Privind spre cameră, POCO X8 Pro adoptă un setup dual promițător, în frunte cu un senzor Sony IMX882 de 50 MP, cu deschidere F/1.5, de 1/1.95 inch ca mărime, cu PDAF și OIS. Apre și un senzor ultrawide de 8 MP în ecuație, cu deschidere F/2.2, dar și o cameră selfie 1080p (30 / 60 FPS), de 20 MP. Folosind camera principală putem filma 4K la 30 / 60 FPS.
În aplicație avem o interfață simplificată, ușor de folosit, ce include moduri precum Pro, Video, Photo, Portrait, dar și Documents, pentru scanarea facturilor și a altor documente fizice. E un pachet modest, cu siguranță, dar suficient pentru un utilizator fără pretenții. Nu există Night Mode dedicat, dar telefonul recunoaște scenariile low-light și se adaptează la acestea.
Mostre foto (ziua)
După zile friguroase și chiar zăpadă, am prins zi însorită în Ploiești, chiar călduroasă (deși nu am renunțat încă la fes). Sunt surprins și mulțumit de culorile redate atât în fotografiile realizate cu senzorul principal, cât și în cele captura cu cel ultrawide. Au constanță, nuanțele fiind similare inclusiv dacă privim spre cer, clădiri.
Claritatea nu e tocmai spectaculoasă, în principal dacă privim capturile pe un monitor extern de mari dimensiuni. Zoom-ul ajunge la doar 10X și m-aș cam feri de el, întrucât nu avem AI pentur extra-claritate în acest caz. Sunt cadre de telefon midrange autentic, OK de încărcat pe social media. Uneori apare și acel efect de bokeh, la captura close-up.
Selfie-urile sunt realizate atât în modul normal, cât si în cel Portrait care adaugă, de asemenea, efect bokeh. Surprinde suficiente detalii în lumină bună și nu apar artefacte vizuale deranjante. Camera ar fi principalul compromis făcut de POCO pentru acest model, deși mă bucur că avem OIS pentru senzorul principal integrat în spate. Important e că avem constanță și culori plăcute privirii, naturale.
Mostre foto (seara)
Mă așteptam la rezultate mult mai slabe seara, dar iată că sunt în schimb plăcut surprins tot de culori și detalii. Palatul Culturii din Ploiești e plăcut iluminat în această perioadă și a devenit poza mea preferată realizată cu acest smartphone. Cumva POCO reușește să țînă sub control halo-urile și lense flare-ul, deși apare ici-colo în jurul surselor de iluminare.
Chiar și noaptea am reușit pe alocuri să obțin un efect de bokeh plăcut (privesc spre fotografia în care apare Căsuța cu Povești). Zoom-ul pe Hotel Central e plăcut până pe la 3X, deși digital, iar în poza cu căsuțele amplasate pentru Târgul de Paște observ un cer corect redat, plăcut.
Chiar și în zonele mai puțin luminate, precum în jurul fântânii și la monumentul eroilor, avem detalii peste așteptări, chiar și scrisul fiind lizibil. Am și o poză cu Palatul Administrativ capturat în format 16:9 ce arată foarte bine. Deși nu avem Night Mode tradițional, el se aplică automat și cumva e mai rapid decât în cazul altor telefoane. Mă declar deci surprins și mulțumit de capturile low-light realizate cu acest model.
Video
Acum că ne-am lămurit cum stă la capitolul foto, urmează să vedem cum se descurcă acest model midrange la filmare. După cum anunțam încă din primul paragraf, avem stabilizare optică (OIS) pe camera principală. Testul de stabilizare 4K la 60 FPS arată binișor, deși se simte fiecare pas făcut. Parcă mai mulțumit sunt de filmarea Full HD la 60 FPS, deși pierdem generos din detalii.
Testul de focalizare (4K la 60 FPS) e făcut pe acele frunze de pin și aș zice că e trecut cu brio, doar că observ o mică ezitare în focalizare și, cumva de înțeles, un efect bokeh nu foarte bine conturat. Ce-i drept, sunt și multe elemente mici ce trebuiesc „decupate” rapid prin software. Panoramarea arată binișor, deși puțin tremurată, la fel ca în cazul stabilizării.
Filmările de noapte nu impresionează și se adeveresc temerile mele legate de claritate, multe dintre aceste mostre având parte de zgomot și puține detalii. Clar captura foto nocturnă depășește experiența video.
Pe timp de zi culorile sunt redate OK, avem și detalii dacă alegem captură 4K. Nu e rea nici filmare selfie, deși recunosc că nu îl văd ca telefon pentru vloggeri. POCO X8 Pro e smartphone pentru gameri cu buget redus, oameni care oricum nu vor folosi foarte mult camera și funcțiile sale.
În zona de editare foto găsim câteva preseturi ce folosesc AI pentru ajustare, precum Ultra HD și AI Beauty, dar și filtre parcă preluate din Instagram. Avem și posibilitea de a aplica watermark pe fiecare fotografie realizată.
OIS-ul nu e la nivel de flagship, dar își face treaba, cu siguranță e peste multe modele midrange accesibile la acest capitol. Aș zice că suntem la nivelul unui Galaxy A35 de la Samsung, poate în zona de Nothing Phone (3a) Lite, care folosește senzori similari.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
































