HUAWEI a prezentat noi smartphone-uri în cadrul IFA 2022, la Berlin, în această perioadă. Am vorbit despre seria nova 10 recent, însă modelul mai bine dotat din serie, nova 10 Pro, a fost expus de către compania la IFA. Astfel, a primit un video Hands-On din partea colegului nostru Alex.
În cazul acestui model ies în evidență câteva caracteristici: ecranul OLED de dimensiuni mari, alimentarea la 100W și designul modulului foto aflat în partea din spate. E asociat de către Alex cu pantofii verzi de la Balenciaga care fură priviri. În acest caz marginea modulului foto este de un auriu intens, strălucitor, care scoate terminalul în evidență. Totuși, poate părea kitsch pentru unii, atractiv pentru alții.
Telefonul în sine ar fi un super high midrange cu display OLED curbat de 6.78 inch în diagonală, refresh rate de 120Hz și rezoluție Full HD+. Are senzor pentru amprente optic, iar în față găsim o cameră de 60 MP la care se adaugă una de 8 MP. Ar fi deci un selfie-phone, cu CPU Snapdragon 778G în variantă 4G și 8 GB de memorie RAM. În spate găsim un senzor de 50 MP principal, unul de 8 MP ultrawide, dar și unul bokeh de 2 MP.
Terminalul aduce și o baterie de 4500 mAh, iar alimentarea se realizează la 100W pe fir. Vine cu WiFi 6, Bluetooth 5.2, USB-C, NFC și are difuzoare stereo. Pare a fi un telefon orientat spre vlogging, având o mulțime de efecte pentru camera selfie în aplicația dedicată. Primim și filmare 4K@30FPS și e chiar primul smartphone ce aduce o cameră selfie cu zoom 0.7 - 5X.
Se vehiculează că va fi comercializat la 730 de euro în Europa, însă prețurile nu au fost confirmate încă.