Cei de la Nothing activează din primăvara anului 2024 și în zona de telefoane accesibile, odată cu lansarea lui Nothing Phone (2a). Acesta a fost anunțat pe data de 5 martie și iată că la nici o zi distanță a început a fi listat de către retaileri, motiv pentru care punem și noi la cale un articol dedicat Preț și Disponibilitate. Avem toate detaliile mai jos!
Ca dotări avem aici un ecran AMOLED 120Hz de 6.7 inch protejat de Gorilla Glass 5, iar sub se află și un scanner de amprente optic. Smartphone-ul aduce un procesor custom MediaTek Dimensity 7200 Pro de 4nm, GPU Mali-G610 MC4 și îl găsim în configurații cu 8 GB RAM + 128 GB/256GB stocare sau 12 GB RAM + 256 GB stocare flash.
Nothing Phone (2a), prețuri la data de 27-03-2024:
| 8/128GB | 12/256GB | Disponibilitate | |
|---|---|---|---|
| Amazon DE | 329 euro (1635 lei) | 379 euro (1885 lei) | Precomandă |
| eMAG | 1599 lei | 1799 lei | În stoc |
| QuickMobile | 2231 lei (folosind codul QUICK202) | În stoc | |
| Compari |
Are cameră frontală de 32 mpx, cameră duală de 50 mpx wide (OIS) + 50 mpx ultra-wide în spate și filmează 4K la 30fps sau FHD la 120fps. Vine cu difuzoare stereo, Wi-Fi 6, NFC, port USB-C la bază și se remarcă prin sistemul de iluminare LED din spate care va răspunde cu efecte la notificări, alarme și alte funcții.
Bateria are 5000 mAh și o vei încărca la 45W pe fir. Telefonul se găsește pe alb sau negru și are certificare IP54.



