Redmi Note 10 5G: OS, UI, aplicaţii cu MIUI 12 în centru, deja comod şi familiar

2.319 ori
<b>Redmi Note 10 5G: OS, UI, aplicaţii cu MIUI 12 în centru, deja comod şi familiar</b>Redmi Note 10 5G vine cu MIUI 12 bazat pe Android 11, o combinaţie pe care am mai văzut-o de cel puţin o duzină de ori în ultima vreme. Pentru securitate avem cititorul de amprente lateral, care e rapid şi eficient în a debloca telefonul. E şi deblocare

Redmi Note 10 5G vine cu MIUI 12 bazat pe Android 11, o combinaţie pe care am mai văzut-o de cel puţin o duzină de ori în ultima vreme. Pentru securitate avem cititorul de amprente lateral, care e rapid şi eficient în a debloca telefonul. E şi deblocare facială, dar nu aşa sigură. 

Video-review Redmi Note 10 5G, secțiunea OS & UI & UX & APPS

Pentru multitasking avem Recents, cu thumbnailuri organizate pe două coloane, dar şi split screen. De ceva vreme avem şi App Drawer în MIUI, organizat pe categorii, că jocuri, divertisment, media, tools. Porţiunea din zona de sus a ecranului, cea cu notificări şi Quick Settings a fost "spartă" în două segmente, cu Control Center în dreapta cu bulele Quick Settings şi Notificări în stânga. Fiecare e declanşat cu un swipe în jos. 

Galerie capturi de ecran Redmi Note 10 5G

Poţi alege şi să revii la formatul clasic, dacă vrei. Ai şi teme personalizabile şi aplicaţii proprietare Video, Music şi Gallery de la Xiaomi. Widgeturile sunt transparente, iar navigarea se face prin butoane virtuale sau gesturi swipe. MIUI 12 a adus și extra opţiuni de Privacy, dar şi scoaterea metadata din pozele transferate. Are şi Digital Wellbeing, Game Turbo pentru gameri, dar şi butoane plutitoare. Nu uităm nici de Dark Mode, prezent la datorie. 

Cel mai din stânga homescreen e pentru Google News şi avem ca aplicaţii preinstalate Mi Remote, Notes, dar şi utilul Security, care are un cleaner de resurse, funcţie de scanare de viruşi, boost, Facebook Cleaner, teste de reţea. Există şi WPS Office pentru productivitate. Nu avem aici opţiuni Always On Display şi nici Super Wallpaper

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×