realme GT7: Camera care a făcut din Delta Dunării o amintire vie

2.159 ori
<b>realme GT7: Camera care a făcut din Delta Dunării o amintire vie</b>realme GT 7 nu se mulțumește cu titulatura de flagship killer doar pe partea de performanță sau baterie, ci atacă serios și pe segmentul foto. De această dată, modelul global primește o configurație triple camera care îi oferă versatilitate reală

realme GT 7 nu se mulțumește cu titulatura de flagship killer doar pe partea de performanță sau baterie, ci atacă serios și pe segmentul foto. De această dată, modelul global primește o configurație triple camera care îi oferă versatilitate reală – spre deosebire de versiunea din China, care vine cu doar două camere.

Vedeta ansamblului este senzorul Sony IMX906, cunoscut și sub numele LYTIA 700. Este un senzor generos, de 1/1.56", cu pixeli de 1.0µm, diafragmă f/1.88, stabilizare optică (OIS) și autofocalizare rapidă (PDAF). Ce îl face special este capacitatea de a filma la:

  • 8K la 30 fps
  • 4K la 120 fps
  • 4K la 60 fps cu Dolby Vision
  • Mod 4K subacvatic dedicat

În tandem cu algoritmul Lightning Snap, această cameră poate realiza până la 50 de cadre pe secundă, cu o viteză de declanșare incredibilă de 1/10266 secunde. Practic, dacă vrei să prinzi un copil alergând, o pasăre în zbor sau un moment spontan în natură, rata de reușită e peste 90%.

realme nu merge pe artificii de zoom digital. Avem o cameră telefoto reală, cu senzor Samsung S5KJN5 (ISOCELL JN5), tot de 50 MP, cu diafragmă f/2.0 și pixeli de 0.64µm. Include autofocus și poate filma la 1080p 60 fps. Acoperă segmentul portretelor și al fotografiilor de detaliu cu rezultate promițătoare.

Cea mai modestă din trio este camera ultra-wide de 8 MP cu senzor OV08D10. Are un unghi larg și diafragmă f/2.2, dar nu dispune de autofocus, iar senzorul este mai mic (1/4"). E bună pentru peisaje, dar fără așteptări uriașe.

Camera frontală are un senzor Sony IMX615 de 32 MP, cu deschidere f/2.45. Deși nu are autofocus, vine cu filmare 4K la 60 fps, un aspect rar întâlnit chiar și în flagship-uri premium. Pozele ies clare, iar clipurile sunt bune pentru vlogging.

Funcții speciale foto & AI

  • Travel Style: 3 filtre foto profesionale, inspirate de stiluri de film clasic – Mountain, Island și City. Ele aplică un grading color avansat pentru poze de vacanță cu un aer cinematic.
  • AI Glare Removal: elimină reflexiile de la lumina frontală, cum ar fi faruri sau soare în lentile – totul cu un singur click.
  • AI Landscape+: curăță cețurile, elimină blur-ul atmosferic și corectează compoziția în mod automat pentru fotografii de peisaj spectaculoase.
  • Portrait Snap: algoritm de bokeh natural și focalizare facială chiar și în condiții de lumină complicate.
  • 4K Underwater Video: în premieră, realme oferă un mod de filmare 4K dedicat scenelor subacvatice, cu ajustări speciale de culoare și balans de alb.

Galerie foto din Deltă

Trebuie să fim sinceri: chiar dacă realme 14 Pro+ şi-a depăşit condiţia şi chiar dacă realme GT 7 Pro a fost cât se poate de solid, nu putem spune că realme era vreun reper în zona foto sau video. Lucrurile s-ar putea schimba acum că am fost în Delta cu realme GT 7, care nu pot spune că a fost mai prejos decât iPhone 16 Pro Max pe care îl aveam în buzunar. În primul rând zoom-ul e uimitor şi nu mă refer la cel 3X, ci la cel 6X chiar. Prin AI, evident, dar ai zice că e zoom optic. Avem poze cu bărci cu motor şi acea cameră telephoto ajuta şi la macro-uri memorabile cu flori spre exemplu. 

E undeva între HONOR 200 Pro şi Huawei Pură 70 Ultra la acest capitol, deci... stă foarte bine. Şi nu e nevoie de mai multe "duble" să iasă bine. 

Procesarea texturilor e bine realizată, fie că e vorba de blană de motan sau tot soiul de plante decorative pe lângă hotelul plutitor din Delta. E totuşi o procesare vizibilă, mai bine deghizată decât pe Pixel-uri. Ultrawide-ul e mai "soft" la detalii şi puţin mai expus decât aş vrea. Aduce şi ceva deformări pe lateral, la arbori sau pontoane. 

Fotografiile culinare sunt savuroase, detaliile sunt mai abundanţe decât la iPhone 16 Pro Max şi putem merge în adâncime până la "celula" de lămâie. Apropo, lămâia şi portocala au cele mai mari celule din rândul organismelor de pe Terra.

Culorile sunt vii, ca la un Huawei sau HONOR, pline de viaţă şi cu dynamic range generos. Uitaţi-vă la tricourile celor din Delta, dar şi la flori. E drept ca unii trandafiri arşi de soare mai dau chix. Totuşi, testând recent HONOR 400 Pro, pot zice că aici supraexpunerea şi suprasaturarea nu e o problemă aşa mare că acolo.

Selfie-urile îmi arata tenul prea alb, ars de soare după vâslit pe canoe, dar şi cearcănele şi porii. Detalii excelente, rezoluţie mare şi focalizare bunicică. Bokeh artistic. 

Fotografiile la interior în acelaşi timp şi mai puţin şi mai mult zgomot decât mă aşteptam: mai puţin decât credeam înainte să testez telefonul şi mai mult decât credeam, având în vedere ce poate la lumina soarelui. Vedeţi că sunt şi zone mai spălăcite la conferinţa Orange, la interior, pe vreme cu mulţi nori.

Admiraţi şi toate artefactele locale: covoare pe pereţi, sobe tradiţionale, plasele de prins peşte, vopselurile albastre aprinse pe prispe, maşini de cusut de epoca, icoane îmbâcsite de fum, farfurii şi cupe metalice. E un amestec de cultură lipovenească şi dobrogeana. E mai mult comportament de flagship aici, decât de midrange. 

Mostre foto (seara)

Fotografiile nocturne... sunt puţine, din Tulcea, nu am apucat să stau prea mult treaz noaptea, a trebuit să mă trezesc devreme pentru a vâsli pe canotca în Maratonul Ivan Patzaichin. Avem şi fotografii cu peşte, peste şi iar peste. Peste răpitor, cu faţă de Predator, în restaurantul Ivan Pescar. Avem şi unul în Bucureşti, apropo. Atenţie la focus, nu pică mereu ideal pe icre, salata de varză, chiftele de peşte. 

Îmi plac cadrele cu apusul movuliu şi selfie-urile pline de viata. Albastrul din Delta slab iluminată place, dar şi e ceva zgomot acolo. Nu mi se pare că Night Mode a impresionat prea mult aici. 

Ne mutăm la Bucureşti, când proaspăt întors am prins o mega ploaie şi am purces la un Wendy's corect. Mâncarea a ieşit o idee cam albă, contrastantă, parcă era un mare reflector alb deasupra ei. Şi nu mereu clară. Nu îi prieşte lumina de mall. 

Night Mode a scos prea mult la lumina zona din fata mall-ului Mega Mall, dar în zona Kaufland Grill avem un cadru bine iluminat, cu umbre şi reflexii corecte. Apropo, fără puncte de reflexii ca la iPhone.

Ultrawide-ul nu e chiar rău, chiar dacă gazonul e "pufos" şi nu e redat în detalii fiecare fir. Selfie cu ecran-blitz, care îşi face treaba în a face irisul să lucească, dar nu mă omor după focalizare. Îmi place mult egalizarea culorilor de la librăria Folder, pe Night Mode, dar din nou, putem trăi şi fără. 

Zoom-ul e mai slab noaptea, şi pe la 2-3X motocicleta galbenă pierde din calitatea cristal, dar pe la un 5X devine iar clară. Foarte greu de focalizat closeup pe trandafiri pe ploaie torenţială. 

Video din Deltă

Captură video e cât se poate de clară, cu nişte culori aprinse şi vii, un pic prea saturate pentru mine. Văd ceva zgomot la distanţă, dar claritatea e de flagship. Vegetaţia e puţin prea saturată. 

Filmările de la interior aduc un pic de zgomot, dar claritatea medaliilor lui Ivan Patzaichin şi a colanelor sale e neştirbită. Nu e cu nimic mai prejos decât un OnePlus 13 sau Pixel 9 aici. 

Testul de zoom a fost debusolat de o creangă, dar la final a ieşit binişor, mai mult pe 3X ce e drept, decât pe 6X, care e zgomotos. Testul de stabilizare în 4K 30 fără mod Ultra Steady e OK, e un  uşor tremur, dar imaginea rămâne clară, crisp. Ceva expunere greşită spre cer, parcă.

Am activat şi modul Ultra Steady şi e complet altceva: e la nivel de GoPro, dar vegetaţia e şi mai saturata şi expusă şi scade calitatea detaliilor. Avem şi un dulău nervos în faţă ca... ghid. Chiar dacă imaginea nu trepidează, tufişurile din cadru sunt mai şterse. Îmi place mult şi cum redau microfoanele vocea mea.

Filmarea selfie e puţin cam albă iniţial, în 4K 60 şi e ceva ghosting când mergeam la umbră şi pe hârtoape. Focalizarea e destul de OK să văd expresiile faciale schimbandus-se în detaliul. Fundal cam albicios la un moment dat.

Am încercat şi stabilizarea la selfie, trecând la FHD 60 FPS, dar imaginea e mai fada. Avem şi filmare HDR, cu o gamă mai largă de culori şi indicând detaliile mult mai precis decât filmările clasice. Vegetaţia arată în sfârşit mai realist.

Avem şi filmări 4K 120 FPS direct din barcă şi totul pare dinamic, dar se pierde focusul prea uşor. Senzaţia de viteza e acolo. Dinamismul celei de-a doua filmări e mult mai plăcut, mai de acţiune şi valurile involburate şi trestiile şi salciile te bagă în ecosistem. Păcat că nu am prins şi egrete şi pelicani.

Filmările nocturne sunt mai zgomotoase decât la un flagship, chiar şi cele dinainte de spus din Tulcea. Stă bine la nuanţe, dar la claritate se vede că în locurile mai întunecate e zgomot.

Filmările de la Mall sunt serios plouate, torenţial şi au reflexii verzi, a la iPhone. Vegetaţia e OK că detalii, halourile de lumină rezonabil de mari şi îmi place ca măcar imaginea nu e gălbuie. Filmarea selfie e prea zgomotoasă.

Filmarea din parcul de joacă e bine iluminată, îmi aminteşte de un telefon în stil Pixel 9a sau iPhone 16e, parcă mai zgomotos în fundal cu 15%. Stabilizarea nu e chiar cea mai rea pentru filmare nocturnă şi îmi place şi textura apei care a cotropit stradă, inundaţie clasică de Pantelimon.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×