La fel ca și frații Pro din lineup și Pixel 11 are procesor Google Tensor G6 la bord, un cipset dezvoltat pe seama procesului de 3nm și cu o configurație aparte ce implică 7 nuclee. Avem unul Prime de 4.1 GHz (ARM C1-Ultra), 4x nuclee ARM C1-Pro de 3.4 GHz și alte două nuclee ARM-C1 Pro tactate la 2.65 GHz.
Primim GPU PowerVR C-Series CXTP-48-1536, iar configurațiile telefonului sunt 12 GB RAM + 256 sau 512 GB. L-am supus la Pixel 11 la benchmark-urile clasice iar pentru început aruncăm o privire asupra lui AnTuTu 11, unde am ajuns la 1.866.250 de puncte, peste edge 70 Pro, Magic V6 și cu aproximativ 300.000 de puncte peste predecesorul Pixel 10.
Are un loc 28 în clasament, iar dacă te întrebai cum s-a descurcat și Pixel 11 Pro XL, acela a prins 1.988.690 de puncte în același benchmark. Tensor G6 nu reușește iată să ajungă din urmă principalii rivali din lumea flagship, iar ca un exemplu Galaxy S26 Ultra a obținut 3.7 milioane de puncte, iar Galaxy S26 (rivalul clar ca dimensiuni) - 2.9 milioane de puncte.
Google Pixel 11 - Teste Mobilissimo.ro (galerie)
În teste grafice precum 3DMark, am ajuns la 7473 puncte în Sling Shot Extreme Vulkan. Ne uităm și la CPU Throttling Test unde la fel ca Pixel 11 Pro XL, e throttling, mult. S-a pierdut 66% din performanță în 15 minute, fiind în compania lui Pixel 11 Pro XL și Pura 80 Ultra.
Ca temperatură, după acest benchmark eram la 36.6 grade Celsius, fără îngrijorări. La gaming, după 15 minute de Diablo Imortal - 34.1 grade.
Disponibilitate
