Dacă acum un an-doi era la modă să ai cât mai multe camere foto integrate pe un telefon mid-range, acum producătorii încep să simplifice lucrurile și nu doar Samsung face asta, ci și rivalii săi. Un exemplu de simplificare este Samsung Galaxy A54 care trece la un setup triplu, acolo unde predecesorul său Galaxy A53 punea la bătaie un setup quad. Spunem deci adio camerelor fără folos și întâlnim un sistem foto cu mare potențial, după cum vei afla și vedea în continuare.
Video-review Samsung Galaxy A54 5G, secțiunea Cameră
În cazul în care ai nevoie de un reminder, Samsung Galaxy A54 vine echipat cu o cameră selfie de 32 mpx, ce poate filma 4K@30fps, sau 1080p@30/60fps. Senzorul este unul de 1/2.8", wide, cu pixeli de 0.8µm, echivalentul unei lungimi focale de 26mm și desigur ai în aplicația Camera tot soiul de filtre, timer, un mod mai wide, mod Portrait, sau cel Fun pentru măști. Poți face fotografii și la 32 mpx.
Camera din spate, așa cum spuneam și mai sus, este simplificată și include 3 senzori: 50 mpx wide (1/1.56", pixeli de 1.0µm, PDAF, OIS, f/1.8) + 12 mpx ultra-wide (f/2.2, 123 grade, pixeli de 1.12µm) + 5 mpx macro (f/2.4). Dispare din ecuație camera bokeh de 5 mpx regăsită pe A53, iar acum senzorul principal scade la 64 mpx la 50 mpx, pentru a ne dovedi că numărul de mpx nu este important.
Aplicația oferă mod Fun, Potrait, Photo (0.5x, 1x , 2x), Video, captură full la 50 mpx, filtre, iar în zona More ai Pro, Pro Video, Single Take, Night, Food, Panorama, Macro, Super Slow-Mo, Slow motion și hyperlapse. Poți filma 4K la 30 fps, 1080p la 30 sau 60fps, cât și HD slow-motion la 480fps. Ai și opțiunea de stabilizare SuperSteady doar pe FHD 30fps.
Ca de fiecare dată, începem cu fotografiile selfie, iar mostrele îmi surâd, în special la modul Potrait, unde deși mai există uneori scăpări la decuparea subiectului, rezultatele sunt de apreciat. Ai tenul păstrat natural, vezi pori, firele de păr din barbă, până și textura hanoracului sau a gecii se păstrează fără pierderi de detalii. Punctul slab ar fi supraexpunerea în zile puternic însorite, fiind incluse câteva exemple mai jos. În rest, cel puțin pe zi ai parte de super poze. Noaptea calitatea scade, iar singurul scenariu în care recomand poze noaptea selfie este cu bliț-ul activat.
Mai departe aruncăm o privire asupra fotografiilor realizate ziua în București, în parcul Drumul Taberei, cu nori, soare și diferite scenarii de lumină. Aș menționa din start diferențele dintre camera wide și ultra-wide, prin prisma nivelului de lumină captat, cea wide fiind un magnet de lumină. Cu ultrawide vei obsera nuanțe mai întunecate. În stilul caracteristic Samsung, te vei bucura de nuanțe vii, contrast, detalii și ai și zoom digital până la 10x. La 2x ai rezultate numai bune de postat online, ba chiar și 4x.
Verdele din parc pare suprarealist, iar la fotografia cu gardul colorat observi cât de bine este surprins roșul, problema multor telefoane de a reda această nuanță, deci fără probleme aici. Îmi place mult cum a fost redat și cerul albastru plin de nori albi, cât și podul din parc, luciul apei, dar așa cum spuneam și mai sus, camera principală prinde multă lumină, poate prea multă uneori. Ai și funcția Auto HDR la dispoziție
Ai și cameră macro, care face o treabă bună din două trei încercări. Te poți apropia destul de mult de subiect și îmi place cum se văd fibrele din șiretul de la adidași sau cele ale blugilor. M-am apropiat și de ceva vegetație și rezultatele sunt mai sus.
La captura closeup ai parte de detalii fine, precum acele zgârieturi ale robinetului. Ai și mod Portrait, dar să ții cont de condiții. În ziua cu vânt în care am ieșit eu fotografiat era destul de complicat să fie menținut subiectul suficient în cadru pentru captură, în cazul de față florile.
Trecem la fotografiile realizate noaptea unde am fost impresionat, după câteva modele mid-range care nu au reușit să livreze deși promiteau multe și la acest capitol. Chiar și când lumina artificială este puțină, Samsung Galaxy A54 își pune în scenă magia și îți va livra super capturi cu Night Mode. Nici cele fără Night Mode nu sunt departe, aș crede că se face ceva optimizare și aici, dar nu mai aștepți câteva secunde pentru a primi captura.
Cu Night Mode dispar ca prin magie și halourile mari de lumină, iar siglele puternic luminate își dezvăluie textul de parcă Harry Potter și-a plimbat bagheta prin aer câteva secunde, de atât fiind nevoie pentru a obține captura. Cu Night Mode ai uneori cadre atât de luminoase, parcă prea luminoase și ești tentat să folosești modul de bază. Sunt ceva nuanțe violet surprinse în fotografii, iar verdele de la semafor parcă a dat mai mult în albastru. Aș zice să te ferești de ultra-wide pe noapte.
Nu am uitat de capturile video, iar aici așa cum spuneam și mai sus, poți filma 4K la 30 fps, 1080p la 30 sau 60fps, cât și HD slow-motion la 480fps. Am început cu un test de focalizare, unde Galaxy A54 s-a descurcat de minune ținând cont și de vântul prezent care sufla destul de tare frunzele. La culori, parcă se mai pierde un pic din doza de vibrant de la foto.
Îmi place stabilizarea la urcarea pe scări, unde a intrat în scenă SteadyShot, iar diferența se observă la 4K unde nu mai primești așa ceva. Zoom-ul este ok până la 4x hai 6x, iar în galerie ai acel sample cu pescăruși dacă vrei să te convingi.
La filmarea pe timp de noapte era de așteptat să scadă puterea stabilizării și așa se și întâmplă la coborârea unor trepte când camera tremură serios. În condiții cu surse de lumină artificială suficientă vei obține cadre bune de postat online. Per total am fost impresionat de ce poate camera lui Galaxy A54, echilibrul fiind cuvântul prin care aș descrie rezultatele.
Mi-au plăcut mult selfie-urile cu mod portrait, captura Night Mode magică și cât de bine este redat cerul. Dacă îți plac cadrele mai vibrante, cu A54 nu mai ai nevoie de filtre sau editarea ulterioară a fotografiilor.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 Samsungaflă prețul
- 🛒 Altexaflă prețul
- 🛒 Flancoaflă prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 PC Garageaflă prețul
- 🛒 Badabumaflă prețul
- 🛒 IT Galaxyaflă prețul
- 🛒 IT Arenaaflă prețul
- 🛒 EuroGSMaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (-3% folosind codul QUICK202)află prețul
- 🛒 Vexioaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul