Nu ştiu ce preconcepţii aveţi voi despre telefoanele ASUS sau despre telefoanele de gaming la capitolul audio, dar ele vor fi eliminate de acest device cu siguranţă. Vine cu două difuzoare (stereo) plasate frontal, generoase ca dimensiuni şi imposibil de acoperit.
Avem acustică 24 bit la 192 kHz, Hi Res şi promisiunea DTS X Ultra, sunet 3D şi surround. Două amplificatoare sunt gata să facă show când ascultaţi muzica EDM din Asphalt 9. Am ascultat totuşi şi muzică şi înainte de a o savura ne-am jucat cu opţiunile de personalizare audio din Audio Wizard. Aici puteţi accesa modul Outdoor, care trece muzică la un volum gigantic, dar avem şi opţiuni Pop, Rock, Vocal şi 6 canale custom cu slidere.
Video review ASUS ROG Phone, secțiunea acustică
Alegeţi extra bass, înalte sau ce mai doriţi voi. Cât despre experienţa mea la ascultare, mi s-a părut că volumul este extrem de ridicat, iar în mod Outdoor e chiar prea mult, devine strident. E atât de tare că vă puteţi juca şi pe pistă la decolarea de avion (exagerând puţin evident). Basul este excelent şi sunetul are "zvâc", îţi dă un "pumn în plex" cu volumul său.
Nu are distorsionare (culmea), cel puţin până nu activaţi Outdoor. E ceva vibraţie a carcasei, dar nu excesiv, iar egalizarea celor două difuzoare este excelentă. Nu primim căşti la pachet (deşi există ceva bundle-uri cu telefonul din ce am înţeles). A urmat testul cu decibelmetrul, la care am atins 88.5 dBA sus şi 86.9 dBA jos, la testul cu sample-ul nostru acustic.
Test - Putere volum frontal (sus)
- 1.OPPO Find X291,9 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro89,7 (dBA)
- 9.ASUS ROG Phone88,5 (dBA)
- 10.Samsung Galaxy Z Fold 288 (dBA)
- 11.Nothing Phone (3a) Pro87,3 (dBA)
- 12.Huawei Mate 987,2 (dBA)
- 13.Redmi Note 9T87,2 (dBA)
- 14.OPPO Find X5 Pro87,1 (dBA)
- 15.POCO X4 GT86,9 (dBA)
- 16.Huawei Mate 40 Pro86,8 (dBA)
- 17.Motorola Moto Z2 Play86,7 (dBA)
Test - Putere volum frontal (jos)
- 1.OPPO Reno6 5G98,6 (dBA)
- 2.Huawei nova 13 Pro97,3 (dBA)
- 207.ASUS ROG Phone86,9 (dBA)
- 208.Samsung Galaxy S21 Ultra 5G86,9 (dBA)
- 209.Motorola Edge 30 Pro 5G86,9 (dBA)
- 210.OPPO Reno8 Pro86,9 (dBA)
- 211.Motorola Moto G1486,9 (dBA)
- 212.Allview V1 Viper I4G86,8 (dBA)
- 213.ASUS ZenFone Max Pro (M1)86,8 (dBA)
- 214.realme 8i86,8 (dBA)
- 215.Motorola Moto G5486,8 (dBA)
Test - Putere volum multimedia
- 1.ASUS ROG Phone107,5 (dBA)
- 2.Nokia 8.1107,2 (dBA)
- 3.Nokia 8107,1 (dBA)
- 4.Motorola RAZR 40 Ultra106,9 (dBA)
- 5.ZTE Axon 20 5G106,8 (dBA)
- 6.LG G7 ThinQ106,1 (dBA)
- 7.OPPO Reno4 Lite105,9 (dBA)
- 8.TCL PLEX105,5 (dBA)
- 9.iHunt Titan P6000 Power105,2 (dBA)
- 10.OPPO A15s105 (dBA)
- 11.Nokia 8 Sirocco104,9 (dBA)
Rezultatele sunt excelent şi depăşim sute de alte handset-uri, dar ne încadrăm şi sub Moto G5 Plus şi Samsung Galaxy A3 (2017). Depăşim Galaxy S9+ şi Pixel 2 XL de exemplu. Pe de altă parte la gaming ne-am catapultat la 107.5 dBA, locul 1 all time la Mobilissimo.ro şi bătând multe laptopuri, tablete şi chiar boxe portabile. ASUS ROG Phone nu are rival în acest moment la tăria volumului la jocuri şi filme.
Disponibilitate
Prețuri actualizate