ASUS a listat oficial în România noile modele ROG Strix Scar 18 (2025) echipate cu procesorul Intel Core Ultra 9 275HX și plăci video RTX 5080 și RTX 5090 pentru laptopuri. Descoperim prin intermediul articolului de față Preț și Disponibilitate la ce sume se vând noile laptop-uri de gaming. Sunt șapte versiuni listate, toate cu ecran Mini LED ROG Nebula HDR de 18 inci și stocare ultra-rapidă PCIe 4.0 de 2TB, în unele cazuri chiar în RAID 0.
În ceea ce privește diferențele de configurație, toate modelele vin cu același procesor Intel Ultra 9 cu 24 de nuclee și 24 de fire de execuție, tactat până la 5.4 GHz, dar diferențierea vine la nivel de GPU: RTX 5080 (16 GB GDDR7) pe modelele de bază și RTX 5090 (24 GB GDDR7) pe cele high-end. Memoria RAM e de 32 GB DDR5-5600 în dual-channel, dar se poate extinde până la 64 GB.
ROG Strix Scar 18 2025, prețuri în România:
G834LW-SA060 | G835LW-SA058 | G835LW-SA059X | G835LW-SA061 | G835LX-SA063 | G835LX-SA061 | G835LX-SA062X | Disponibilitate | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
ASUS eShop | 22999 lei | 22999 lei | 23999 lei | 25999 lei | 28499 lei | 28499 lei | 29499 lei | Precomandă |
eMAG | 22799 lei | 25999 lei | 28499 lei | 30999 lei | Precomandă | |||
Compari |
La nivel de conectică, ASUS ne aduce: două porturi Thunderbolt 5, trei USB-A 3.2 Gen 2, HDMI 2.1 FRL, jack combo audio, LAN 2.5G și Wi-Fi 7 cu Bluetooth 5.4. Tastatura este iluminată RGB pe fiecare tastă și are și buton dedicat pentru Copilot, asistentul AI de la Microsoft.
Modelele care vin cu Windows 11 Pro preinstalat sunt ceva mai scumpe, dar includ și Xbox Game Pass pe 3 luni și o lună de Microsoft 365 gratuit. Greutatea e pe la 3.3 kg, deci nu e un ultraportabil, dar nici nu-și propune asta. Modelul de top (cu RTX 5090, 4TB SSD și Windows 11 Pro) ajunge la 21.999 lei, în timp ce configurațiile cu RTX 5080 și fără OS încep de la 16.999 lei. Laptop-ul este deja în oferta eMAG, PC Garage sau Altex.