UPDATE 04-02-2019: Prețurile practicate pe plan local pentru Xiaomi Mi A2 Lite au fost actualizate!
ARTICOL INIȚIAL 20-07-2018:
Abia pe data de 24 iulie cei de la Xiaomi au programat evenimentul de lansare asociat modelelor Mi A2 și Mi A2 Lite, dar cumva aceste dispozitive au început să își facă apariția în ofertele retailerilor din China și mai nou și România. Ieri v-am prezentat primele prețuri de pe plan local practicate pentru modelul standard Mi A2, iar astăzi aflăm împreună și care sunt sumele la care ajunge listată varianta Mi A2 Lite.
Spre deosebire de cel standard, acest model Lite vine cu dotări puțin mai slabe, procesorul Snapdragon 660 fiind înlocuit aici cu un Snapdragon 625 (același de pe Mi A1). Sunt schimbări și la nivel de ecran astfel că primim în cazul de față un panou IPS LCD de 5.84 inch cu rezoluție Full HD, aspect 19:9 al imaginii și decupaj în zona superioară.
Mi A2 Lite, prețuri în România la data de 2-02-2019:
3 GB RAM | 4 GB RAM | Disponibilitate | |
---|---|---|---|
Cel | 699 lei | 839 lei | În stoc |
eMAG | 949 lei | În stoc | |
Euro GSM | 789 lei | ||
evoMAG | 749 lei | 962 lei | În stoc |
PC Garage | 699 lei | 799 lei | În stoc |
QuickMobile | 776 lei (Folosind codul QUICK202) | În stoc |
*Pentru mai multe prețuri puteți consulta site-ul compari.ro.
Telefonul mai aduce și scanner de amprente în spate, 3 GB RAM + 32 GB stocare flash sau 4 GB RAM + 64 GB stocare, cameră selfie de 5 megapixeli, iar în spate o cameră duală de 12 mpx (deschidere f/2.2, EIS) + 5 megapixeli ce poate filma 1080p. Xiaomi Mi A2 Lite poate că aduce un procesor mai slab dar compensează oarecum prin bateria mai generoasă de 4000 mAh oferită la pachet.
Rulează același Android One și vine la un preț mai accesibil.