realme 9 PRO+: Design cameleonic, sobru în versiunea noastră, cu arc de lumină rebel

1.359 ori16-02-2022
realme 9 PRO+: Design cameleonic, sobru în versiunea noastră, cu arc de lumină rebel

realme consideră că gradientul e un lucru al trecutului şi banalul luciu la soare nu e de ajuns. A ales să fure ochii publicului cu un spate cameleonic, care devine din albastru roşu la soare. Design-ul Light Shift se aplică doar versiunii Sunrise Blue, iar sub lumina a soarelui sau ultravioletă spatele va deveni transcolorat din albastru în roşu în doar 3 secunde. Când dispare sursa de lumină se întoarce la nuanţa standard în 2-5 minute, ca prin magie.

Video-review realme 9 Pro+, secțiunea Design

Dar noi avem versiunea neagră (Midnight Black), care prinde lumina cu arcuri luminoase pe spate. E un spate foarte lucios, magnet de amprente şi particule de praf, care trebuie curăţat des. În special modulul camerei atrage orice particulă fină. Avem din fericire şi o husă la pachet. Telefonul e manevrabil, inclusiv cu o mână, destul de aderent şi cu butoane responsive. Ce pot reproşa e că butonul Power e cam plat şi trebuie să pipăi puţin pentru a îl găsi.

Talia este de 7.99 mm, sub cei 8.1 mm ai lui realme 8 Pro şi cei 8.7 mm ai lui realme 7 Pro. Telefonul cântăreşte sub 190 de grame, e destul de bine construit şi are protecţie din plastic aplicată pe ecran, din fabrică. Muchiile ecranului sunt simetrice, doar bărbia fiind puţin mai groasă. Avem o ramă metalică solidă aici şi un spate acoperit cu plastic lucios. Există şi o versiune verde, dacă nu vă place cea albastră sau neagră. Din nou, nu ştiu dacă toate ajung în România.

Varianta neagră testată de mine e sobră, ca un domn la costum, dar acel arc luminos de pe spate îi oferă şi elementul de work hard/play hard care îl face apetisant şi pentru publicul tânăr şi rebel. E plăcut, dar nu vei recunoaşte modelul ci doar producătorul şi asta deoarece vei putea citi logo-ul de pe spate. Nu are certificare IP, dacă eraţi curioşi, nici sigilii pe sloturi.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 


Taguri: realme 9 Pro+ RealMe Design look Cum arata Galerie foto Fotografii cu telefonul Din ce este fabricat Dimensiuni telefon Grosime telefon Culori telefon

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.