Huawei nova 13 Pro a luat o parte din estetica seriei Pura 70 şi o parte din estetica seriei nova şi le-a fuzionat cu inspiraţie. Rezultatul e la fel de comod şi ergonomic ca un Pura, solid construit şi încă păstrează abordarea fashion, dar fără a cădea în kitsch prin inele aurii exagerate în jurul camerei.
Acum avem un inel metalic în jurul camerei ovale care emană eleganță, e discret chiar şi prin repetiţia logo-ului "nova". A se remarca simetria dispunerii senzorilor şi a blitzurilor. Pe verde, Loden Green, telefonul e foarte plăcut la atingere şi 3D în al său model de pe spate. Aparent textura şi culoarea de aici vin de la o lână specială verde din care se fac pulovere. Inspiră "pământesc", "linişte", "uşurinţă sufletească".
Inelul camerei este numit Super Star Orbit Ring, cu o structură din sticlă 3D, care subliniază prezenta camerei. Inelul metalic al camerei aduce un pic de luciu pe un spate altfel mat, şi care nu are atrage amprente. Telefonul se mai găseşte şi pe negru, alb, mov. Aduce cu un Pura 70 dacă e să fiu sincer şi asta e un compliment. E aderent, solid construit, aproape că transcende ideea de midrange.
Foloseşte sticlă şi aluminiu şi e uşor rotunjit pe margini. Îmi place cum se joacă umbrele şi lumina pe spate şi că e mat spatele, nu atrage amprente. Măsoară 7.82 mm în talie şi cântăreşte 209 grame. Aduce şi certificare IP65, pentru rezistenţa la apă şi praf. E mai gros cu 0.1 mm decât predecesorul şi mai greu cu 8 grame. Diagonala a rămas tot de 6.76 inch.
Look-ul său "plaid" aminteşte de un sacou sau o poşetă de lux. Indiferent ce versiune de nova 13 Pro alegi, va fi foarte uşor de accesorizat la haine, poşete, genţi, incaltamine, ochelari.
Disponibilitate
Prețuri actualizate


























