Motorola Moto G54 Power Edition 5G oferă aceeaşi experienţă Android ca şi Moto G84 şi că noile modele Edge... minus partea cu Ready For. Avem parte de Android 13 şi 2 ani de actualizări Android.
Video-review Motorola Moto G54 Power Edition 5G, secțiunea OS, UI & APPS
Cel mai din stânga homescreen e pentru News, iar navigarea se poate face şi prin swipe-uri. Widgeturile, Quick Settings, notificările sunt toate stock. Câteva vin şi de la Moto şi mă refer la widgeturi aici. Aplicaţia Moto începe diversificarea faţă de un Nokia sau Pixel, contribuind cu extra-uri. Mă refer la personalizarea interfeţei, cu teme, fonturi, forme de iconuri, culori, mărime text şi afişaj, layout, sunete.
Există şi un meniu cu gesturi, de activare a lanternei, captură de ecran cu 3 degete şi Flip for DND. Moto Secure e aici, protejând telefonul de phishing şi amestecă şi cifrele de la PIN pentru o experienţă mai sigură. Apare şi un folder ceva mai securizat decât de obicei. În aceeaşi aplicaţie se afla setările Dolby Atmos, dar şi cele de gaming, chit că acesta nu e telefon de gaming. Moto Gametime e la posturi, avem şi DND, blocarea atingerilor accidentale.
Nu avem parte de aplicaţia Moto Connect, care pe Moto G84 ne conecta la monitoare şi televizoare şi nici de Ready For, rezervat modelelor mai scumpe. Family Space e totuşi aici, permiţând crearea unui profil extra pe dispozitiv, probabil pentru cel mic, cu limite de timp pentru aplicaţii şi limite de aplicaţii pe care le poate accesa cel mic.
Cititorul de amprente lateral, din butonul Power e pus la îndemână şi răspunde destul de precis la apăsări. Nu prea am dat rateuri.
Disponibilitate
Prețuri actualizate