Honor Magic V5: Display-uri care nu renunță la stylus, mari, luminoase și prietenoase cu ochii tăi

525 ori
<b>Honor Magic V5: Display-uri care nu renunță la stylus, mari, luminoase și prietenoase cu ochii tăi</b>Honor Magic V5 are ceva ce Galaxy Z Fold7 nu mai are și mă refer aici la suportul pentru stylus, nu doar pentru ecranul de la interior, ci și pentru cel de la exterior. Vorbind despre un așa pliabil mare capabil să înlocuiască o tabletă

Honor Magic V5 are ceva ce Galaxy Z Fold7 nu mai are și mă refer aici la suportul pentru stylus, nu doar pentru ecranul de la interior, ci și pentru cel de la exterior. Vorbind despre un așa pliabil mare capabil să înlocuiască o tabletă, simt că interacțiunea cu pen este o parte importantă din partea de productivitate promovată peste tot, iar Honor ține cont de asta. Aici se poate lucra cu un Magic-Pen.

Video-review Honor Magic V5, secțiunea Display

Avem un ecran pliabil OLED de 7.95 inch, ce oferă rezoluție de 2352 x 2172 pixeli, ce afișează până la 1 miliard de culori, având și acoperire 100% pentru spectrul de culoare DCI-P3. Densitatea de pixeli per inch este de 403 PPI și ni se promite luminozitate de până la 5000 nits în peak. Față de Fold7 avem muchii mai mari în jurul ecranului, cu acel cheder de protecție mai gros pentru a proteja ecranul pliabil.

Honor spune că aici se folosește un panou ranforsat cu fibră de carbon numit Carbon Fiber Reinforced Inner Display Panel, pentru protecție deosebită. Există și o tehnologie AI care detectează riscurile potențiale și te anunță printr-o notificare pe ecranul exterior, atunci când ceva se prinde între ecranul pliabil. 

Test Luminozitate ecran

  • 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
  • 2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
  • +
  • 39.Honor Magic V51114 (LUX)
  • 40.Huawei Pura 80 Ultra1108 (LUX)
  • 41.OnePlus Open1105 (LUX)
  • 42.Samsung Galaxy S24+1101 (LUX)
  • 43.Xiaomi 141095 (LUX)
  • 44.Samsung Galaxy S25 FE1073 (LUX)
  • 45.Samsung Galaxy S25 Edge1062 (LUX)
  • 46.Samsung Galaxy S24 Ultra1061 (LUX)
  • 47.Honor 200 Pro1053 (LUX)

Ecranul extern este tot un OLED, LTPO, de 6.43 inch cu rezoluție de 2376 x 1060 pixeli, 100% DCI-P3, 404 PPI și protecție Anti-Scratch NanoCrystal Shield. Ca cifre obținute, avem 1114 LUX pentru panoul pliabil și 1388 LUX pentru cel extern. Ca și cută simt că suntem la fel ca pe Fold7, mai bine camuflată. Protecția din plastic simt că este mai lucioasă și reflectă mult lumina la exterior.  

Pentru protecția ochilor avem Eye Comfort Display cu soluție 4320 Hz Ultra-High Frequency Flicker Free PWM Dimming, pentru a elimina flickerul ecranului. Cu Dynamic Dimming se imită lumina solară, reducând oboseala cu 18%. Mai avem și AI Defocus Display - un sistem inovator care simulează efectele de defocalizare ale lentilelor prin ajustarea subtilă a conținutului de pe ecran, proiectând imagini ușor în fața retinei și îmbunătățind semnificativ ameliorarea oboselii ochilor, măsurată prin grosimea coroidală.

Nu lipsește tehnologia de reducere a luminii albastre și cu Circadian Light Eye Care se reglează producția de melatonină, în timp ce Circadian Night Display crește nivelul de melatonină cu 20% și te ajută să dormi mai bine noaptea. 

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×