Pe 26 iulie nu au debutat doar două noi telefoane pliabile Samsung, ci şi noi tablete. E vorba despre o serie de tablete, care a cam întârziat. Tab S8-urile au venit la început de an 2022, iar acum suntem în iulie 2023 cu Galaxy Tab S9. Dintre cele 3 modele l-am ales pe Samsung Galaxy Tab S9 Ultra pentru o prezentare rapidă, la pachet cu o tastatură ataşabila şi husa cu kickstand.
Samsung Galaxy Tab S9 Ultra, Video Hands-on:
Ce e nou faţă de Tab S8 Ultra?
În primul rând certificarea IP68, deci rezistenta la apă şi praf. Apoi trecem de la un procesor Snapdragon 8 Gen 1 la un Snapdragon 8 Gen 2. Primim o extra nuanţa, bej şi crește greutatea cu 10 grame. Tipul de ecran trece de la Super AMOLED la un Dynamic AMOLED 2X. A crescut şi rezoluţia camerei ultrawide din spate, de la 6 MP la 8 MP .
Şi cantitatea de pornire a RAM-ului e acum 12 GB în loc de 8 GB şi stocarea 256 GB în loc de 128 GB. Ne ducem până la 1 TB cu stocarea, în loc de 512 GB pe Tab S8 Ultra. Foarte interesant e ca şi S-Pen a primit certificare IP68 şi poate fi acum ataşat magnetic pe spate şi cu vârful spre dreapta şi spre stânga. Ultima noutate este suportul eSIM
Husa
Husa ataşabila e undeva pe la 700 de lei am înţeles şi de această dată a primit şi iluminare pentru butoane. Se ataşează cu pini şi lucrează în tandem cu o husă protectoare cu kickstand. Da, reprezintă o alternativă viabilă la un laptop mai mic, de 14 inch.
Impresii
Tableta primeşte upgrade-uri binevenite de la Tab S8 Ultra, unele ce par menite să facă tableta mai pregătită pentru utilizarea la exterior, în joburi precum fotograf, cinematografie, medii industriale.
E vorba despre certificarea IP68, evident. Nu strică să avem acel CPU mai puternic şi ne ajută şi suportul eSIM pentru portabilitate, completând SIM-ul fizic. Până la urmă cred că faptul că poţi folosi tableta în mai multe locuri e upgrade-ul cheie.