Erau vremuri când vara nu se întâmpla mare lucru în zona tech, dar de câțiva ani industria e într-o continuă schimbare și nu mai e timp de pauză. Companiile trebuie să inoveze constant, să vândă și să atragă pe cât posibil banii din portofelul pasionaților de tehnologie de ultimă oră, iar vara anului 2026 fix asta aduce. Mă refer desigur la formatul de pliabil lat sau pașaport cum i se mai spune în online, inaugurat de Samsung Galaxy Z Fold8.
Este primul, cel care dă startul unui nou val de telefoane și cum Apple va aduce la toamnă un model similar, m-am gândit să vă propun astăzi un sondaj tare interesant și să vedem dacă formatul chiar are șanse de a revoluționa segmentul sau este doar un trend temporar.
Te atrag pliabilele tip „pașaport” suficient cât să renunți la telefoanele compacte?
În contextul apariției noului format tip pașaport la pliabile și în ideea că va fi lansat și iPhone Ultra dar și alte astfel de telefoane, ai fi tentat să treci de la un model compact la unul pliabil de acest tip?
Rezultatele devin vizibile după vot.
Îmi amintesc că au mai existat câteva telefoane care au încercat diferite abordări de format/dimensiuni, printre care Pixel Fold (cel original), cât și HUAWEI Pura X, doar că acelea erau și mai compacte decât formatul pașaport al lui Fold8. Acum ne este adusă în prime-time ideea unui ecran extern mare și lat, fix cât un pașaport.
Acest Samsung e chiar comod de utilizat și vă spun asta după ce am avut telefonul câteva zile pe mână, are un suflu de telefon nou, de tehnologie proaspătă, dar are și neajunsuri de care te lovești. De la prețul piperat la prima strigare și până la setup-ul foto care este doar modest să-i spunem, fără a atinge nivelul de satisfacție în raport cu suma cerută.
Formatul pașaport are mult hype la mijloc și mai nou nu vorbim doar de pliabile late, ci și de variante candybar într-un viitor apropiat, doar că late. Mai mult de atât, formatul lat ar putea însemna sfârșitul modelelor Flip de la Samsung, furând serios din vânzări. La anul s-ar putea să nu mai existe un Flip!
Ca și mine, proabil și voi și mulți alții sunt foarte curioși de cum se simte, cum arată un așa telefon și dacă e chiar revoluționar. Suntem gata să renunțăm la telefoanele noastre standard, să le zicem compacte, în favoarea unui telefon-pașaport? Deja am uitat de formatul telecomandă pe care Sony a insistat ani la rând, iar acum suntem în pragul unei noi revelații.
Tu ce crezi despre format, ți-ai înlocui telefonul actual pentru un asemenea model?
