Huawei MatePad Pro: OS, UI, aplicaţii + accesoriile duc productivitatea la un nou nivel

1.192 ori
<b>Huawei MatePad Pro: OS, UI, aplicaţii + accesoriile duc productivitatea la un nou nivel</b>Huawei MatePad Pro ne-a sosit rulând Android 10 cu EMUI 10.1 aplicat peste. Nu are aplicaţii Google, dar are un Huawei AppGallery care a evoluat mult în ultimul an. Are zeci de mii de aplicaţii internaţionale şi peste 1000 de apps româneşti.

Huawei MatePad Pro ne-a sosit rulând Android 10 cu EMUI 10.1 aplicat peste. Nu are aplicaţii Google, dar are un Huawei AppGallery care a evoluat mult în ultimul an. Are zeci de mii de aplicaţii internaţionale şi peste 1000 de apps româneşti. Aveţi şi Petal Search care vă oferă şi alte surse de aplicaţii, dar şi Petal Maps, pentru navigare şi Huawei Docs pentru productivitate sporită, că alternativă la Office.

Video-review Huawei MatePad Pro, secțiunea OS & UI & UX & APPS

Tastatura virtuală are butoane generoase şi e bine spațiată. Avem şi suport pentru multitasking prin split screen, dar şi Multi WIndow cu ferestre plutitoare minimizate. Putem vedea un clip în vreme ce compunem un mail, sau lua notiţe în vreme ce realizăm o captură video. Tastatura fizică Huawei Smart Keyboard costă 549 de lei separat şi am avut ocazia să folosim şi un stylus M Pencil special pentru MatePad Pro. El costă 349 lei.

Tastatura se ataşează magnetic şi are butoane moi şi comode. Am tastat cam 54 de cuvinte pe minut, dar numărul poate fi mai mare de îndată ce vă obişnuiţi cu ea (spaţiere mare între taste). Are şi rol de "cover", protejând spatele tabletei, dar şi ecranul, când accesoriul e închis. Stă la aproximativ 60 de grade şi mai are cam 2 poziţii de înclinare. Magnetul care ţine husa atașată nu e foarte puternic şi mi-aş fi dorit mai multă versatilitate a unghiurilor de înclinare.

Galerie screenshots Huawei MatePad Pro

Stylus-ul M-Pencil se poate ataşa în zona de sus a ecranului prin magnetism pentru a fi la îndemână. E ceva mai gros decât un stylus clasic Samsung sau Apple, dar angularitatea să îi permite să stea mai bine în mână. Îl face să semene cu un creion ca modalitate de apucare şi tinere între degete. Am apreciat şi funcţia din Notes care converteşte automat scrisul de mână în text digital. Stylus-ul suporta 4096 de grade de presiune şi atinge o latentă de 20 ms atunci când desenaţi. Se va încărca de la tableta până într-o oră atunci când este ataşat magnetic.

I-am apreciat precizia, acurateţea, confortul.

V-am prezentat în recenzia video şi funcţia Multi Screen Collaboration, similară cu cea de la laptopurile MateBook. Dacă ai un P40 Pro poţi să îi faci mirroring pe ecranul tabletei fără probleme. Poţi să şi transferi fişiere între cele două terminale cu Huawei Share şi drag and drop. Avem şi un DeskTop Mode, care imită experiența WIndows, cu taskbar, ferestre redimensionabile şi chiar un soi de meniu Start.

Aş remarca şi că nu ar fi stricat aici un cititor de amprente pentru a securiza device-ul.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×