După ce am vizitat magazinul HONOR din Chengdu, cu o abordare de design mai rustică, am mers iar şi la Shenzhen HONOR Store. Fusesem de altfel acolo la puţin timp după inaugurarea sa, în toamna lui 2025. Acum au apărut produse noi şi figuri noi în peisaj, precum un robot umanoid care te întâmpină la etajul 1. Cum a fost experienţa aflaţi mai jos.
Când am fost anterior tocmai se lansase seria HONOR 500, pe care am pus mâna în premieră. Era încă la mare căutare şi promovare Magic V5. Mă impresioase cafeneaua cu matcha de acolo, fântâna verticală şi zona de gaming. Acum, în 2026 HONOR Robot Phone e vedeta, încă de la intrare. Are un corner dedicat cu un cap imens de gimbal care îl semnalizează. Acolo poţi încerca chiar tu fructul colaborării HONOR - ARRI şi să vezi ce poate gimbal-ul.
Altminteri, e plin de unităţi Magic V6 şi HONOR 600 cu care să te joci şi pe care să le încerci. Am aflat că magazinul are trafic de aproximativ 3000 de oameni pe zi şi că ei petrec în medie 30 de minute aici, cu 60% peste media rivalilor. Au şi ce face: cafenea la parter, service sus şi zona de gaming, plus zona tip "caracatiță", unde asistentul AI YOYO e vedeta. Acolo îţi poţi duce fotografiile şi video-urile pentru că AI-ul să creeze colajul perfect sau să îţi sugereze postarea perfectă în social media.
Cornerul de gaming a fost rearanjat şi upgradat, cu laptopuri cu plăci RTX 5000. Am aflat că şi HONOR are aşa ceva în portofoliu. Sunt şi foarte multe tastaturi mecanice, monitoare, controller de gaming la etajul 1, înspre capăt. Dar la acelaşi etaj te întâmpină un robot umanoid de 1.5 metri înălţime, care dă mâna cu tine şi dansează. El este ghidul tău prin acel magazin, sau pur şi simplu un companion. Îl văzusem prima dată pe scenă de la MWC 2026, unde a făcut un backflip şi moonwalk. Toţi copiii vor să se pozeze cu el acum.
HONOR Alpha Store Shenzhen - Fotografii (galerie)
Şi o recomandare: nu puteţi plăti cu AliPay sau card la cafenea, doar cu WeChat, ţineţi minte. Magazinul are o faţadă din sticlă, multe geamuri transparente, mese din lemn, evoca puţin un Apple Store, ce e drept. Pe de altă parte ai zona de service ca un "open bar" şi totul se repară în faţa ta, în vreme ce stai pe scaun şi discuţi cu tehnicienii, îţi încarci telefonul sau stai pe net. Poţi să personalizezi cu stickere şi colăntari spatele telefoanelor iar oamenii de acolo nu au probleme în a face service şi pentru alte branduri, ca Samsung sau Huawei să zicem. Se înlocuiesc baterii, se aplică protecţii.
Altminteri, o selecţie generoasă de produse, de la boxe cu microfoane de karaoke, la chitari electrice, aparate de masaj (s-au cumpărat vreo 4 numai în delegaţia noastră) şi un corner dedicat roboţilor şi telefoanelor de gaming Win RT. Acolo am aflat că răcirea sa cu ventilator şi designul acestui telefon de gaming e inspirat de la roboţi. Şi că pe robotul umanoid roşu HONOR care a alergat la semimaraton îl cheamă Flash. 21 de km în 50 de minute!
Mai multe detalii găsiţi în video!
