Ce am văzut la standul Huawei de la MWC 2026: ceas pentru maratoniști, tabletă pliabilă, Pura X

911 ori
<b>Ce am văzut la standul Huawei de la MWC 2026: ceas pentru maratoniști, tabletă pliabilă, Pura X</b>Huawei și-a pus bine standul de la MWC 2026, fix la intrare, imediat cum intri. Aici am găsit niște produse care încă nu s-au lansat în Europa, cel puțin nu încă, și altele care nu vor ajunge la noi vreodată, din păcate. Despre ce e vorba aflați mai jos

Huawei și-a pus bine standul de la MWC 2026, fix la intrare, imediat cum intri. Aici am găsit niște produse care încă nu s-au lansat în Europa, cel puțin nu încă, și altele care nu vor ajunge la noi vreodată, din păcate. Despre ce e vorba aflați mai jos.

Standul HUAWEI la MWC 2026

Să începem cu produsele care vin la noi primăvara asta: tableta MatePad Mini de 8.8 inch, ceasul Huawei Watch GT Runner 2 pentru maratoniști și căștile FreeBuds Pro 5. Cele care nu vin la noi? MatePad Fold, adică acea tabletă pliabilă cu ecran foarte mare. Are și kickstand care o face utilizabilă și deschisă pe orizontală.

Apoi Pura X, acel „Flip” foarte lat, undeva între Flip și Fold de fapt. E un format genial, care cred că ar prinde dacă ar veni la noi. Aparent se lucrează la un Pura X2, care are șanse de debut în Europa. Am văzut și seria Huawei Mate 80 Pro, în frunte cu Mate 80 Pro, cu încărcare wireless foarte rapidă și un senzor Face ID frontal, pentru deblocare în siguranță. El a primit hands-on separat de la noi și e promițător pe partea de foto și video. Aparent face Macro la nivel de Pura sau chiar peste.

Legat de FreeBuds Pro 5, ele sunt mai apte la anularea de zgomot, mai compacte și mai comode și au gestul de ciupire mai precis. Au noi opțiuni Ambient/Transparency și noi variante de culoare.

La stand se afla și pliabilul Mate X7, dar și triplu pliabilul Huawei Mate XT Ultimate și Mate XTs, care are avantajul față de rivalul de la Samsung că îl poți folosi și în format intermediar, spre 8 inch. Adică nu doar 6.5 inch și nu doar 10 inch.

Am mai văzut și ceasul pentru maratoniști Huawei Watch GT Runner 2, cu program pentru alergat 5 km, 10 km, 20 și 40 km, adică maraton full. E un hibrid între Huawei Watch Fit 4 Pro și Watch 6. Are curea din nailon, corp ușor, de 34 grame, EKG, detecție a rigidității arteriale, monitorizare somn, SpO2 și aritmie.

Tableta MatePad Mini mi-a plăcut maxim, la cei 8.8 inch ai săi. Încape într-o mână, are mod e-reader și răcire avansată pentru gaming. Mi s-a părut și protejată de reflexii și foarte subțire, spre 5 mm. Atenție, are ecran OLED.

Rămân cu regretul că vreo 3 produse nu vin în Europa și cu speranța că succesorii lor o vor face.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×