REDMI Note 17 Pro 5G pune o baterie de 8.340 mAh într-un corp de numai 8,6 mm. Sunt la Budapesta, la evenimentul Xiaomi dedicat familiei REDMI Note 17, iar modelul de față stă imediat sub Pro Max 5G, pe care l-am trecut deja prin testele Mobilissimo. Fișa oficială Xiaomi confirmă pentru versiunea globală bateria siliciu-carbon, Snapdragon 6s Gen 4 și ecranul AMOLED de 6,83 inch.
Video hands-on Redmi Note 17 Pro 5G
La stand îl avem pe mov, Sky Blue și negru, iar construcția este mai pragmatică decât premium: ramă și spate din plastic, la o greutate de 223 de grame. Nu e chiar ușurel, dar ținând cont de acumulatorul de peste 8.000 mAh, cele 223 de grame încep să capete sens. În față avem Gorilla Glass Victus 2, iar Xiaomi certifică și rezistența la căderi de până la 3 metri pe o suprafață de granit în condițiile testului SGS. Global sunt menționate IP66, IP68, IP69 și IP69K, deși unele pagini europene locale listează numai IP66/IP68, deci certificările trebuie privite în funcție de piață.
Ecran 1.5K, nu Full HD+, și Snapdragon de clasă mid-range
Panoul este un AMOLED de 6,83 inch cu rezoluție 2772 × 1280 pixeli, refresh rate de până la 120 Hz și adâncime de culoare pe 12 biți, adică peste 68 de miliarde de nuanțe. Luminozitatea maximă declarată ajunge la 3.500 niți, iar Wet Touch 2.0 permite utilizarea ecranului și cu degetele ude. Exact genul de funcție care pare minoră până în ziua în care te prinde ploaia.
Procesorul este Snapdragon 6s Gen 4, produs pe 4 nm și tactat până la 2,4 GHz. Nu l-aș vinde drept chipset de gaming, dar pentru sesiuni de joc fără pretenții de flagship are suficiente resurse, plus Game Turbo și touch sampling instantaneu de până la 3.200 Hz în scenariile compatibile. Pentru variantele europene apar configurații de 6 GB RAM + 256 GB și 8 GB RAM + 512 GB, cu LPDDR4X și UFS 3.1. Varianta de 128 GB cu UFS 2.2 există pe alte piețe, dar nu este configurația locală pe care aș lua-o drept reper.
Specificații REDMI Note 17 Pro 5G
- Ecran: AMOLED 6,83 inch, 1.5K, 120 Hz, 12 biți, până la 3.500 niți
- Procesor: Qualcomm Snapdragon 6s Gen 4, 4 nm
- Memorie: 6/256 GB sau 8/512 GB în configurațiile europene
- Cameră principală: 50 MP, f/1.8, OIS
- Cameră ultra-wide: 8 MP, f/2.2
- Cameră frontală: 16 MP
- Baterie: 8.340 mAh, siliciu-carbon
- Încărcare: 67 W pe fir, 22,5 W reverse charging
- Dimensiuni: 163,45 × 78,27 × 8,6 mm
- Greutate: 223 g
Camera principală de 50 MP are stabilizare optică, lângă ea stă un ultrawide de 8 MP, iar selfie-urile sunt rezolvate de un senzor de 16 MP. Aici apare unul dintre compromisurile față de REDMI Note 17 Pro Max: Pro 5G se oprește la 1080p la 30 fps atât în spate, cât și în față, în vreme ce Pro Max poate filma 4K. Avem însă Dual Video, pentru captură simultană cu camerele frontală și principală.
Redmi Note 17 Pro 5G - Fotografii hands-on (galerie)
Zona AI este deja familiară pe telefoanele Xiaomi recente: AI Erase Pro pentru obiecte sau persoane intrate în cadru, AI Glare Removal pentru reflexii, Image Expansion, AI Beautify, plus Google Gemini și Circle to Search. Nu sunt doar trei iconițe puse într-un meniu pentru prezentare; Glare Removal, de exemplu, are sens fix pentru fotografiile făcute prin geam, unde reflexiile pot strica un cadru bun.
Bateria este motivul pentru care modelul ăsta există
Varianta globală are 8.340 mAh, față de cei 9.000 mAh ai modelului lansat inițial pe unele piețe asiatice și față de 9.210 mAh pe Pro Max-ul european. Se încarcă la 67 W și poate livra până la 22,5 W prin USB-C către alt telefon, căști sau alt gadget compatibil. Practic, ai și un mic power bank în buzunar, doar că unul cu ecran AMOLED de 6,83 inch.
Xiaomi vorbește despre peste două zile de autonomie pentru Note 17 Pro 5G, însă aici prefer să aștept testele noastre înainte să traduc cifra în „două zile și jumătate” sau alt verdict. Ca reper, REDMI Note 17 Pro Max a ajuns în testele Mobilissimo la 47 de ore și 41 de minute de playback video. Pro 5G pierde din capacitatea bateriei, din viteza de încărcare și din puterea procesorului, dar păstrează ideea de bază a familiei: autonomie foarte mare, corp rezistent și posibilitatea de a alimenta alte gadgeturi când ești departe de priză.
Ct despre preț, pleacă de la 2.299 lei pe mi.com/ro, site-ul oficial Xiaomi. Există și un cupon care taie 200 de lei din preț odată aplicat, dar și beneficii precum 6 luni de GoogleOne și două luni de YouTube gratuit la achiziție.

