MWC 2025: Apple Vision Pro are rival! Samsung Project Moohan rulează Android XR şi e arătos

1.673 ori 10-03-2025
MWC 2025: Apple Vision Pro are rival! Samsung Project Moohan rulează Android XR şi e arătos

M-am întors la standul Samsung de la MWC 2025, pentru că uitasem ceva. În afară de a prezenta Galaxy A36, A56 şi Galaxy S25 Edge, mai era ceva interesant acolo. E vorba despre Project Mohan, adică ochelari XR, gândiţi ca răspuns la Apple Vision Pro. Avem detalii şi impresii despre ei mai jos.

În primul rând, numele "Moohan" se traduce în "infinit" din sud-coreeana, o aluzie la imersiunea oferită. Headsetul are formă de ochelari de schi, dar pare mai compact decât Apple Vision Pro. Are ecrane micro-OLED cu rezoluţie foarte ridicată. Conform scăpărilor ar fi unele de 1.3 inch, cu rezoluţie de 3552 x 3840 pixeli, adică o densitate de aproximativ 3800 ppi. 

Samsung Project Moohan - MWC 2025 (galerie)Samsung Project Moohan - MWC 2025 (galerie)

Headsetul va opera pe bază de Android XR, o versiune a platformei Android gândită pentru terminalele XR. Va fi compatibil şi cu aplicaţii Android existente şi va suporta experienţe noi XR. Produsul va folosi Google Gemini AI, pentru o experienţă conversaţională şi naturală. Are 4 senzori Sony integraţi, pe care i-am văzut chiar eu la faţa locului. Lansarea ar avea loc în a doua parte a anului, poate la IFA, poate odată cu Galaxy Z Fold 7 şi Z lip 7.

Speculaţiile indică un preţ sub 1500 de euro.

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Diverse

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>