OnePlus Nord 5: Cameră vlog-friendly pe timp de zi și noapte, portrete reușite, lipsa telephoto mai greu de ignorat

967 ori
<b>OnePlus Nord 5: Cameră vlog-friendly pe timp de zi și noapte, portrete reușite, lipsa telephoto mai greu de ignorat</b>OnePlus mizează în continuare pe o cameră foto duală în cazul lui Nord 5, la fel ca și pe modelul predecesor. Ne bazăm doar pe wide și ultra-wide aici, fără cameră telephoto, iar ideea am mai întâlnit-o și la alte branduri precum Motorola recent

OnePlus mizează în continuare pe o cameră foto duală în cazul lui Nord 5, la fel ca și pe modelul predecesor. Ne bazăm doar pe wide și ultra-wide aici, fără cameră telephoto, iar ideea am mai întâlnit-o și la alte branduri precum Motorola recent. 

Video-review OnePlus Nord 5, secțiunea Cameră

Ca setup lucrurile se prezintă astfel:

  • wide - 50 mpx, Sony Lytia LYT-700, senzor de 1/1.56", f/1.8, 24mm, OIS
  • ultra-wide - 8 mpx, senzor de 1/4", f/2.2, 15mm, AF, macro de la 3.5cm
  • selfie - 50 mpx, Samsung JN5, senzor de 1/2.75", f/2.0, 21mm, AF, EIS, 5P, pixeli de 0.64 µm, unghi 90 grade

Filmarea se face 4K la maxim 60fps folosind camera din spate, la fel și pe selfie unde bifăm și un Steady Mode la 60fps. Aici mai avem Face Unlock, mod foto, video, portrait, Nightscape Selfie, Panorama selfie, Dual-view video, Time-lapse, Slo-Mo, Retouch, Screen Flash.

Camera din spate poate ajunge la 20x zoom digital maxim pe foto, iar pe video la 18x. Interfața camerei are modurile Pro, Video, Photo, Night, Portrait și zona more cu Hi-Res, Pano, Movie, Slo-Mo, Time-lapse, Long Exposure, Dual-view Video, Scan și Tilt-shift. Să vedem ce poate! 

Selfie

Cu o cameră de 50 mpx era clar că avem super selfie-uri, iar asta se aplică atât ziua cât și noaptea, avantajul fiind clar al autofocusului. Modul portrait își intră în drepturi depline și pe timp de seară, iar atunci când privim asupra fotografiilor din timpul zilei vedem texturi, culori naturale, un fundal fără pierderi de detalii.

Aici soarele nu reușește să ne facă probleme, nici măcar atunci când cade pe chip. Nu îmi amintesc ce telefon a reușit să scoată la iveală blondul părului precum o face Nord 5 aici. 

Zi

Sesiunea foto a început dis de dimineață, în jur de ora 7, cu gândul de a evita canicula ce era pe cale să se instaleze în București. La ieșirea din bloc captura wide a livrat culori naturale, mai reci, iar pe ultra-wide s-a remarcat o schimbare de tonalități, mai calde. Sunt deformări spre margini, unele generoase aș zice. 

Camera nu cedează nici cu soarele în față și avem detalii, dar în așa scenariu e greu ca nuanțele naturale să se păstreze și intervine inevitabila supraexpunere din fundal și un verde suprasaturat pentru vegetație. Culorile gardului arată mai natural decât pe video. 

Closeup-ul este eficient și cuvântul de ordine ar fi aici detalii și un HDR care își face treaba. Nu te poți feri de soare în această vară caniculară din pacate și așa mai apare suprasaturarea și supraexpunerea. 

Macro

Camera ultra-wide de pe OnePlus Nord 5 are și autofocus, astfel că poți realiza captură macro. Rezultatele livrate sunt mai bune decât mă așteptam inițial și m-am apropiat de multe elemente, bec, metalul rece zgâriat al unui stâlpișor din parc, pânze de paianjen, fibre textile, dar favoritele mele au fost picăturile de apă de pe frunzele trandafirilor, cu o focalizare perfectă.

Bokeh

La capitolul bokeh/portrait avem și rezultate bune sau foarte bune și unele mai slabe. Nu a reușit să treacă de testul cu felinarul unde a blurat și zona interioară, dar câteva minute mai târziu își dezvăluia capabilitățile la capitolul portrait cu o pisică lenevind pe bancă, de care nu m-am apropiat prea mult pentru a nu o speria și astfel am folosit 2x portrait.

Fotografiile cu florile bătute de soare arată fabulos și sunt foarte încâtat încă o dată de culorile prinse aici. Fără supraexpunere a rozului sau a vegetației din spate, în condițiile în care soarele bătea fix prin acea zonă. Nu a fost ușor. Cu trandafirii am avut nuanțe ceva mai suprasaturate, iar o captură de sus pentru un trandafir roz a ieșit excelentă. 

Zoom

Din ecuația camerei foto de pe OnePlus Nord 5, veriga slabă ar fi lipsa de cameră telephoto. Ne folosim doar de zoom-ul digital care ajunge la maxim 20x, dar clar nu e cazul să ne folosim de atât. Să zic că până pe la 4x hai 5x lucrurile arată binișor, dar clar nu vei avea detaliile păstrate.

Zgomotul începe să apară rapid iar clădirile de exemplu au marginile mai pronunțate la zoom mare, semn că are loc și o procesare AI poate. Sfatul e să stai sub 5x pentru a nu dăuna masiv la nivel de calitate și ar trebui să ai fotografii bunicele pentru postat din vacanță, asta desigur, dacă vrei zoom. 

Noapte 

Unde m-a încântat camera lui OnePlus Nord 5 a fost pe timp de noapte când simt că a livrat un echilbru între iluminare și detalii. Avem un Night Mode la dispoziție și mai toate fotografiile din galeria de aici au fost realizate astfel. Se pot face și capturi bokeh noaptea, iar acel scuter nu arată deloc rău. 

Halourile au momente și momente, uneori mai cuminți uneori mai pronunțate, iar legat de ultra-wide nu aș miza pe el, poate doar în zone foarte luminoase. În rest camera wide face o treabă foarte bună, chiar și la nivel de colorit. Vitrinele magazinelor de lângă Cișmigiu arată foarte crisp, la fel și picturile urbane de pe ziduri și avem chiar și closeup eficient cu efect bokeh flare în fundal.

Îmi place și cum este redat luciul metalic al mașinilor în care bat corpurile de iluminare, iar pe Calea Victoriei am făcut multe foto arătoase, semn că dacă ieși în weekend cu OnePlus Nord 5, te vei întoarce acasă cu super fotografii.  

Video

Am ajuns și la video unde filmăm în 4K 60fps, iar în primă fază supraexpunerea este vizibilă, dar nu sunt sacrificii la nivel de calitate. Se simt ce-i drept trepidațiile la fiecare pas realizat, iar culorile arată foarte bine. Avem și mod 2x aici, 1x, plus ultra-wide. Apare și un mod Super Steady în FHD și 30fps care nu simt să facă o diferență majoră. Claritatea este aici cheia, detaliile și culorile realiste. Filmarea de pe loc ar fi ideală și să te ferești de soare, dacă vrei vlogging. 

Plimbarea printre străduțe filmând cu senzorul din spate arată savuros, cu detalii, culori naturale, o stabilizare eficientă și mici raze de soare care își mai fac apariția în cadru. Culorile gardului par o idee mai "proaspete" decât ar fi fost cazul dar nu e exagerare aici. Pe Ultra Steady scădem la FHD și 60fps, iar boost-ul de stabilizare se simte ușor. La zoom sunt limitări după cum era de așteptat de la un smartphone fără telephoto și nu aș trece de 2x. 

Panoramarea e plină de detalii și chiar și la trecerea rapidă acestea nu se pierd. La focalizare jos pălăria și trecem rapid de pe un trandafir pe altul fără pic de probleme. Trecem cu brio și peste testul de stabilizare la urcarea de scări și se descurcă la fel ca un flagship aici. La fel ca și pe la foto și selfie video, trebuie să te ferești de soarele puternic de vară pentru că poate duce la supraexpunere. Sunt mulțumit de culori, claritate, detalii și stabilizarea își face treaba eficient. 

Noaptea captura video selfie arată excelent și la cât de bine se văd detaliile uităm de neajunsurile cu trepidațiile.

Trecând la camera din spate, imaginile nu arată rău nici dacă te afli într-o zonă întunecată. Și panoramarea arată bine, cu mici pași de urcare parcă la ezitările mele. Zoom-ul e decent, la fel ca pe timpul zilei. Pe Calea Victoriei la ceas de noapte sunt încântat de cum echilibrează camera totul, mulțimea de oameni, vocile, muzica, plus luminile. O cameră de scos la promenadă în zilele de weekend.

Pe aleeile pline camera filmează neașteptat de bine și nu sunt halouri mari, luminile sunt păstrate cuminți și se asigură că prinde orice element din cadru cu detalii maxime. Neajunsul la filmarea noaptea? Flicker-ul uneori. 

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×