Am ajuns la punctul principal de atracție aici și anume ecranul. Am mai văzut ce-i drept telefoane cu panouri anti-reflexie dar mai "lite" dacă le pot numi așa, asta în comparație cu ce aduce TCL P80 Ultra. Este un display pentru toate acțiunile pe care le poți realiza pe telefon, de la utilizarea în lumină puternică sau slabă, la citit în aer liber și pentru muncă sau entertainment.
Este un panou AMOLED de 6,83 inch, cu rezoluție 1.5K, de 2772 × 1280 pixeli, și acoperire de până la 100% a gamei de culori DCI-P3 și are muchii înguste de 1.38 mm pe 3 laturi, plus o muchie ușor mai mare în zona inferioară. Sunt totuși îmbinări precise care fac ca ecranul să te cufunde în conținut și nu prea îți mai dai seama unde este muchia. Luminozitatea maximă în HDR este de până la 3200 nits și avem și 120Hz refresh rate, 2560 Hz touch sampling rate.
Ceva ce trebuie apreciat aici este faptul că avem în față primul telefon din industrie care combină un panou AMOLED cu o textură mată, anti reflexie, similară cu cea a hârtiei şi a unui e-reader. Are un buton NXTPaper lateral tip slider și odată ce îl activezi, ai la dispoziție două opțiuni - Max Ink Mode, cu afișare monocromă și interfață simplificată, sau Paper Mode, cu profiluri de culoare și un aspect inspirat de hârtie. TCL a reglat tehnologia de aici astfel încât textul să fie ușor de citit chiar și atunci când porți ochelari de soare (până la 95% polarizare circulară).
În Max Ink Mode interfața e simplificată și am avut acces doar la ceas, calendar, calculator, Google Play Books, Phone, Messages, Contacts și setări generale. Pentru a regla experiența există NXTPaper Zone de unde am variat între Max Ink Mode și Paper Mode plus umblat la stilul de culoare (ink, tint, pastel, colour) cât și la temperatură, mai rece, mai caldă. Max Ink Mode duce bateria pe noi culmi, cu 74% baterie de exemplu, în acest mod am avut estimare de 156 de ore autonomie (6.5 zile), versus 119 ore în Paper Mode sau mod normal. La trecerea între moduri are loc o animație de tip valuri ca o magie.
TCL P80 Ultra - Screenshots PAPER Mode (galerie)
Avem aici un sistem ce implică și tehnologie 24H Proactive Eye Comfort și o soluție hardware pentru o lumină soft naturală. Se reduce lumina albastră la nivel hardware, avem reglarea intensității luminoase fără pâlpâire (PWM 3840 Hz) și mai mult de atât, ecranul primește certificare SGS pentru confort vizual similar cu lumina naturală. Legat de Nano Crystal Shield, sticla aplicată peste ecran, aceasta implică un strat AG Nano-Etched Anti-Glare și o protecție AF Nano-Level Anti-Fingerprint, ceea ce vă povesteam la design, pentru că amprentele se șterg foarte foarte ușor de pe acest panou folosit de TCL.
Test Luminozitate ecran
- 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
- 2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
- 33.TCL P80 Ultra1398 (LUX)
- 34.Samsung Galaxy Z Fold61394 (LUX)
- 35.ASUS Zenfone 11 Ultra1363 (LUX)
- 36.Nubia Flip 2 5G1350 (LUX)
- 37.OPPO Find X8 Ultra1350 (LUX)
- 38.Honor 600 Lite1347 (LUX)
- 39.OnePlus 121338 (LUX)
- 40.Xiaomi 15 Ultra1333 (LUX)
- 41.Honor Magic7 Pro1332 (LUX)
În setări am găsit mod Adaptive Brightness, cât și Darker Display Mode pentru situațiile super low-light. Nu lipsește Light/Dark Mode, iar printre opțiuni am mai dat și de Eye Comfort Mode, Reading Mode plus NXTVision care combină câteva tehnologii pentru a spori culorile, contrastul și adâncimea imaginilor. La final de zi acest ecran transformă dispozitivul într-unul hibrid, 2 în 1, e și telefon e și ebook reader totodată.
TCL P80 Ultra - Test ecran (galerie)
Sunt fan al finisajul anti-reflexii mat și chiar am avut seri în care am dat pe modul Paper pentru a-mi proteja ochii cât dădeam scroll prin reel-uri și citeam articole. Pe timp de zi nici cea mai mică problemă în bătaia razelor de soare fierbinte de octombrie, indiferent de modul utilizat. La testul cu luxmetrul am ajuns la 1398 LUX care sună excelent, peste multe flagship-uri consacrate și asta în scenariul finisajului mat de deasupra!
Apropo, în setări la Accesibilitate am găsit Extra Dim prin care duci ecranul la minimul de luminozitate.
Disponibilitate


