În ziua de azi luăm stocarea de-a gata, de parcă e infinită, pe telefoanele mobile şi PC-uri şi într-un fel chiar e, când ne gândim cât de puţin plătim pentru diferite servicii de stocare în cloud. Mulţumită algoritmilor de compresie, nu ne mai provoacă anxietate filmarea 4K cu telefonul, poate doar cea 8K. Pentru a vedea cum am ajuns aici la SSD-uri pe PS5, hard disk extern şi stick-uri USB, am decis să aruncăm o privire în trecut, la istoria stocării.
Tubul Selectron
O primă tentativă venea în 1946, prin Tubul Selectron, care avea o capacitate de stocare între 256 şi 4096 de bits (între 32 şi 512 bytes). Dispozitivul de 4096 bits avea 25 de centimetri lungime şi 7.5 cm în lăţime. Era foarte scump şi era un soi de memorie digitală de computer creată în SUA. Folosea un tub cu vid, care stoca date digitale ca încărcături electrostatice, folosind tehnologie similară cu un tub Williams. IBM îşi exprimase interesul cu privire la acest produs, care nu s-a mai concretizat.
Cardul perforat
Primele computere foloseau carduri perforate pentru input de programe şi date. S-a folosit aşa ceva până la mijloc de ani 1970 chiar. Dacă e să fim cu adevărat precişi, cardurile perforate apăreau chiar în 1724 în industria textilă pentru a controla producţia mecanizată. E vorba despre o bucată de hârtie sau carton, care poate stoca date digitale, reprezentându-le prin absența sau prezenţa de orificii în poziţii predefinite.
Chiar şi în 2012 încă mai erau aparate de votare cu aşa ceva. Francezi precum Basile Bouchon dezvoltaseră aşa ceva din 1725 pentru maşinile de cusut. În 1881 Jules Carpentier a creat o metodă de a înregistra şi reda muzica pe un harmonium folosind astfel de carduri.
Ca alternativă a existat şi banda perforată, cu fiecare rând al benzii reprezentând un caracter.
Banda magnetică
În 1928, Fritz Pfleumer, inginer din Dresno, Germania a inventat caseta audio, care stoca semnal analogic. Folosea un sistem bazat pe banda magnetică: particulele magnetice strivite sunt lipite de o fâşie de hârtie pentru a pregăti caseta. Prima versiune nu era practică, particulele nu erau stabile. Abia în 1951 au început să fie folosite casete magnetice pentru stocare de date pe computere.
.jpg)
O casetă magnetică putea înlocui 10.000 de carduri perforate. În 1980 apărea caseta mică, iar o casetă de 90 de minute putea înregistra 660 KB de date pe fiecare parte (față/verso).
Drum memory
Intrăm acum în zona precursorilor de HDD, cu drum memory, o creație a lui Gustav Tauschek, inginer austriac de la IBM, care a inventat în 1932 acest tip de memorie. Dispozitivul măsura 40 de centimetri, avea 40 de benzi şi se putea roti de 12.500 de ori pe minut, putând stoca 10 KB de date.
HDD-ul
Primul HDD a fost un IBM Model 340 Disk File, care venea cu computerul IBM 305 RAMAC în 1956. Avea 50 de discuri de 24 inch, cu o capacitate totală de stocare de 5 milioane de caractere, adică puţin sub 5 MB. Facem un salt în timp, în 1980, când un HDD cu 2.52 GB apărea ca o revoluţie, fiind de dimensiunea unui frigider şi cântărind 250 de kilograme. Costa în jur de 100.000 de dolari.
Discul cu Laser şi discheta Floppy
Precursorul CD-ROM-ului sosea în 1980, un Laser Videodisc, care avea 30 cm în diametru şi putea stoca până la 60 de minute de date audio/video pe fiecare parte. Tot prin anii 1970 apărea şi floppy disk-ul, numit aşa pentru că era flexibil. Primele dischete erau de 8 inch, apoi 5.25 inch şi 3.5 inch. Primul floppy disk, cel din 1971, avea o capacitate de 79,7 kB şi avea doar funcție de citire. La un an după, apărea şi o versiune cu capacitate de citire şi scriere.
CD-ROM
În 1982, Sony şi Philips au lansat primul CD audio player comercial, pornind decenii de dominaţie a pieţei de consum muzical. Ulterior s-a îmbunătăţit densitatea stocării pe acele discuri şi aşa au apărut DVD-urile, D9, D18 şi Blu-Ray.
SSD-ul
În 1989, apărea primul drive solid state, SSD, adică un hard drive produs dintr-o serie de cipuri de memorie solid state electronice. Iniţial au fost folosite doar în medicină, aviaţie, armată. Avea viteze mai mari de citire şi scriere şi rezistenţa la şoc şi scăpări, consum redus, lipsa de zgomot şi era mai uşor. Limita era numărul de scrieri şi ştergeri.
SD card
În 1999, Panasonic, Toshiba şi SanDisk au lansat împreună ceea ce avea să fie un card SD. Avea capacități de numai 2, 4 sau 8 MB. Pe atunci, MP3 şi MP4 Playerele puteau citi filme sau muzică prin aceste memorii externe, ce aveau să ajungă şi pe aparate foto şi telefoane.
USB drive
În 1998, a apărut USB drive-ul, dar compania chineză Netac a obţinut brevetul pentru el de abia în 2004. Avantajul său e că era compact, uşor de transportat oriunde şi de ataşat la chei ca breloc. Au apărut şi nişe aici, stick-uri rezistente la îngheţ, şoc, aici pare că mai trebuia ceva.
Alte modalităţi de stocare
În 1998, Universitatea din Minnesota şi Princeton au dezvoltat un disc quantic, un nano sistem de nanobaghete magnetice. Echivalează cu 100.000 până la 1 milion de discuri actuale, cu consum de energie redus de 10.000 de ori.
În 2002, apărea ideea memoriei la nivel atomic, stocând informaţie pe silicon cu o densitate de 1 milion de ori mai mare. Nano stocarea pare să fie viitorul, dar încă nu avem o evoluţie comercială în acest domeniu. În 2014, profesorul SHaron Grotz de la Universitatea din Michigan a descoperit o combinaţie de nanoparticule ca un cub al lui Rubik, care se învârt în jurul unui punct central şi îşi schimbă starea pentru a integra informaţii sub formă de şiruri de 0 şi 1.
Stocare în cloud
Acesta este ultimul capitol, cel al stocării în cloud. Dacă ne uităm cu atenţie în istorie, vom găsi inginerul Joseph Carl Robnett Licklider în anii '60, cel puţin la nivel teoretic. În anii '80 firma CompuServe oferă un mic spaţiu de stocare pe discurile sale pentru clienţi.
Apoi în anii 1990, operatorul de telefonie AT&T a lansat primul serviciu de stocare web-based pentru comunicare personală şi business. Amazon a lansat primul serviciu de succes, Amazon Web Services în 2006, folosit printre alţii de Dropbox, Pinterest şi CIA chiar şi acum. Amazon este primul care a folosit termenul de "cloud".
Cei de la Box debutau prin 2005, ca serviciu de partajare de fişiere online şi stocare în cloud. Google lansa suita Google Apps în 2007, ce permitea lucru în cloud, iar în 2009, Apple debuta editarea şi partajarea de documente online în iWork. Microsoft s-a alăturat mai târziu, în 2011, prin Office 365.
Idei de final
Acum avem Dropbox, Google Drive şi iCloud care ne-au înlocuit dischetele, dar rămâne eterna teamă a accesării datelor noastre de către terţe părţi, a pierderii lor sau a coruperii datelor. Cu Chat-GPT şi servicii de game streaming ca NVIDIA GeForce NOW, toată procesarea s-a mutat în altă parte decât pe PC-ul sau telefonul tău. Asta provoacă o cursă a înarmării cu componente performante între mai marii tech, care se resimte la nivel de preţuri de memorii, plăci grafice şi alte componente cheie. CD-ul şi casetele au început să revină de câţiva ani, din pură nostalgie şi, din ce am înţeles, 2020 a fost un an record pentru vânzările de CD-uri.
