Dexter Resurrection Sezonul 2: Ce ați făcut cu Dexter!?

777 ori 03-11-2026
Dexter Resurrection Sezonul 2: Ce ați făcut cu Dexter!?

Când am văzut primul episod din sezonul 2 din „Dexter Resurrection”, am crezut că mă uit la FRIENDS. Melodii cool și hip la fiecare 2-3 minute, un Dexter cu criza vârstei mijlocii și chiar un pic de umor de buddy cop comedy la început. Ce e drept, nici Dexter-ul cel vechi din Miami nu era lipsit de umor, dar mereu plana o întunecime. Acum ea i-a fost extrasă chirurgical și acel organ întunecat a fost strivit de Uberul condus de Dexter Morgan. Sezonul nou se vede pe SkyShowtime.

Sezonul 2 începe la 3-4 ani după primul, iar fiul lui Dexter, Harrison, a terminat Academia de Poliție. Încă se luptă cu implicațiile morale ale faptelor tatălui său, dar mai puțin cu impulsurile proprii, care par a fi dispărut. Dexter, în schimb, e într-o mare criză de identitate. Vrea să fie cunoscut, vrea să afle lumea de el, vrea să conteze și să aibă alt scop decât să șofeze, conducând tech bros prin oraș în Uber, pardon, UrCar.

Între timp, doi criminali în serie își dispută orașul New York: The New York Ripper, jucat de excelentul Brian Cox din Succession și Five Borough Killer, jucat de Dan Stevens, excelent în Legion. S-a întors și Harry Morgan ca ghid spiritual și halucinație a lui Dex, poate și pentru a mai aminti de Codul ce trebuie respectat.

O să sune ciudat, dar „Dexter Resurrection” e prea... distractiv, prea fun, prea urban. Propune dilema bărbatului de vârstă mijlocie, care a intrat în rutina carieristică și nu își găsește scopul. Eșuează în a fi tată, mai nou eșuează și în a-și imobiliza victimele, a devenit comod și unfit. Se întoarce și The Ponytail Killer, care servește ca principal antagonist al primului episod și dualitatea sa e delicioasă.

DEXTER

Încă trebuie să mă lămuresc totuși cu Dan Stevens și Five Borough Killer: e ceva foarte rece și cerebral în el; în același timp, foamea sa de popularitate e contraintuitivă. E un killer care vrea să fie mare în social media, să aibă victimele răpuse în fața camerelor și să îl știe toată lumea. Dacă veți face o căutare rapidă pe web, veți afla că acest criminal este inspirat fix de Zodiac Killer, la care mi s-a și dus gândul prima dată.

Spre deosebire de Dexter (care ucide în secret după un cod bine stabilit), Owen Stark este animat de o dorință extremă de recunoaștere publică, infamie și control. El vrea să fie legendă urbană și stă mereu aproape de publicul care se panichează. El se hrănește cu frică și este profund nihilist, ghidat de motto-ul „Nimănui nu-i pasă”. Înainte de a lovi, Stark sună direct la secția de poliție pentru a-și anunța crima. El folosește mesaje deschise, precum „Aici este Five Borough Killer. Voi ucide un newyorkez la un meci de baseball mâine. Considerați-vă avertizați”.

dexter

Suntem în epoca modernă, killerul are ochelari smart și trimite video-uri cu crima prin AirDrop în parc. Planul său este de a face crime în fiecare dintre cele 5 districte ale New York-ului. Dexter Morgan rămâne plăcut de privit, acum mai blazat și obosit, dar măcar s-a întors la Codul său, ghidat de tatăl său. Relația cu fiul rămâne disfuncțională și o dezamăgire apare chiar din primul episod.

Cumva, în ultimele sezoane, Dexter părea să fi găsit scopul: paternitatea, salvarea și ajutarea lui Harrison, dar „puiul a părăsit cuibul”. Cumva, Dex are dificultăți mai multe în a găsi criminali de răpus în New York, față de Miami sau chiar și orășelul iernatic în care fugise cândva.

Concluzia? 

Michael C. Hall e fun de privit, dar mă deranjează abuzul de melodii hip și veselia injectată în serial prin editare, unghiuri și abordare. Țipă a New York, a Friends, a Sex and the City, a Gossip Girl. Daredevil știe mai bine să se scufunde în mocirla orașului, poate și noul Spider-Man. Știu că operăm în universuri diferite, dar un Dexter în criză, performând ziua în amiaza mare, e ca o gustare porcească în plin alpinism. Nu îți priește... se lasă cu indigestie.

PS: Basistul trupei System of a Down apare în episodul 1, dacă te uiţi cu atenţie.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>