POCO este un nume pe care îl asociem în primul rând cu performanța, dar în cazul lui POCO F9 Ultra producătorul e hotărât să ridice serios ștacheta și la capitolul cameră. Nu mai avem acel setup în care camera pare trecută pe plan secund pentru a face loc procesorului și gaming-ului, ci trei senzori care acoperă plaja wide, ultrawide și zoom optic serios.
Configurația arată astfel:
- 200 MP wide, f/1.68, OIS, Super Pixel 16-în-1 de 2 μm, obiectiv 6P
- 50 MP periscop telephoto, f/3.0, focală echivalentă 120 mm, zoom optic 5x, OIS
- 50 MP ultrawide, f/2.4
- 32 MP selfie
Camera telephoto este una dintre piesele importante ale setup-ului. POCO oferă astfel „lossless zoom” 10x, AI Ultra Zoom la 20X și o funcție telemacro cu focalizare de la aproximativ 30 cm. La nivel de moduri foto găsim Motion Capture, urmărirea subiectului și a focalizării, Portrait, Pro, dar și un mod dedicat de 200 MP.
Apar și opțiuni ca Burst Shot 2.0, Adaptive Telephoto, Supermoon, HDR automat, panoramă și expunere lungă. Nu stăm rău nici la video. Camera principală urcă până la 8K 30fps, avem 4K la 30 sau 60fps, înregistrare LOG în 4K 30/60fps. Camera frontală filmează și ea până la 4K 30fps, ceea ce e bine venit dacă F9 Ultra ajunge și în mâna unui creator de conținut.
Să vedem însă cum arată rezultatele în practică.
Selfie
Am început cu selfie-urile în centrul Ploieștiului, într-o dimineață cu lumină difuză și un cer mai degrabă timid, condiții care nu ar trebui să pună mari probleme unei camere moderne. Senzorul frontal de 32 MP livrează cadre detaliate, cu o redare plăcută a feței și suficientă textură încât să nu am senzația că algoritmii de beauty au trecut cu „trafaletul” peste ten.
Tonurile pielii rămân naturale și nici șapca, nici ochelarii nu dau mari bătăi de cap camerei. Îmi place și că hanoracul rămâne foarte viu fără ca întreaga fotografie să capete o tentă exagerată. Expunerea este constantă de la un cadru la altul, inclusiv atunci când cozorocul șepcii pune o parte a feței în umbră.
POCO F9 Ultra - Mostre foto (Selfie) (galerie)
Modul Portrait adaugă un blur destul de puternic în fundal și separarea este reușită în majoritatea situațiilor. Rama ochelarilor, șapca, urechile și conturul umerilor rămân bine delimitate, iar efectul nu pare lipit artificial peste fotografie. În anumite cadre blur-ul este poate ceva mai entuziast decât ar trebui, dar rezultatul final arată bine și pune accentul unde trebuie.
Aș spune că este o cameră selfie pe care te poți baza atât pentru fotografii simple de vacanță, cât și pentru Portrait, iar faptul că filmează 4K completează bine tabloul.
Fotografii zi (wide / ultrawide)
Pentru fotografiile de zi am rămas în centrul Ploieștiului, unde am avut la dispoziție de toate: clădiri mai vechi, pavaj, copaci care deja începeau să capete tonuri de toamnă, bănci și decorațiunile suspendate de pe strada Teatrului. Camera principală de 200 MP are multe detalii de oferit. Zidăria, pavajul, lemnul și fațadele sunt redate curat, iar procesarea nu pare să forțeze excesiv sharpness-ul. În vremea mohorâtă prinsă de mine cerul este păstrat bine sub control, iar zonele umbrite de copaci sau copertine nu sunt înghițite în negru.
POCO F9 Ultra - Mostre foto (wide / ultrawide) (galerie)
Dynamic range-ul e bun și îmi place că fotografia nu încearcă să facă dintr-o zi înnorată una de august cu soare puternic. Culorile rămân destul de apropiate de atmosfera reală, cu verde, cărămiziu, gri și tonurile de toamnă bine diferențiate. Dacă vrei însă fotografii mai vesele, în zona de editare vei avea posibilitatea de a modifica cerul prin AI. Poți obține astfel o fotografie ce pare realizată într-o zi însorită, noaptea, la apus sau la răsărit.
POCO F9 Ultra - Editare AI (galerie)
Revenind la mostre, ultrawide-ul de 50 MP este și el o surpriză plăcută. Diferența cromatică față de camera principală este mică, astfel că nu trecem de la o imagine caldă la una rece și nici vegetația nu își schimbă complet culoarea.
În mod firesc, pierdem câteva detalii fața de wide și spre extremități apare și deformarea caracteristică ultrawide-ului, în special când avem clădiri și linii drepte aproape de marginea cadrului. Nu este însă nimic ieșit din comun. Pentru arhitectură, piețe sau străzi înguste, câștigul de perspectivă compensează bine.
Mi-au plăcut în special cadrele cu strada pietonală, unde se văd bine textura pavajului, căsuțele din lemn și clădirile din depărtare. Avem aici o pereche wide-ultrawide destul de bine calibrată și nu simți că una dintre camere aparține altui telefon.
Zoom
Aici începe partea cu adevărat interesantă. Telephoto-ul periscopic 5x este probabil cea mai „distractivă” cameră din spatele lui POCO F9 Ultra. La 5x avem fotografii foarte bune. Ferestre, rame, cărămizi, imperfecțiuni ale clădirilor, firme și texte aflate la distanță rămân clare, iar faptul că vorbim despre mărire optică se vede imediat. Nu avem acel aspect moale și „acuarelat” al unui crop digital mai agresiv.
POCO F9 Ultra - Mostre foto (Zoom) (galerie)
Pe arhitectură acest senzor telephoto mă face să văd detalii pe care nici nu le-aș fi observat cu ochiul liber. Un geam aflat la etaj, textura unei fațade sau un logo devin subiecte în sine. La fel s-a întâmplat și cu decorațiunile suspendate din zona teatrului Toma Caragiu. Am mers însă și mult dincolo de 5x. La 50x și chiar 100x intră evident în scenă procesarea, iar contururile nu mai au aceeași naturalețe.
Texturile se înmoaie, apare acel aspect procesat și nu mai vorbim despre fotografii pe care să le admiri pe un ecran mare. Pentru citirea unui text sau identificarea unui obiect aflat foarte departe rezultatele sunt mai utile decât mă așteptam.
La subiecții în mișcare situația devine mai complicată. Am urmărit câțiva porumbei și acolo unde pasărea se mișca rapid apar cadre cu motion blur. Atunci când subiectul stă puțin locului însă, se disting bine penajul, nuanțele verzui și mov ale gâtului și chiar textura pavajului.
Per total, un telephoto foarte bun pentru arhitectură, călătorii și cadre urbane.
Bokeh, close-up și telemacro
POCO F9 Ultra se pricepe și la fotografiat de aproape, iar aici am avut drept cobai un hidrant, o bancă udă după ploaie, frunze și câteva obiecte mai mici. Hidrantul roșu este separat bine de fundal, cu un blur progresiv și destul de natural. Nu avem doar un decupaj abrupt urmat de o perdea de blur, ci senzația de adâncime este convingătoare.
Mai spectaculoase mi se par fotografiile cu banca udă.
POCO F9 Ultra - Mostre foto (Bokeh / Close-up) (galerie)
Picăturile de apă sunt foarte bine evidențiate, textura și fibra lemnului se văd frumos, iar pe măsură ce privirea merge spre capătul băncii focusul dispare progresiv. Este un cadru simplu care arată ce poate face o cameră atunci când găsești subiectul potrivit.
Pe suportul metalic se văd rugina și granulația suprafeței, iar pe frunze sunt vizibile nervurile și micile variații de textură. Am testat și cu obiecte de dimensiuni reduse, unde scrisul de pe pliculețele de zahăr rămâne lizibil, iar focalizarea cade corect pe subiect.
Oficial avem și telemacro cu focalizare începând de la aproximativ 30 cm, folosind avantajul camerei periscopice, astfel că nu este doar o cameră pentru apropierea unui subiect aflat la zeci de metri, ci și una care poate fi folosită creativ, de aproape.
Mostre foto (seara)
Pentru testul nocturn am schimbat puțin traseul. Am început în zona de Sud a Ploieștiului, la Prahova Value Centre, după care m-am mutat spre centru, acolo unde avea loc evenimentul „Alfabetul Conviețuirii”, care reunește culturi și comunități într-un eveniment comun.
POCO F9 Ultra - Mostre foto (Seara) (galerie)
Prima oprire a fost un test de zoom pentru controlul luminilor: totemul din fața centrului comercial, plin de logo-uri puternic iluminate. La zoom moderat avem suficiente detalii încât firmele să rămână clare și contrastante. Când urcăm mult cu mărirea, procesarea începe din nou să își arate limitele, dar este impresionant că un text aflat la o asemenea distanță poate fi încă descifrat.
Camera principală scoate multă informație și din scenele mai întunecate. Pavajul, mașinile, jardinierele și mobilierul stradal rămân vizibile, fără ca telefonul să transforme complet noaptea în zi. Îmi place abordarea asta mai naturală.
Există și un neajuns vizibil. Sursele foarte puternice de lumină produc uneori lens flare, inclusiv mici pete verzui în jurul stâlpilor de iluminat. E însă un comportament normal pe care îl vedem și la alte modele cu pretenții, deci nu m-aș îngrijora prea tare legat de acest aspect.
Revenind la mostre, în centru am prins și iluminatul mai cald, iar telefonul nu încearcă să îl neutralizeze complet. Tonurile galben-portocalii ale felinarelor rămân parte din atmosferă, în timp ce zonele iluminate cu LED rece își păstrează tenta proprie.
Seria cu bustul lui Caragiale este poate cea mai bună demonstrație pentru fotografia nocturnă. Wide-ul păstrează întreaga scenă și vegetația din jur, iar odată ce apropiem imaginea ies la iveală textura bustului, inscripția de pe soclu și ramurile copacului din spate. Subiectul ajunge să pară destul de luminos față de fundal, dar fotografia arată că telephoto-ul nu devine inutil imediat după apus.
POCO F9 Ultra se prezintă bine și noaptea. Camera principală ține sub control multe dintre sursele de lumină, telephoto-ul rămâne util și după lăsarea serii, iar detaliile sunt peste ce asociam în urmă cu câteva generații cu telefoanele POCO.
Video (ziua)
Am rămas în Ploiești și pentru testele video. Începem cu stabilizarea. Pe strada pietonală, unde am mers cu telefonul în mână, pavajul, băncile, copacii și clădirile rămân bine definite. Perspectiva se schimbă firesc pe măsură ce avansez, iar cadrul își păstrează compoziția fără abateri mari. Simt totuși un mic tremur la fiecare pas făcut, foarte subtil, nu tocmai deranjant.
Culorile sunt naturale, vegetația nu capătă un verde exagerat, iar expunerea se menține relativ constantă între zonele umbrite de copaci și porțiunile mai deschide ale străzilor. Am trecut apoi la zoom, unde am folosit drept subiect Hotel Prahova, cu acea siglă Plaza Hotel de pe acoperiș.
Observ că pe măsură ce apropiem imaginea, ferestrele, structura fațadei și literele devin mai vizibile. La nivelurile ridicate de zoom textul rămâne recognoscibil, însă contururile încep să se înmoaie și pierdem din naturalețea detaliilor. Nu este o surpriză, dar e bine de știut că rezultatele sunt mai potrivite pentru filmări cu zoom moderat, în zona 3x, 5x.
Autofocusul l-am testat folosind un hidrant roșu, cu o parcare și mai multe clădiri în fundal. Am alternat între prim-plan și subiectele aflate la distanță, iar camera reușește să schimbe punctul de focalizare fără ezitare. Există scurte momente de neclaritate în timpul tranzițiilor, dar hidrantul revine în focus. Îmi place și separarea naturală dintre subiect și fundal atunci când focalizarea cade pe obiectul apropiat.
Nu am uitat nici de camera selfie. Am filmat din mers, iar senzorul de 32 MP livrează o imagine plăcută. Fața este expusă corect, textura pielii rămâne vizibilă, iar șapca nu creează probleme majore, chiar dacă umbrește o parte a frunții. Îmbrăcămintea își păstrează culoarea, iar fundalul e suficient de detaliat, deși cerul e foarte luminos și ajunge să fie redat aproape complet alb în unele cadre.
Am și filmări 8K la 30 FPS, unde stabilizarea parcă nu e la fel de bună ca în cazul celor 4K la 60 FPS. Panoramarea e optimă, avem detalii fin redate și parcă cerul a ieșit mai bine stând într-un punct fix, folosind camera principală din spate.
Spre final am încercat și modul Dual Video, o opțiune utilă dacă vrei să înregistrezi simultan ce se întâmplă în fața ta, cât și propria reacție. Am văzut că e tot mai folosit acest mod de către vloggeri, mai ales după ce Apple a adăugat această funcție odată cu debutul iPhone 17.
Simt că POCO F9 Ultra are destul de multe de oferit și în ceea ce privește captura video. Avem detalii bune, culori echilibrate, un autofocus care reacționează prompt și o cameră frontală potrivită pentru vloguri sau filmări de vacanță. Zoom-ul aduce versatilitate, deși apar limite firești în cazul clădirilor / obiectelor aflate la distanță mare.
Video (seara)
Seara, POCO F9 Ultra se descurcă destul de bine atât timp cât are la dispoziție ceva lumină ambientală. În zonele iluminate de felinare, clădirile, mașinile și pavajul păstrează suficiente detalii, iar culorile nu sunt exagerate. Am filmat și din mers, iar rezultatele sunt utilizabile, chiar dacă imaginea nu mai are aceeași claritate ca ziua.
Problemele apar atunci când intrăm în zonele foarte întunecate. Acolo zgomotul de imagine devine vizibil, texturile se înmoaie și apare un aspect granulat. Pot să înțeleg acest lucru, întrucât telefonul încearcă să scoată informație din întuneric, dar rezultatul nu este întotdeauna prea plăcut.
Trecând prin zona centrală am dat și de acel eveniment menționat mai sus, „Alfabetul Conviețuirii”, unde am prins un moment muzical și am avut ocazia să verific comportamentul telefonului într-un scenariu apropiat de cel al unui concert. Aici lucrurile stau ceva mai bine.
Iluminatul scenei ajută camera să păstreze vizibile persoanele din public, structura scenei și clădirile din jur. Luminile contribuie la atmosfera filmării, deși sursele foarte puternice creează zone supraexpuse, iar în porțiunile întunecate detaliile se pierd.
La mișcările de panoramare se observă și o anumită pierdere de claritate, mai ales în cazul persoanelor aflate în mișcare. Astfel, terminalul poate livra filmări nocturne reușite în oraș, la evenimente sau în locuri cu iluminat decent. Când lumina devine insuficientă, însă, diferența față de filmările realizate ziua este evidentă, iar zgomotul și procesarea agresivă încep să afecteze rezultatul.
Disponibilitate
