Top 5 motive să îţi iei un iPad Mini 5 acum: de la ergonomie la autonomie, suport Apple Pencil

1.366 ori
<b>Top 5 motive să îţi iei un iPad Mini 5 acum: de la ergonomie la autonomie, suport Apple Pencil</b>Am scris prea puţin despre tablete în ultima vreme şi mai puţin despre cele mici. Există totuşi un segment de public care doreşte acele modele cu "Mini" în nume, pentru că un iPad Mini e clar mai uşor

Am scris prea puţin despre tablete în ultima vreme şi mai puţin despre cele mici. Există totuşi un segment de public care doreşte acele modele cu "Mini" în nume, pentru că un iPad Mini e clar mai uşor de transportat şi mai comod de ţinut în mână decât o tabletă cu diagonală de 10 sau 11 inch. Anul trecut Apple a lansat după o perioadă de pauză un iPad Mini nou, cunoscut ca iPad Mini 5 sau "iPad Mini 2019". De ce reprezintă o achiziţie cât se poate de solidă acum aflaţi în articol, cu un top 5 motive pentru a-l cumpăra. Avem şi nişte preţuri foarte bune la evoMAG pentru acest produs.

Iată top 5 motive pentru a cumpăra tableta acum:

1. Nu are rival nou pe piaţă

Lucrurile sunt foarte simple: numiţi-mi un rival cu o diagonală similară pe piaţă în acest moment! Xiaomi nu a mai scos un Mi Pad de ceva vreme, Samsung scoate Tab A-uri mici rar şi sunt modele entry level mai degrabă. Lenovo la rândul său activează în zona tabletelor din plastic cu puţin RAM şi menite pentru copii. Amazon ar fi o opţiune, dar interfaţa sa nu e pentru oricine şi nici acolo performanţa nu e de top. A trecut şi ceva vreme de la ultimul MediaPad de la Huawei cu adevărat compact.

2. Excelentă la gaming

Apple iPad Mini 5

Tableta pune la bătaie procesorul Apple A12 de pe iPhone XS/XS Max, alături de 3 GB RAM şi 64 sau 256 GB stocare. Ne dăm seama cu toţii că iPhone XS se ţine bine şi acum la gaming şi la fel putem spune despre tableta de faţă. Are şi un ecran IPS LCD de 7.9 inch luminos, cu rezoluţie de 2048 x 1536 pixeli. Jocurile arată excelent, de la Asphalt 9 la PUBG Mobile, Call of Duty Mobile şi toate cu grafică dată pe Ultra. Tableta nu se încinge, e foarte comod de ţinut în mână în landscape lungi perioade de timp. Are şi difuzoare stereo foarte puternice. E mai atractivă ca ecran şi procesor decât un Nintendo Switch să zicem, mai ales dacă activaţi şi Apple Arcade cu al său Oceanhorn 2 ca alternativă la Zelda.  

3. Formatul compact este perfect

iPad Mini 5

Faţă de tabletele de 10 inch, 11 inch, chiar şi 8 sau 9 inch e foarte uşor să iei cu tine în ghiozdan, rucsac, chiar şi poşetă sau o geacă mai generoasă acest dispozitiv. Măsoară doar 6.1 mm în talie şi cântăreşte doar 300 de grame. E realizată din aluminiu şi sticlă şi e solid construită, nu există risc de Bendgate. Avem protecţie anti zgârieturi pentru ecran, aderență bună şi tableta se poate ţine ore întregi cu o singură mână pentru e-reading. E foarte comodă atât în landscape, cât şi portrait şi nu oboseşte mana deloc.

4. Are un procesor puternic şi baterie generoasă

Procesorul Apple A12 va face tableta la fel de future proof ca iPhone XS, adică încă vreo 4 ani de acum încolo. E utilă şi pentru munca nu doar joacă şi veţi putea folosi aplicaţii Office, să faceţi editare foto în softuri Adobe, să editaţi tabele în Excel, să scrieţi în Word şi să faceţi prezentări în PowerPoint. Aveţi şi suita alternativă de la Apple, dacă nu vă place cea de la Microsoft. E străin de lag acest dispozitiv şi va rămâne aşa peste 3 ani, poate 4.

iPad Mini 5

Bateria de 5124 mAh asigură 10 ore de autonomie pe hârtie, iar la testele făcute în recenziile online mai toată lumea a sărit de cele 10 ore şi a ajuns chiar 11 sau 12 ore de screen time. Şi timpul de standby e impresionant şi pierzi cred că nici 2% noaptea. Şi încărcarea e mai rapidă decât la alte modele iPad Mini, mai ales dacă ai fast charger (un pic peste 2 ore).

5. Oferă suport Apple Pencil

Acesta este cel mai mic iPad compatibil cu Apple Pencil de până acum, dar şi singurul iPad Mini cu acest tip de suport. Astfel se deschide uşa la desenat, scris de mână, luat notiţe la cursuri, editare foto în Lightroom, flowchart-uri, ilustraţii, subliniat pe text în PDF-uri şi transformat fotografii mai uşor prin editarea lor apăsând opţiunile mai mici de pe ecran.

iPad Mini 5

Apple Pencil e cunoscut pentru sensibilitatea la unghiul de inclinare, suportul pentru mii de grade de presiune şi o ergonomie excelentă. Atenţie, iPad Mini 5 e compatibil doar cu Apple Pencil 1 nu şi 2. Accesoriul e foarte responsiv şi comod şi cuplat cu multitasking-ul din iOS 13 vom putea lucra mai cu spor decât pe orice tabletă Android mică.

Cel mai ieftin iPad Mini 5 este 2132 lei la evoMAG, în varianta cu 64 GB stocare. Vine pe gri, argintiu sau auriu. Cine vrea modelul 4G plăteşte 2829 lei pentru varianta cu 64 GB stocare. Cel mai bine dotat model, cel cu 256 GB şi 4G ajunge la 3554 lei.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×