Samsung Galaxy A32 5G trebuia să facă nişte compromisuri pentru a reuşi să atace segmentul de preţ sub 1100 de lei al telefoanelor 5G midrange. Ca atare a tăiat de la ecran, unde nu ne oferă nici un AMOLED şi nici un IPS LCD. Primim un TFT LCD de 6.5 inch, cu breton picătură şi cu rezoluţie de 1600 x 720 pixeli.
Video-review Samsung Galaxy A32 5G, secțiunea Display
Are aspect 20:9 şi muchii groase, mai ales bărbia. Experienţa de vizualizare? Mă distrage bretonul picătură, dar cred că mă pot învăţa cu el până la urmă, iar luminozitatea panoului e acceptabilă doar la interior. La exterior, mai ales dacă e soare nu va mai fi lizibil acest ecran. Contrastul e destul de slab, iar unghiurile de vizualizare sunt limitate, atât pe verticală, cât şi pe orizontal. Practic înclini telefonul şi o să ai parte de o imagine ceva mai gri.
Culorile sunt relativ corect calibrate, deşi îmi par cam albicioase la anumite faze. La microscop am descoperit un aranjament de pixeli RGB Stripes, iar la testul cu luxmetrul am ajuns la 272 LUX, ceea ce nu e deloc impresionant. Pragul nostru e setat pe la 400 LUX. Suntem sub 400 de alte telefoane, dar întrecem Redmi 9C NFC şi POCO M3, plus Moto G50.
Test Luminozitate ecran
- 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
- 2.Google Pixel 9 Pro XL1906 (LUX)
- 637.Samsung Galaxy A32 5G272 (LUX)
- 638.Motorola Moto G6268 (LUX)
- 639.Motorola Moto G60267 (LUX)
- 640.LG G Flex 2266 (LUX)
- 641.Redmi 9C NFC264 (LUX)
- 642.Redmi 10263 (LUX)
- 643.Nokia 1262 (LUX)
- 644.POCO M3261 (LUX)
- 645.Motorola Moto G60s258 (LUX)
De asemenea suntem sub modele relevante în segmentul midrange 5G: Realme 8 5G, Redmi Note 9T de exemplu. Setările pentru ecran includ luminozitate, luminozitate adaptivă, Eye Comfort Shield (cu slider pentru temperatura culorii şi eliminând lumină albastră), mărimea şi stilul fontului, dar şi Easy Mode.
Un compromis de dragul preţului.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (cupon -3%: QUICK202)află prețul
- 🛒 Vexioaflă prețul
- 🛒 eMAGaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul