Blackview BL8000 5G - OS, UI și aplicații stock la prima vedere, însă interfața DokeOS 4.0 aduce multe opțiuni de personalizare

703 ori
<b>Blackview BL8000 5G - OS, UI și aplicații stock la prima vedere, însă interfața DokeOS 4.0 aduce multe opțiuni de personalizare</b>Blackview BL8000 5G vine cu Android 13 și o nouă interfață numită DokeOS 4.0. Până acum am văzut cum se comportă versiunea 3.0 pe tabletele companiei. Ei bine, la prima vedere interfața pare stock. Navigăm fie folosind gesturi, fie prin butoane tactile

Blackview BL8000 5G vine cu Android 13 și o nouă interfață numită DokeOS 4.0. Până acum am văzut cum se comportă versiunea 3.0 pe tabletele companiei. Ei bine, la prima vedere interfața pare stock. Navigăm fie folosind gesturi, fie prin butoane tactile pe ecran, avem aplicații Google pentru apeluri și mesaje, facem multitasking cu Recents și Split Screen. În zona de setări apar totuși opțiuni extra de personalizare.

Blackview oferă un așa-numit Cold Room pentru blocarea aplicațiilor ce consumă multe resurse, putem schimba icon-urile din zona de personalizare, chiar și tema telefonului dacă dorim. Quick Settings e transparent, iar Recents e cu clasicele „cards”. În zona de setări avem o opțiune Android Auto, putem schimba rapid mărimea sau stilul fontului. Apare și opțiunea ScreenRecord în această zonă, acolo unde găsim opțiuni pentru înregistrarea ecranului.

Avem și o opțiune numită „Breathing light” care face display-ul să lumineze ușor atunci când primim notificări, un Reading Mode care diminuează emisiile de lumină albastră, iar din această zonă activăm și Lift to wake. Pentru ecranul din spate putem alege stilul ceasului, selectăm widget-urile care ne interesează și aplicația de playback muzical. 

Screenshots interfață grafică Blackview BL8000 5G:

Vă spuneam că în partea stângă a telefonului există un buton adițional „Side Key”. Eu am setat această tastă pentru a deschide lanterna, dar putem selecta inclusiv modificare profilelor de sunet, deschiderea unei anumite aplicații sau activarea / dezactivarea funcțiilor. Avem aici un ecran IPS LCD, deci nu avem Always on Display, însă folosim ecranul extern pentru a afla informații cu privire la notificări, oră, dată. 

În afară de aplicațiile Google, nu am remarcat prezența multor aplicații third-party. Există Sound Recorder, Notebook, (aplicație de luat notițe), suita WPS Office și un așa-zis „System Manager”. De aici verificăm starea telefonului, securitatea, putem elibera spațiu sau să dezinstalăm anumite aplicații. Apare și browser-ul Yandex aici, dar avem Google Chrome preinstalat. 

Aș menționa că senzorul pentru amprente e amplasat lateral, iar deblocarea smartphone-ului se realizează rapid.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×