realme GT 8 Pro adoptă un design atipic, în cel puţin două privinţe. Pe de o parte avem acea decoraţiune detaşabilă pentru modulul foto, pe de altă parte spatele nu e fabricat chiar din sticlă, cum sunt alte flagship-uri. E mai degrabă vorba despre imitaţie de piele eco sau plastic ranforsat cu o fibră specială.
Video-review realme GT 8 Pro, secțiunea Design
Ecranul are mult mai modesta proiecţie Gorilla Glass 7i, faţă de Victus sau Victus 2, cum au alte terminale. Aşa a fost ţinut jos costul, ce e drept. Are rama din aliaj de aluminiu şi toate protecţiile trendy: IP68, IP69 şi poate rezista la jeturi de apă de mare presiune şi poate fi scufundat până la 2 metri adâncime, timp de 30 de minute.
Maosară 8.2 mm în talie şi cântăreşte 214 grame, fiind masiv după accepţiunea modernă. E cu doar 1 mm mai scurt decât un S25 Ultra, la 161.8 mm, deşi are ecranul mai mic, la 6.79 inch versus 6.9 inch pe S25 Ultra. Micile şuruburi torx se pot scoate din spate şi poţi să îi aplici o mască nouă camerei. O faci din circulară pătrată şi mai există şi o versiune angulară transparentă.
Compania va mai lansa numeroase alte versiuni de cover-uri pentru cameră. Am înţeles că poţi scoate şi unele la imprimantă 3D. La nivel de OCD mă deranjează descentrarea camerei din spate, dar după ce am văzut asta câţiva ani pe OnePlus sunt călit. Telefonul e manevrabil, îl ajută rama plată din aluminiu şi stă bine la priză.
Eu sunt îndrăgostit de versiunea sa verde Aston Martin Aramco, dar din păcate ea nu vine în România
Disponibilitate
Prețuri actualizate














