Google Japonia a decis că problema tastaturii clasice este că trebuie să miști mâna spre taste. Soluția? Să vină tastele singure la tine. Echipa Gboard a prezentat oficial Gboard Conveyor Belt Version, o tastatură cu 116 taste montate pe patru benzi transportoare, care se rotesc continuu prin fața degetului utilizatorului. Nu, Google nu intenționează să o vândă. Da, există suficiente planuri open-source încât cineva suficient de ambițios să își construiască una acasă.
Ideea pleacă de la o observație pe jumătate serioasă: o tastatură normală presupune mișcarea mâinilor peste zeci de taste. Dacă folosești o singură mână sau chiar un singur deget, deplasarea devine și mai mare.
Google inversează problema: nu te mai duci tu după literă, vine litera la tine.
Fiecare dintre cele patru benzi are câte 29 de taste, iar caracterele mari și mici primesc taste separate. Asta înseamnă că Shift devine aproape inutil pentru alfabet. Utilizatorul ține mâna într-un singur loc și apasă tasta dorită în momentul în care aceasta trece prin fața lui.
Google sugerează că astfel poți scrie cu o mână în timp ce cu cealaltă folosești mouse-ul sau bei un ceai. Mai spune și că poți pune două asemenea tastaturi una lângă alta pentru scriere cu două mâini, moment în care ajungem, după foarte multă inginerie, aproximativ înapoi la conceptul tastaturii obișnuite.
O poți construi, dar nu e chiar proiectul de weekend
Google a publicat fișierele proiectului pe GitHub, inclusiv modelele pentru imprimare 3D, firmware-ul și documentația mecanismului. Proiectul este open-source.
Există însă o precizare importantă. Google vorbește despre două variante:
- Moving Keys Edition, cu benzile și tastele puse efectiv în mișcare;
- Bluetooth Connection Edition, care ar trebui să funcționeze ca tastatură Bluetooth completă.
Momentan, ghidul disponibil documentează în principal varianta mecanică, iar electronica pentru ediția Bluetooth este încă marcată „Coming soon”.
Așadar, înainte să comanzi role de filament și motoare, merită știut că proiectul este mai degrabă demonstrație tehnică decât alternativă la Logitech-ul de pe birou.
Google face astfel de tastaturi de 16 ani
Nu este nici prima dată când echipa japoneză Gboard face așa ceva.
Seria a început în 2010, inițial în zona experimentelor de 1 aprilie, iar Conveyor Belt este deja propunerea cu numărul 15. În timp au apărut tastaturi într-un singur rând, modele purtabile pe cap, una cu două fețe și alte experimente greu de justificat în afara biroului Google Japonia.
Anul trecut scriam despre Gboard Dial Version, unde tastele fuseseră înlocuite cu discuri rotative ca pe telefoanele fixe vechi. Conveyor Belt Version pare aproape rezonabilă prin comparație.
Mai există totuși și o idee serioasă ascunsă în glumă. O tastatură care aduce comenzile către un punct fix poate avea aplicații pentru persoane care nu își pot deplasa ușor mâna pe o suprafață mare. Google nu prezintă însă produsul ca dispozitiv medical și nici nu promite comercializarea lui, deci nu aș împinge argumentul accesibilității mai departe de atât.
În rest, avem exact genul de experiment pe care Google Japonia îl face de ani buni: o problemă reală, o soluție complet disproporționată și suficientă inginerie încât gluma să funcționeze efectiv.
