Samsung pune pe Galaxy A37 același panou Super AMOLED 120Hz de 6.7 inch de pe predecesor, un ecran ce livrează rezoluție FHD+ de 2340 x 1080 pixeli, imagini în aspect 19.5:9 și o densitate de 385 ppi. Primim protecție Gorilla Glass Victus+, raport corp ecran de 86.5% și 1200 nits luminozitate în High Brigthness Mode sau 1900 în peak la HDR.
Video-review Samsung Galaxy A37, secțiunea Display
Muchiile ecranului sunt babane, ca de Pixel 10a și fac telefonul să se simtă vechi, ieftin, nu îi aduce prea mult reclamă pozitivă atunci când îl privești pentru prima dată. Nu e nici o schimbare față de predecesor la capitolul muchii.
Test Luminozitate ecran
- 1.realme GT 7 Pro2400 (LUX)
- 2.Apple iPhone 17 Pro Max1997 (LUX)
- 136.Samsung Galaxy A37840 (LUX)
- 137.Xiaomi 13T Pro837 (LUX)
- 138.Samsung Galaxy A36832 (LUX)
- 139.Motorola RAZR 50 Ultra831 (LUX)
- 140.OnePlus Nord 3830 (LUX)
- 141.Samsung Galaxy A57830 (LUX)
- 142.OnePlus Nord 4829 (LUX)
- 143.Samsung Galaxy S23 Ultra824 (LUX)
- 144.TCL 50 NXTPAPER 5G824 (LUX)
Testul cu luxmetrul a indicat 840 LUX și suntem la nivelul lui Galaxy A57 deci sunt foarte mulțumit dacă e să le compar pe cele două. Oferă o luminozitate potrivită pentru a privi fără probleme ecranul atât la interior cât și exterior. Avem unghiuri de vizualizare bune, dar ce strică din experiență sunt marginile groase, fără nivelul de imersivitate de la A57.
Samsung Galaxy A37 - Test ecran (galerie)
Apropo, cu Galaxy A36 am obținut 832 LUX și nu aș numi asta un upgrade, ci rezultate similare, cu variații mici. În setări sunt opțiuni clasice ce țin de tonuri de culoare, Light/Dark Mode, slide luminozitate și la rata de refresh fie alegi 60Hz pentru a reduce consumul fie refresh până la 120Hz automat.
Disponibilitate
Prețuri actualizate











