Google Pixel 10 Pro XL: Design masiv, greu, fără schimbări de la predecesor

731 ori
<b>Google Pixel 10 Pro XL: Design masiv, greu, fără schimbări de la predecesor</b>Google Pixel 10 Pro XL vine cu schimbări vizuale minime faţă de predecesor. Adopta acelaşi format la graniţa dintre iPhone pe rit nou şi Huawei Pura. Rămâne şi modulul de cameră "visor", aidoma robotului din Futurama sau personajului X-Men

Google Pixel 10 Pro XL vine cu schimbări vizuale minime faţă de predecesor. Adoptă acelaşi format la graniţa dintre iPhone pe rit nou şi Huawei Pura. Rămâne şi modulul de cameră "visor", aidoma robotului din Futurama sau personajului X-Men cu vizor laser la ochi.

Atenţie, modulul nu se mai uneşte cu marginile începând de anul trecut. Grosimea lui Pixel 10 Pro XL este de 8.5 mm, fix ca la predecesor, deci e mai gros decât un Galaxy S25 Ultra, care are 8.2 mm în talie. Avem parte de un salt la greutate, la 232 grame pe 10 Pro XL. Acolo unde Pixel 9 Pro XL cântărea 221 de grame. Mai rar aşa salt. 

Google Pixel 10 Pro XL

Lungimea şi lăţimea sunt la fel totuşi: 162.8 mm şi 76.6 mm. E un telefon gros, greu şi masiv, dar nu ai senzaţia că o să îl scapi. Asta pentru că are marginile plate şi te poţi propti cu degetul arătător în modulul foto când îl ţii în mână. Vine cu certificare IP68, aşa că rezistă la apă şi praf şi chiar se poate scufunda până la 1.5 metri adâncime timp de 30 de minute.

Are sticlă în faţă şi spate şi o ramă din aluminiu. Atenţie rivalii, au oţel sau titan. În faţă şi spate avem şi protecţie Gorilla Glass Victus 2. E confortabil aş zice, dar îi găsesc rama lucioasă uşor alunecoasă pentru degete şi atrage grăsime. În plus foarte des confund butonul Power cu cel de volum. Degetul meu se duce automat spre "volum sus". 

E unul dintre cele mai grele flagship-uri din 2025, mai greu decât iPhone 16 Pro Max cu 5 grame şi decât S25 Ultra cu 14 grame. Îmi place că faţă de alte flagship-uri sobre propune şi o culoare mai vie, acel verde deschis. Apare şi pe albastru, gri închis şi un soi de bej.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×