Redmi Note 12 5G: Design arătos și comod, cu o nuanță Forest Green fresh, inspirată de natură

1.318 ori
<b>Redmi Note 12 5G: Design arătos și comod, cu o nuanță Forest Green fresh, inspirată de natură</b>Redmi Note 12 5G este un terminal midrange oarecum tipic pentru 2023. Nu se mai fac compromisuri mari la nivel de aspect, sunt folosite materiale de calitate și finisaje care se simt bine la atingere. În acest caz avem de-a face cu un telefon de 188

Redmi Note 12 5G este un terminal midrange oarecum tipic pentru 2023. Nu se mai fac compromisuri mari la nivel de aspect, sunt folosite materiale de calitate și finisaje care se simt bine la atingere. În acest caz avem de-a face cu un telefon de 188 de grame, fabricat din policarbonat. A primit și protecție IP53 pentru rezistență la stropi de apă și praf, deci nu trebuie să te îngrijorezi în cazul în care începe ploaia și ți-ai uitat umbrela acasă. 

A sosit la noi pe o nuanță numită Forest Green, inspirată de natură, poate chiar reprezentativă pentru sezonul primăvară - vară. Se vinde însă și pe nuanțe precum Onyx Grey sau Ice Blue. Pe negru pare mai sobru, se duce chiar spre zona business dacă îl privești de la depărtare. Apropo, pe verde nuanța tinde să se comporte la fel de imprevizibil precum natura. Apar gradient-uri interesante pe spate în funcție de cum pică lumina. 

Butoanele fizice sunt amplasate în partea dreaptă și sunt comode. Cel power / unlock are un senzor pentru amprente integrat. Și dacă tot vorbim de „amprente”, vor apărea și astfel de urme în spate. Finisajul e mat și încearcă să imite sticla, dar îl poți proteja de eventualele urme prin intermediul unei huse.

Telefonul vine cu protecție Corning Gorilla Glass 3 pentru display-ul AMOLED de 6.67 inch regăsit în partea din față. Mă mulțumește să văd faptul că Redmi a adăugat în cutia telefonului încărcător, cablu de alimentare, dar și o husă de protecție transparentă. Mai mult, toate modelele din seria Redmi Note 12 primesc folie de protecție aplicată peste ecran din fabrică.

Redmi Note 12 5G este un terminal manevrabil, chiar dacă are un display generos. Primim margini destul de înguste în jurul panoului, mai puțin bărbia din partea de jos. Nu e tocmai deranjantă, însă. Spatele este curbat pe margini, iar colțurile sunt rotunjite. E ușor de mânuit și ținut cu o singură mână atât în landscape, cât și în portrait. 

În spate găsim un modul foto ieșit ușor în relief care găzduiește 3 senzori, dar și un bliț LED. Dacă erați curioși, telefonul este dual-SIM, însă slot-ul pentru cardul microSD e împărțit cu cel SIM2. Va trebui deci să alegi între extra-stocare sau o a doua cartelă SIM. Primim un singur difuzor în partea de jos, jack de 3.5 mm pentru căști și senzor infraroșu (IR) în partea de sus.

Redmi Note 12 5G e un telefon comod în utilizare per total!

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×