realme GT 5G a fost întâi şi întâi telefon de gaming şi nu a pus mare accent pe cameră. E drept că pe alocuri oferea surprize plăcute, dar mai degrabă camera de pe realme GT Neo 2 ne-a surprins plăcut la final de an 2021. Acum realme nu mai vrea să ne ofere cameră ca un compromis sau o mixtură de senzor atotputernic cu "încă nişte senzori de 8 sau 2 megapixeli". Cuplează pe realme GT2 Pro senzorul principal de 50 MP Sony IMX766 (adoptat de zeci de flagshipuri) cu o cameră de 50 MP ultrawide cu unghi de captură de 150 de grade şi cu o cameră de 3 MP microscopică cu mărire la 40X.
Video-review realme GT2 Pro, secțiunea Cameră
Senzorul principal are şi stabilizare optică şi electronică şi ne oferă şi filmare 8K la 24 FPS. El măsoară 1/1.56 inch şi are pixeli de 1 micron, dar şi focalizare multidirecțională şi deschidere F/1.8.
Primim şi două bliţuri LED, care flanchează micuţa cameră Microscop şi se aprind automat atunci când o foloseşti pentru a mări ceva la 20X sau 40X. Această cameră are şi autofocalizare, care ajută mult în sarcinile sale. Camera ultrawide are un senzor Samsung ISOCELL JN1 şi vine cu mod Fisheye. Aici s-ar putea spune multe şi cine a fost cu premiera anul ăsta, OnePlus 10 Pro sau realme GT2 Pro. Cert e că realme a ajuns mai devreme pe piaţă, deci 1-0 pentru ea. Parcă ţin minte că şi LG avea ceva Fisheye acum câţiva ani totuşi...
Camera selfie are rezoluţie de 32 MP şi filmează în Full HD şi are pixeli 0.8 microni şi deschidere F/2.4.
Avem parte şi de Street Photography, cu acele filtre cool, captura RAW, Bokeh Flare şi dacă tot am ajuns în interfaţa camerei apare şi Night Mode, Expert (adică Pro Mode), Movie, Dual View Video, Starry Mode, 3D Photo şi Tilt Shift. Există şi Night Mode, dar şi captura foto în culori 10 bit. Apropo modul Expert îţi oferă control asupra ISO, expunere, focalizare, balans de alb, viteza shutter.
Şi acum hai să vedem ce poate camera, într-o etalare de "muşchi" prin Parcul Alexandru Ioan Cuza, într-o zi cu mai mulţi nori decât soare.
Am mai testat acest senzor principal de câteva ori, deci ştiu exact ce îi poate pielea. Am făcut-o chiar recent pe realme 9 Pro+ de altfel. Am prins o zi mohorâtă, dar culorile au fost redate autentic şi nu doar de camera principală, ci şi de cea secundară. Zoom acceptabil la 2X, doar digital evident, dar dincolo de asta e doar imaginaţie şi wishful thinking să nu vezi zgomot.
Mi se pare şi că tonalitatea culorilor e mai degrabă rece, dacă pun cap la cap toată galeria. Cadrele cu captura ultrawide la 150 de grade arată spectaculos prin lățimea câmpului vizual, dar deformările de subiecţi sunt inevitabile. Culmea e că am văzut mai rău şi la camere cu unghi de 120 de grade. Remarc şi faptul că senzorul Samsung de pe ultrawide prinde mai puţină lumină decât cel Sony principal.
Îmi place pufosenia norilor prinşi pe cer şi nici puţinul albastru care răzbate dintre ei nu arată rău, coloristic vorbind. Îmi place verdele brazilor şi textura jucăriilor din parc. Observ totuşi că pe lateralul pozelor ultrawide detaliile la nivel de coroane ale arborilor pălesc, sunt mai limitate. Mai văd şi că atunci când te apropii de obiecte, de jucării, culorile îşi mai revin, sunt ceva mai aprinse, mai ales roşul.
Am şi capturi microscopice cu de toate, de la cristalele unei fântâni din piatră scumpă, la cheratina unghiilor mele, părul de pe mână, muşchiul de pe copaci, care arată ca o structură de la Zergi în Starcraft, plus rugina unui şurub. Da, poţi vedea şi pixelii ecranului unui smartphone! Mi se pare o cameră microscop superioară celei de pe OPPO Find X3 Pro, mai uşor de manevrat şi poziţionat pentru o captură ideală. Stă bine şi la closeup şi că de obicei avem jucăria cu cangurul pentru asta, ca dovadă.
Selfie-urile sunt OK, unele mi se par nu prea bine focalizate la drept vorbind. Apreciez totuşi cantitatea mare de pixeli (6560 x 4928), faptul că văd porii, expresivitatea ochilor şi fiecare fir de păr. Bokeh ştie cât să nu taie din "ciuf" şi amplifică pregnanța porilor şi a firelor de barbă care iese din ele. Ochii devin şi mai expresivi.
M-am jucat şi cu filtrele Street la acele fotografii cu graffiti-ul de la skatepark, creând nuanţe complet noi şi urbane la modul cool. Ulterior am ajuns la jucăriile cu maşina albastră şi motocicleta galbenă, unde am regăsit culorile reci şi vegetaţia cam spălăcita de detalii în spate. Întunecimea de aici nu a făcut complimente camerei ultrawide., ce puţin nu pe laterale. Ce e în centru e OK.
În acest spaţiu mai întunecat zoom-ul chiar şi dincolo de 3X a fost ceva mai apreciat de mine, chit că e doar digital. Iar mi se pare că la 1 metru, 50 de centimetri distanţă de subiect ai cea mai bună experienţa cu această cameră principală. Iei distanţă şi apare o "diluare" de culori şi o pierdere de detalii la distanţă. Avem o nuanță de roşu foarte plăcută la jucării, galben, verde, albastru la fel, dar atenţie la regulă distanţei.
M-am jucat cu nişe efecte Bokeh şi la statuia feminină şi nu e rău ce a ieşit, cel puţin separarea de planuri mi se pare excelenţă. Am aplicat şi efectul acela de "tren în mişcare" şi de fundal monocrom, dar am văzut şi rate-uri, cu o parte din copac uitat clar în fundal. Evident că am profitat că am o cameră cu unghi de 150 de grade pentru a fotografia esplanada Parcului IOR şi am surprins câteva refugiate din Ucraina care coborau treptele şi păreau a se minuna de acest parc din Bucureşti.
Trebuie să recunosc că tentaţia e mare să tot îndrepţi camera spre bolta cerească în modul de 150 de grade, norii arătând spectaculos. Ultima transă de selfie-uri a adus un an cam alb şi fundal prea albicios. Am şi câteva capturi Fisheye pentru pasionaţi, chiar dacă mi se pare că au o rezoluţie limitată şi nu prea mai e la modă captură de acest gen. Mă declarat fascinat de captură la 150 de grade şi de cea Microscop. În funcţie de distanţă la care faci pozele poţi scoate şi cadre de flagship, asta e cert.
O vreme cu soare ajuta mult.
Noaptea avem un Night Mode foarte eficient, aşa cum se vede la acea creatura cu fațada clădirii, care a scos perfect la lumina inclusiv stopurile bicicletelor şi luciul lor. A egalizat mai bine şi lumina din jurul simbolului Catenă de la distanţă, care era doar o făclie în cadrul anterior. Se văd clar dalele de piaţă de pe jos, sursele de lumină nu sunt amplificate la prima vedere, cel puţin nu cele stradale şi nu cu camera principală. Cu cea ultrawide mai apar şi astfel de abateri şi o tonalitate mai spălăcita parcă.
Văd totuşi o coroană sus de efecte portocalii rozalii care apare deasupra unor lumini, deci nu e totul perfect. Radiază în două valuri să zic aşa şi fenomenul e amplificat de Night Mode. Fără Night Mode am avut şi cadre care nu ar fi meritat publicate în social media, precum terasă În Thyme/Pepper. De zoom puteţi uita, e doar digital şi singurul lucru bun prins de el e balconul de la The Rat Pub. Am surprins şi cadre cu nuanţe mov pe lateral, un indicator al camerelor mirange în general mai degrabă decât al flagshipurilor.
Am surprins Night Mode făcând o treabă bună fără exagerări şi fără a scoate la lumina excesiv zona unde felinarele erau stinse. Ce e în spate totuşi e zugrăvit cu mai multe detalii 3D la nivel de sculpturi. În concluzie? Mai aproape de high midrange decât de flagship atunci când Night Mode nu e pornit. Când e pornit e OK, dar contează mult şi aşteptările.
Filmările fac impresie bună din prima şi mă refer la detaliile pe care ţi le oferă capturile 4K şi 8K. Panoramarea se face fără efecte neplăcute şi culorile nu sunt amplificate inutil sau excesiv. Zoom-ul nu prea merită încercat dincolo de 2X.
Văd un roşu foarte corect la filmarea de jucăria cu elicopterul cu Spider-Man (de ce ar fi Spidey într-un elicopter apropo?). Se schimbă şi expunerea corect la panoramare şi văd câteva nuanţe de verde pe aici, nu doar una. M-am jucat şi cu efectul Bokeh Flare, parcă mai fluctuant şi mai puţin convingător decât la telefoanele OPPO Reno6.
Filmarea selfie e cam tremurată, tenul cam alb, dar păraca textura părului şi hainelor e ce trebuie. A doua filmare selfie cu stabilizarea activată e ceva mai OK, dar tot nu poate compensa pentru mişcările mele şi fiecare pas pe care îl fac aduce şi o trepidaţie în imagine. Văd fiecare por şi fir de barbă totuşi. Nu e material de vlogging.
Microfoanele captează foarte clar ambiantă, nu am auzit ecouri aiurea, iar vocea mea a avut destul bas. Filmarea Full HD e modestă la detalii, prea expusă, mai ales în fundal şi în general impresionantă. Sugerez să rămâneţi la 4K. Captură Bokeh Flare cu statuia da şi ea naştere la erori şi artefacte neplăcute, dar e drept că nu aveam chip uman acolo 100% clar de identificat.
Am şi un Dual Video, cu o fată a mea de pergament, cu vreo 20 de ani mai bătrân şi mâna care intră în cadru, nu chiar cea mai reuşită potrivire de cadre.
Acele mini video-uri pe care le vedeţi sunt aşa numitele fotografii 3D. E practic vorba despre un soi de iluzie optică care trage subiectul spre tine şi depărtează fundalul, dar mai sunt şi câteva alte efecte care plimbă subiectul central pe ecran în diferite moduri.
Primul test de stabilizare la filmarea din mers a ieşit acceptabil, deşi văd ici şi colo nişte pierderi de claritate, pe lateral mai ales. Al doilea test e cel 4K, care parcă arata o idee mai bine, deşi dacă te uiţi la arbori vei vedea şi acolo uşoare trepidaţii. Îmi place nuanţa albastră surprinsă aici.
În video-ul de pe Esplanada Parcului am văzut şi doamne din Ucraina cum pozau Parcul şi se bucurau de un moment de linişte departe de conflict.
Am făcut şi încă un test de stabilizare, de data asta la coborât scări şi în 4K, care a ieşit mai bine decât mă aşteptam şi anume imagine a rămas fără cusur de clară şi detaliată. Aici cameră mi-a depăşit aşteptările. A fost trecut cu brio şi testul de focalizare între ghinda din metal şi fundalul cu podul verde. E o focalizare precisă şi rapidă.
Şi am remarcat şi rațele din fundal, simţind nevoia să le filmez iar într-un clip separat. Apa este redată în toată limpezimea şi culorile de penaj ale ratelor la fel. Cerul aş zice că are o reprezentarea uşor ireală.
Noaptea nu mai suntem aşa uşor de impresionat şi cădem spre zona de high midrange. E mult zgomot în cadru, zoom-ul nu aduce nici un plus experienţei, imaginea tremură şi la simplă panoramare, dar şi la filmarea din mers. Sursele de lumină sunt măricele, dar temperatura galbenului e cea corectă. Văd şi o alunecare spre mov pe alocuri. Cameră bună doar pentru filmare statică noaptea.
Disponibilitate
Prețuri actualizate