Xiaomi a ţinut pe 29 august în România un eveniment oficial axat pe smart home, AI şi Internet of Things. Au adus în ţara noastră televizoare, purificatoare, cântar smart, brăţară de fitness, dar şi căşti open ear şi câinele robot CyberDog 2. Despre acesta din urmă avem detalii mai jos.
Produsul e adus doar pentru demonstraţie în România, dar am înţeles că dacă îl comandaţi din afară costă sub 3000 de dolari (e pe Aliexpress). Recunoaşte comenzi vocale, poate dansa, lătra şi are senzori care îi permit să se deplaseze fără să lovească obstacole. Robotul patruped cântăreşte 8.9 kilograme şi are o dimensiune similară cu a unui Doberman.
Vine cu un micro-actuator CyberGear dezvoltat de Xiaomi, care îi creşte mobilitatea. Îi permite să facă sărituri pe spate şi să îşi atenueze căderea. Chiar şi când cade cu labele în sus, el se poate "reseta", aşa cum vedeţi într-una din filmările mele. Are un ecosistem open source în spate, iar dezvoltatorii îi pot adăuga funcţii, care mai jucăuşe, care mai utile.
La utilitate îl văd bun pentru poliţie şi pompieri, pentru companie umană, jucărie pentru copii sau pentru a cartografia un spaţiu mare şi a vedea cum stau culturile agricole. Are autonomie de 90 de minute aproximativ şi transmite feed-ul video al camerelor direct spre telefon.