Cea mai nouă tabletă ajunsă pe piața din România se numește HUAWEI MatePad 11.5 și vorbim despre un dispozitiv de nivel mid-range pregătit pentru a livra o experiență multimedia completă, începând de la ecranul de diagonală generoasă și până la baterie plus acustică. Descoperim împreună din articolul de față Preț și Disponibilitate suma la care se vinde tableta pe plan local și reamintim și dotările sale.
Pentru că vorbeam despre dotări, află că tableta HUAWEI MatePad 11.5 vine echipată cu ecran TFT LCD de 11.5 inch, oferind rezoluție de 2200 x 1440 pixeli și rată de refresh de 120Hz. Avem muchii simetrice și ajungem la un raport corp ecran de 84.8%.
HUAWEI MatePad 11.5, prețuri în România:
| 6/128GB | 8/128GB + tastatură | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| HUAWEI Store | 1499 lei | 2199 lei | În stoc |
| Compari | 1499 lei | La partener |
Tableta aduce la interior procesorul octa-core Qualcomm Snapdragon 7 Gen1 (4nm) și avem configurații cu 6 sau 8 GB RAM, plus 128 GB stocare, dar fără slot microSD. Primim 4 difuzoare la bord, suport pentru stylus, conectivitate Wi-Fi 6 și o baterie generoasă de 7700 mAh cu alimentare la 22.5W.
Vine doar pe Space Gray iar pentru mai multe detalii poți urmări recenzia video de mai sus!


