realme 14 Pro: Camera de mid-range echilibrată, cu selfie-uri arătoase, fără zoom sau ultra-wide

1.072 ori
<b>realme 14 Pro: Camera de mid-range echilibrată, cu selfie-uri arătoase, fără zoom sau ultra-wide</b>Spre deosebire de fratele mai mare realme 14 Pro+ asupra căruia s-au făcut upgrade-uri notabile față de predecesor, inclusiv la cameră, pe realme 14 Pro ne mulțumim cu un setup mai modest, mai de telefon de buget

Spre deosebire de fratele mai mare realme 14 Pro+ asupra căruia s-au făcut upgrade-uri notabile față de predecesor, inclusiv la cameră, pe realme 14 Pro ne mulțumim cu un setup mai modest, mai de telefon de buget. Avem doar cameră duală de 50 mpx wide, PDAF, OIS, 26mm, f/1.8, senzor de 1/1.95" alături de o cameră bokeh de 2 mpx. Atât, nu ultra-wide, nu zoom și nici măcar macro. 

Video-review realme 14 Pro, secțiunea Cameră

Pentru selfie-uri avem 16 mpx wide, cu filmare maximă la 1080p@30fps. Camera din spate știe totuși filmare 4K@30fps, cât și 1080p@30/60fps. Avem bliț LED, HDR, panoramă. În interfața camerei avem jos opțiunile Street (filtre), Video, Photo, Portrait și zona More cu Pro, Pano, Hi-Res, Movie, Slo-mo, Time-lapse, Long Exposure, Dual-view Video, Underwater, Doc-scanner, Starry Mode și Tilt-shift

Putem filma și Ultra Steady la 1080p@60fps, iar camera din spate are zoom maxim 20x. Mai putem bifa salvarea fotografiilor în format HEIF și utilizarea codecului HEVC pentru salvarea de spațiu. Să vedem fotografiile! 

Selfie

Camera a pierdut 16 mpx din cât avea realme 14 Pro+ și nu mai are nici autofocus, dar chiar și așa nu o să îți fie rușine cu selfie-urile pe care le obții. Observ ceva mai mult sharpness aplicat, culori mai washed out în unele scenarii, dar detaliile rămân la posturi și bifăm și expresii faciale, fire de păr plus decupare eficientă la bokeh.

Cumva nu suferă de supraexpunere a fundalului, dar dacă soarele pică fix pe chipul tău atunci acea zonă va fi extra iluminată și se pierd din detalii. Cu lumină suficientă ai și fotografii selfie bune și pe timp de noapte, mai ales cu acel bliț ecran. 

Zi

realme 14 Pro a fost la rând după realme 14 Pro+ la sesiunea foto, în ziua a 3-a sau a 4-a de iarnă veritabilă în București, când zăpada s-a oprit din a mai cădea și aveam în sfârșit soare pe cer. La ieșire din bloc cadrul arată bine și pornim alene printre nămeți și descoperim culori realiste ascunse sub zăpada căzută pe mașini. Iese la iveală și vegetația brazilor, iar în micul părculeț vedem multe clădiri și aici HDR-ul ezistă destul de mult, scenariu care se va repeta.

Se face o distingere între nuanțele întunecate ale asflatului foarte ud, sau aproape uscat și se văd astfel texturile sale. Și gardul arată bine, culorile fiind reale, parcă doar la soare fiind remarcată o doză de suprasaturare. Și pe lângă Auchan unde avem multe elemente în jur detaliile se păstrează, iar per total unde aș zice că ar mai fi nevoie de optimizare este HDR-ul. 

Portrait și closeup

Cu o cameră bokeh de 2 mpx putem realiza și fotografii Portrait, chiar bune dacă vei munci puțin. Sunt și momente în care focusul nu este precis aplicat, iar cu felinarul de la căsuța-cafenea am avut asemenea neajunsuri, dar într-un final am reușit să obțin și cadre mai de calitate, unde decuparea a fost mai acceptabilă, asta chiar cu zoom 2x. 

Nu avem macro, dar avem captură closeup și acea tufă de merișoare roșii ce răsar din zăpadă arată chiar savuros, la fel și zăpada în prag de topire și crenguța bradului din parc. 

Zoom

realme 14 Pro nu are o cameră dedicată de zoom și cu toate că poți atinge 20x zoom digital, nu aș recomanda trecerea de 2-3x pentru că detaliile scad considerabil. La 2x rezultatele sunt acceptabile și dacă ar fi să aleg o fotografie favorită din această galerie, atunci trebuie să fie cea cu podul care arată bine pentru crop din senzorul principal. Poți folosi și un artificiu optând pentru fotografiere Hi-Res la 50 mpx și faci tu crop din aceasta pentru mai multe detalii. 

Noapte

Pe timp de noapte mai scade calitatea, iar sfatul numărul 1 ar fi să te rezumi la 1x, să lași zoom-ul digital pentru folosit ziua pentru că altfel apare mult zgomot și nu se distinge prea mult din cadrul tău. Gardul roșu înconjurat de zăpadă arată realist ca și colorit, iar legat de halouri, acestea nu exagerează prin dimensiuni. Sunt desigur multe tonuri de galben, atât printre blocuri, cât și mai la bulevard.

Cu Night Mode textul de pe siglele magazinelor devine mai lizibil și se ajustează și iluminarea acestora, care în modul standard poate părea exagerată. Îmi plac și reflexiile din asfalt și lacurile proaspăt formate după topirea zăpezii, iar per total pentru fotografii de pe loc, pe wide 1x, eu zic că realme 14 Pro face o treabă bună în a livra detalii și calitate, plus culori realiste. 

Video

Pentru final am lăsat captura video și începem cu cea selfie/frontală unde avem destul de multe detalii, dar se vede cum telefonul aplică optimizări, având un sharpness mai pronunțat și o stabilizare zguduitoare în mers. Nu exagerează însă prin supraexpunerea fundalului, deci sunt și lucruri bune la acest capitol. 

Mai departe filmăm folosind camera din spate, în 4K@30fps și cu toate că avem detalii, culori realiste și reflexii arătoase pe asfaltul ud, stabilizare dă de greu, cu un efect de tremur la fiecare pas făcut. Culorile arată bine și la gard, un pic mai saturate decât ar trebui la soare, dar nu se exagerează.

Zoom-ul e ok până la 2-3x și poți urca și mai sus dacă ții musai, cu sacrificiul detaliilor care dispar cu fiecare 1x în plus dat pe ecran. Panoramarea rapidă arată bine, dar sunt elemente în fundal precum băncile de lângă scena din parc care au un efect ca parcă de flicker. Revenind la stabilizare, cu Ultra Steady activat nu câștigăm prea mult în plus, shake-ul camerei fiind în continuare prezent. 

Focalizarea este rapidă și precisă pe telefonul albastru, iar noaptea singurul avantaj ar fi că halourile nu sunt foarte mari, dar în rest shake și mai pronunțat, iar camera se chinuie în a ajusta luminile din jur. Mai degrabă o cameră pentru filmarea de pe loc, ziua, sau dacă vrei ocazional și noaptea. Cam greu și cu fotografii memorabile aici, fiind o cameră mai spre utilitate decât spre calitate cum este pe Pro+.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×