Personal am fost impresionat de faptul că Huawei a lansat o tabletă cu 8 difuzoare la bord, ceva ce nu am mai văzut până acum. Acela e modelul cel mare MatePad Pro din 2021, pe care abia aştept să îl testez, dar până atunci avem la dispoziţie 4 difuzoare pe tableta de faţă.
Video-review Huawei MatePad 11, secțiunea Acustică
Sunt difuzoare stereo cu tuning de la Harman Kardon. Nu avem jack audio, iar aceste speakere sunt unele cu amplitudine ridicată. Au foarte mult bas şi am deranjat vecinii cu ele când am jucat Asphalt 9 mai ales. Vocile sunt bombastice, grave, se aud toate inflexiunile în filme, iar muzica are înaltele şi vocile bine delimitate. Satisfăcător pe toate planurile.
Avem şi tehnologie Histen 7.0 cu Bass Boost şi alte reglaje, activabile mai degrabă cu căştile conectate. Sunt şi 4 microfoane la bord, 3 pe lateral şi 1 pe cameră. Huawei oferă şi o tehnologie de reducere a zgomotului pe bază de AI, care detectează zgomote precum cele de tastatură de la birou sau altele, care pot deranja în timpul unui apel.
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.Lenovo Tab Plus96,3 (dBA)
- 2.Chuwi Hi1395,5 (dBA)
- 10.Huawei MatePad 1190,1 (dBA)
- 11.Nokia N189,8 (dBA)
- 12.Samsung Galaxy Tab S5e89,7 (dBA)
- 13.Chuwi Hi1289,5 (dBA)
- 14.Samsung Galaxy Tab A 9.787,6 (dBA)
- 15.Acer Aspire Switch 12 S87,5 (dBA)
- 16.Acer Switch 387,5 (dBA)
- 17.Allview Viva H7S87,3 (dBA)
- 18.Huawei MediaPad M387,1 (dBA)
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.Lenovo Tab Plus98,4 (dBA)
- 2.Chuwi Hi1395,5 (dBA)
- 9.Huawei MatePad 1190,9 (dBA)
- 10.Huawei MatePad Pro 12.2 PaperMatte89,8 (dBA)
- 11.Chuwi Hi1289,5 (dBA)
- 12.Huawei MatePad Pro 13.288,3 (dBA)
- 13.Samsung Galaxy Tab S10 FE88,3 (dBA)
- 14.Samsung Galaxy Tab A8 10.5 (2021) LTE87,3 (dBA)
- 15.Huawei MediaPad M387,1 (dBA)
- 16.Samsung Galaxy Tab S5e87,1 (dBA)
- 17.Acer Switch 387 (dBA)
Huawei mai oferă şi o tehnologie care separa difuzoarele de microfoane, încât să anuleze ecoul neplăcut. Am ajuns la testul cu decibelmetrul, unde am atins 90.1 dBA la speakerele din dreapta şi 90.9 la cele din stânga, la testul cu sample-ul acustic. Sunt valori ridicate, care nu s-ar face de râs şi în comparaţii cu alte dispozitive: telefoane, laptopuri.
Test - Putere volum multimedia
- 1.Nokia T21102,9 (dBA)
- 2.Samsung Galaxy Tab A8 10.5 (2021) LTE102,2 (dBA)
- 15.Huawei MatePad 1196,8 (dBA)
- 16.Apple iPad 9.7 (2018)95,2 (dBA)
- 17.Samsung Galaxy Tab S10 FE95,1 (dBA)
- 18.Samsung Galaxy Tab S9 FE+93,5 (dBA)
- 19.Samsung Galaxy Tab S691,5 (dBA)
- 20.Redmi Pad Pro90,3 (dBA)
- 21.Cube iWork 1090,1 (dBA)
- 22.Huawei MatePad Pro 13.289,6 (dBA)
- 23.Samsung Galaxy Tab S8 Ultra 5G89,4 (dBA)
MatePad 11 întrece astfel Galaxy Tab S6 şi Galaxy Tab S5e, dar rămâne sub Galaxy Tab S7+ 4G şi Huawei MatePad Pro. La gaming am ajuns la 96.8 dBA, o valoare bunicică, dar nu chiar aşa precum cele de 100+ decibeli de la telefoane. Bate totuşi Samsung Galaxy Tab S6 şi pe iPad 9.7 2018, dar e sub Huawei MatePad Pro şi Galaxy Tab S7+ 5G. Mă declar mulţumit de acustică per total.
Disponibilitate
Prețuri actualizate