Un prim smartphone de gaming din 2022 care optează pentru procesor Snapdragon 8+ Gen1 este ASUS ROG Phone 6, un terminal evoluat, care aduce schimbări și la capitolul design, răcire, cât și ecran. Gamerii primesc un articol dedicat Preț și Disponibilitate prin intermediul căruia vor afla sumele la care se vinde în România terminalul și alte informații utile înainte de achiziție.
Pentru început avem bătut în cuie procesorul mai sus menționat, cu 10% mai rapid decât 8 Gen1 și 30% mai eficient la consum. Primim ecran AMOLED de 6.78 inch care acum trece la o rată de refresh de 165Hz (de la 144Hz) și care oferă timp de răspuns de 1ms, touch sampling rate de 720Hz. Avem protecție Gorilla Glass Victus, iar pentru gaming primim butoane ultrasonice.
ASUS ROG Phone 6, prețuri în România:
12/128GB | 12/256GB | 16/512GB | Disponibilitate | Cadou precomandă | |
---|---|---|---|---|---|
ASUS | 5099 lei | 5799 lei | Precomandă | AeroActive Cooler 6 | |
eMAG | 4999 lei | 5699 lei | Precomandă | AeroActive Cooler 6 | |
evoMAG | |||||
QuickMobile | 4187 lei (folosind codul QUICK202) | La furnizor |
Orange | |||||
Digi |
Telefonul oferă până la 16 GB RAM și 512 GB stocare flash UFS 3.1, fără slot microSD, iar pe partea audio avem jack 3.5 mm și difuzoare stereo frontale de 12x16mm cu HiRes Audio. ASUS ROG Phone 6 se laudă cu un sistem de răcire mai eficient, iar bateria deși rămâne la 6000 mAh și la o încărcare de 65W, se încarcă mai rapid decât predecesorul, de la 0-100 în 42 de minute, comparativ cu 51 minute cât ai fi avut nevoie pentru a alimenta un ROG Phone 5.
Nu uităm de camere și avem parte de filmare 8K@24fps și de cameră wide principală Sony IMX766 de 50 megapixeli pe care am mai văzut-o pe multe telefoane ale momentului. Alături apare camera ultra-wide de 13 mpx și camera macro de 5 mpx. Telefonul oferă și un port USB-C lateral pentru a conecta accesoriul AeroCooler, iar în spate vine cu un ecran RGB ce afișează animații.
ASUS ROG Phone 6 este disponibil pe alb sau negru și în perioada de precomandă vine cu un cooler AeroActive 6 cadou, accesoriu care separat se vinde pentru 500 de lei.