OnePlus Nord N10 5G: Hardware de Nord Light, cu unele plusuri totuşi

1.869 ori
<b>OnePlus Nord N10 5G: Hardware de Nord Light, cu unele plusuri totuşi</b>OnePlus Nord N10 5G este un soi de OnePluS Nord Liţe şi o încercare a celor de la OnePlus de a coborî în zona de buget a pieţei. Chiar dacă "buget" în acest caz încă înseamnă un telefon 5G de 1700 lei. A se remarca faptul că ecranul IPS LCD de 6.49 inch e

OnePlus Nord N10 5G este un soi de OnePluS Nord Lite şi o încercare a celor de la OnePlus de a coboră în zona de buget a pieţei. Chiar dacă "buget" în acest caz încă înseamnă un telefon 5G de 1.700 lei. A se remarca faptul că ecranul IPS LCD de 6.49 inch e puţin mai mare decât cel AMOLED de 6.44 inch de pe OnePlus Nord, dar păstrează refresh rate-ul de 90 Hz. Are rezoluţie Full HD+ şi protecţie Gorilla Glass 3.

Video-review OnePlus Nord N10 5G, secțiunea Hardware

La interior avem un procesor Snapdragon 690 5G de 8 nm, "biletul minim de intrare" pe piaţa 5G pentru Qualcomm în 2020. Avem şi 6 GB RAM şi 128 GB stocare UFS 2.1, dar şi slot microSD. Telefonul foloseşte şi o baterie de 4.300 mAh, pe care o încărca la 30W, iar pentru securitate avem un cititor de amprente lateral, integrat în butonul Power cel plat. Avem parte şi de difuzoare stereo, ceva ce OnePlus Nord nu avea, dar avem şi jack audio, iar ceva ce nu avea Nord-ul mai reputat.

Informații Generale
  • Producător:
  • OnePlus
  • Model:
  • Nord N10 5G
  • Data anunțării:
  • Octombrie 2020
  • Disponibilitate
  • În curând
  • Culori disponibile
  • Gri
  • Sistem de operare
  • Android
  • Servicii Google
  • Da
  • Interfață
  • OxygenOS
  • CPU
  • Dual-core 2.0 GHz + Hexa-core 1.7 GHz
  • Chipset
  • Qualcomm Snapdragon 690 5G
  • GPU
  • Adreno 619L
  • Senzori
  • Accelerometru, giroscop, compas, senzor de proximitate
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, GALILEO, BDS
  • Senzor amprente
  • Da, În spate
Dimensiuni
  • Greutate
  • 190g
  • Lungime
  • 163mm
  • Lățime
  • 74,7mm
  • Grosime
  • 9mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • IPS, LCD
  • Diagonală
  • 6,49inch
  • Rezoluție
  • 2400x1080pixeli
  • Densitate pixeli
  • 4096
  • Protecție Ecran
  • Corning Gorilla Glass 3
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 83,5
  • Rată refresh
  • 90Hz
 
Camera
  • Camera Principală
  • 64megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 4K@30fps, gyro-EIS, 1080p@30/60/120fps
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, PDAF, cameră wide, camera ultra-wide, camera macro, cameră bokeh, bliț LED, HDR, panoramă
  • Cameră Ultra-wide
  • 8megapixeli
  • Cameră Bokeh
  • 2
  • Cameră Macro
  • 2
  • Camera Frontală
  • 16megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 6GB
  • Internă
  • 128GB
  • Tip stocare
  • UFS 2.1
  • Slot Card
  • microSD ★ Cumpără un card de aici!
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3
  • Formate video redare
  • .mp4
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Dual-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 850, 900, 1700, 1900, 2100
  • Rețea 4G
  • LTE 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 12(700), 17(700), 20(800), 38(2600), 28(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500), 66(1700/2100)
  • Rețea 5G
  • 5G 1(2100), 5G 3(1800), 5G 7(2600), 5G 28(700), 5G 41(2500), 5G 66(1700), 5G 78(3500), SA/NSA
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSDPA, 42.2 Mbps, HSUPA, 5.76 Mbps, LTE, CAT18, 1200 Mbps DL, 150 Mbps UL, 5G
  • Bluetooth
  • 5.1
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • Type-C
  • OTG/MHL
  • Da
  • Mufă audio stereo
  • 3,5mm
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-polymer
  • Capacitate
  • 4300mAh
  • Încărcare rapidă
  • 30W
Diverse
Detalii smartwatch

Cât despre camere, apare una frontală de 16 MP decupată în ecran şi cu filmare FHD la 60 FPS, în vreme ce în spate avem una quad cu senzor principal de 64 MP, alături de o cameră ultrawide de 8 MP, una Macro de 2 MP şi una Bokeh de 2 MP. Aici apare filmarea 4K şi bliţul LED, dar şi stabilizarea asistată de giroscop. În ce priveşte conectivitatea, primim 4G şi 5G, WiFi dual band, Bluetooth 5.1, GPS dual band, NFC şi port USB-C 2.0.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×