Această lună ne-a adus și o nouă conferință Huawei Better World Summit 2021, prima din acest an, la care am participat în mod virtual. De această dată, tema aleasă de către companie a fost 5G + AR și am aflat avantajele utilizării AR (realității augmentate) în diferite domenii.
Mediul virtual a devenit “noul normal” în acești doi ani, accelerând adoptarea realității augmentate. Mai mult, conform cercetărilor efectuate de Artillery Intelligence în septembrie anul trecut, s-a estimat că la sfârșitul anului 2020 existau un total de 598 de milioane de dispozitive active AR și prognozele arată că numărul acestora va crește, urmând să ajungă la 1,73 miliarde până în 2024. După cum spuneam, conferința a fost găzduită de către Huawei și a avut loc în Shenzhen, China.
În cadrul summit-ului Better World pentru 5G + AR ne-a vorbit Bob Cai, Huawei Carrier BG CMO. Acesta a susținut un discurs intitulat "5G + AR, Turning Dreams into Reality". Pe lângă avantajele utilizării AR, Huawei a dezvăluit și raportul AR Insight, un studiu realizat de către companie legat de această tehnologie, dar ne-a oferit și exemple de aplicații practice. Astfel, în rândurile de mai jos vom afla cum ne-ar putea schimba tehnologia AR viața în următorii ani.
Huawei simplifică AR
Datele Huawei și cele care provin din alte studii prezic că piața AR va valora 300 de miliarde USD până în 2025. Cai a declarat:
"AR va fi adoptată masiv mai întâi în cinci industrii prioritare: educație, rețele sociale, cumpărături, călătorii și navigare și jocuri”. AR poate permite cu adevărat convergența lumilor fizice și a celor digitale, transformând visele în realitate.”
În cadrul evenimentului Cai a împărtășit studii de caz despre Huawei. Acestea propun utilizarea AR. Am aflat că producătorul folosește tehnologia AR pentru a împărtăși online produsele și soluțiile sale de top, din cauza pandemiei clienții din întreaga lume neputând să viziteze personal Huawei.
De asemenea, în cadrul evenimentului Cai a demonstrat cum Huawei „produce” AR. Air Photo este o funcție care folosește algoritmi unici pentru a converti o fotografie 2D într-un model 3D digital. Astfel, se simplifică considerabil modelarea de caractere AR 3D. De asemenea, Cai a prezentat Huawei AR Engine, platforma de dezvoltare pentru realitatea augmentată a companiei, orietentată spre dispozitive mobile.
După cum veți vedea mai jos, aceasta funcționează deja în China, multe aplicații având la bază soluția. Cu ajutorul Huawei AR Engine, programatorii trebuie să scrie doar 10 linii de cod pentru a crea efecte AR, crescând eficiența dezvoltăii aplicațiilor AR.
Numeroși invitați importanți au participat la eveniment și au susținut prezentări,
printre care He Chengjian, Directorul Shenzhen Communication Management
Bureau, David MacQueen, Director Executiv Strategy Analytics, Huang He, Chief Producer al Stației TV Shenzhen, Wei Rongjie, CEO RealMax, Hiroshi Fukuda, CEO meleap, Liang Jinhao, reprezentant al HADO China Region și Fu Jie, Director Executiv al Asociației AR din Shenzhen. Aceștia au împărtășit cele mai recente posibilități de utilizare AR și previziunile lor despre tendințele viitorului în sfera AR.
Statistici AR și tendințe din industrie
În primul rând, trebuie să știți că Huawei a cercetat riguros piața dispozitivelor AR, de la smartphone-uri și tablete, până la dispozitive specializate precum căștile și ochelarii de realitate virtuală. Totuși, să o luăm cu începutul. Prin intermediul tehnologiei AR avem posibilitatea de a “aduce” obiecte și informații digitale în lumea reală. Ei bine, cel puțin vizual, căci acestea nu au volum sau greutate proprie.
Tehnologia este deja prezentă pe smartphone-uri și tablete, dar a început să-și facă ușor-ușor apariția și în cazul căștilor și a ochelarilor pentru realitate virtuală. Se estimează că până în 2026 vor exista o mulțime de căști pentru realitate virtuală cu un preț de sub 500 de dolari. De asemenea, începând cu 2026 un număr de 53 de milioane de unități vor fi vândute, conform estimărilor.
Progresul pe acest sector de tehnologie se va realiza prin intermediul tehnologiei 5G, conform Huawei. Acest tip de conectivitate va oferi o viteză mare de internet și latență scăzută, ducând deci la o mobilitate crescută. Compania chineză a luat în calcul și dezvoltarea platformelor care facilitează accesul la tehnologia AR. În zona mobile avem trei giganți: Google cu ARCore, Apple cu ARKit și Huawei cu AR Engine. Compania susține că soluția din urmă ar fi momentan cea mai avansată. Aceasta permite motion tracking în timp real și modelarea mai multor obiecte concomitent.
Totodată, momentan tehnologia se bazează exclusiv pe hardware-ul dispozitivelor noastre. Totuși, Huawei susține că în viitor toată informația AR va fi stocată în cloud. Astfel, conectivitatea 5G va deveni esențială, jucând un rol important în integrarea acestei tehnologii la nivel extins.
Cum arată dispozitivele AR de astăzi și cum se vor schimba în viitor?
Momentan căștile și ochelarii pentru realitate augmentată arată similar. Atenție totuși, a nu se confunda cu căștile VR. Diferența dintre cele două o face modul de transmitere vizuală a informațiilor. În cazul căștilor VR, informația este izolată, iar utilizatorii experimentează într-un mediu complet ireal conținutul. În cazul căștilor AR, informația este transpusă în lumea reală, putând fi accesată în orice moment.
Cele mai importante componente în cazul căștilor AR sunt lentilele. În viziunea Huawei totuși, nu căștile, ci ochelarii AR reprezintă viitorul. În cadrul evenimentului ni s-a explicat mai pe larg această viziune. Astfel, ochelarii ar trebui să fie complet customizabili (aici intră forma, culoarea și dioptriile lentilelor), dar și ușori și subțiri, asemeni unor ochelari obișnuiți.
Exemple practice de utilizare ale tehnologiei AR
Ajungem și la punctul culminant al summit-ului, momentul în care ni s-au prezentat scenarii realiste de utilizare ale tehnologiei. Momentan realitatea augmentată este prezentă mai mult în cazul smartphone-urilor, însă Huawei și colaboratorii săi cred că situația se va schimba în viitor. Prin intermediul tehnologiei din prezent putem măsura obiecte sau aplica filtre Snapchat realiste. De asemenea, există deja și “monitoare virtuale” sub forma unor ochelari pentru realitatea augmentată. Totuși, tehnologia AR alături de conectivitatea 5G va oferi o mulțime de avantaje în viitor. Iată deci cum ne-ar putea îmbunătății tehnologia viața în viitor:
Gaming
Ne amintim cum Pokemon GO a revoluționat gamingul pe mobil la momentul apariției. Ei bine, lucrurile s-ar putea schimba în viitor. Atât smartphone-urile, cât și căștile de realitate augmentată ar putea schimba această industrie. Huawei a dezvoltat alături de partenerii săi mai multe jocuri prin intermediul HMS Core AR Engine. Unul dintre acestea se observă în imaginea de mai sus, numit “X-Boom”. Dispozitivul purtat de către jucător va afișa o armă în locul mâinii, iar acțiunea jocului se va desfășura în lumea reală. Cu ajutorul AI-ului personajele din joc vor putea ocoli obstacole, ataca și interacționa într-un mod foarte realist cu jucătorii.
Educație
Huawei ne propune și o nouă soluție pentru educație și relaxare, concomitent. Elle Plus este o aplicație dezvoltată tot prin intermediul HMS Core AR Engine. Aceasta aduce personajele unei cărți pentru copii în lumea reală, ajutând cititorul să interacționeze în mod realist cu protagonista, în acest caz. Totuși, aceasta poate fi transpusă mult mai departe
Retail
În zona de retail am mai observat aplicații care transpun obiectele din lumea virtuală în lumea reală. În general sunt folosite pentru a observa cum ar arăta un corp de mobilier, un nou televizor, canapea sau pat în încăpere. De asemenea, există aplicații care ne permit să cumpărăm produsul direct din interfața AR. Huawei a exemplificat prin aplicația IKEA Place și LG U+. De asemenea, retailerul JD.com, din China, utilizează această tehnologie folosind HMS AR Core Engine. Astfe, clienții pot previzualiza produsul din confortul propriei locuințe și să îl achiziționeze pe loc.
Navigare și turism
Un alt exemplu practic și util este navigarea. Google a adăugat deja funcționalități AR aplicațiilor sale Google Maps și Google Earth, de exemplu. Totuși, Huawei crede că în viitor sistemul de navigare va putea fi îmbunătățit, oferind utilizatorilor mai multe informații utile. De asemenea, compania crede că operatorii ar avea un avantaj mai mare în cazul aplicațiilor de navigare AR pentru că pot folosi capabilitățile 5G pentru indicarea poziției mult mai precis. Un exemplu în acest caz ar fi Baidu Maps, aplicație care oferă o navigare în stilul imaginii de mai sus folosind rețeaua China Mobile din Shenzhen.
Sănătate și fitness
Bineînțeles, aplicațiile destinate sănătății și fitness-ului ar putea afișa mult mai multe informații utile prin intermediul tehnologiei AR. Totuși, după cum spune și Huawei, telefonul mobil nu este form factor-ul ideal pentru afișarea acestor informații. De cele mai multe ori în momentul activităților sportive avem mâinile ocupate. În acest caz o cască sau ochelarii de realitate augmentată ar fi mult mai utili. Și avem chiar și un exemplu din partea companiei.
Dezvoltați în colaborare cu echipa de ciclism la nivel olimpic din SUA, ochelarii AR de la Kipin Solos reușesc să ofere informații utile cicliștilor. Este vorba despre un dispozitiv destul de simplu, cu lentile de 5 mm transparente care se poate conecta la smartphone. Aceștia afișează cicliștilor informații despre rută, viteză, distanță și ritmul cardiac. De asemenea, aceștia pot fi controlați folosind doar vocea și au microfoane pentru a comunica cu ceilalți participanți.
Predicții privind aplicațiile din viitor
După cum ați putut vedea mai sus, există câteva aplicații utile, deja funcționale AR. Totuși, Huawei susține că ele sunt limitate de smartphone-uri. Nu vorbim despre hardware, ci despre form factor. Dispozitive precum ochelarii Kipin Solos ar reprezenta de fapt viitorul. Vorbim despre terminale ușoare, care pot fi controlate facil, folosind doar vocea și ne permit să avem mâinile libere în orice moment. Huawei a oferit și câteva predicții cu privire la aplicațiile din viitor care vor utiliza tehnologia AR. Iată o listă:
Domeniul social
Ne putem aștepta ca în viitor rețelele sociale să adopte sub o formă sau alta realitatea augmentată. Huawei a lansat propriul serviciu de avatare anul trecut, permițând utilizatorilor să își facă selfie-uri animate. Tehnologia ar putea avansa în viitor, iar comunicarea să fie mult mai realistă, în locul apelurilor video să avem în față holograme. Potrivit Huawei, Microsoft a încercat deja acest lucru prin Microsoft Mesh.
Educație
Aplicațiile destinate educației ar urma să devină mult mai populare în viitor. Huawei crede că guvernele se vor implica și vor investi mai mulți bani în tehnologia AR pentru ca materialele educaționale să fie transpuse în mediul virtual.
Navigare
Vorbim despre navigarea în AR, atât când mergem, cât și când conducem. Cu ajutorul unor ochelari de realitate augmentată, acest lucru ar putea fi posibil. Pe lângă indicații cu privire la traseu, am putea vedea recenzii cu privire la un restaurant când trecem pe lângă el sau ofertele magazinelor fizice preferate în format AR.
Gaming
Și gamingul ar urma să se transforme în viitor. Huawei mizează pe experiența multiplayer. Compania crede că jucătorii vor putea interacționa în lumea reală cu obiecte și creaturi virtuale, iar căștile sau ochelarii pentru realitate augmentată vor fi sincronizate perfect prin intermediul conectivității 5G. Astfel, playerii vor putea interacționa concomitent cu conținutul virtual redat în lumea reală.
Sănătate și fitness
De când au apărut smartwatch-urile popularitatea aplicațiilor de fitness a crescut surprinzător. Huawei crede că același lucru se va întâmpla cu aplicațiile AR dedicate sportului și sănătății odată cu apariția pe scară largă a căștilor și a ochelarior pentru realitate augmentată. De asemenea, chiar dacă gamingul multiplayer sau navigarea în format AR vor fi posibile doar în câțiva ani, aplicațiile de fitness par realizabile, după cum a fost deja demonstrat în cazul dispozitivului Kopin Solis.
În încheiere, Bob Cai, Huawei Carrier BG CMO, a reprodus un citat celebru, african, spunând „Dacă vrei să mergi repede, mergi singur; dacă vrei să mergi departe, mergi împreună cu alții.”. Astfel, Cai susține că dezvoltarea tehnologiei AR necesită o colaborare strânsă între giganții din industrie. Tehnologia AR și conectivitatea 5G ar putea funcționa foarte bine împreună, însă acestea ar trebui cobinate concomitent. Acesta a adăugat "5G stă la baza funcționării AR, iar AR dezvoltă 5G".
Acesta a fost doar un rezumat al summit-ului Better World din 2021 organizat de către Huawei legat de AR și 5G. Întregul raport AR Insight lansat de către companie în limba engleză poate fi accesat de aici.