Samsung Galaxy Note 20 primele impresii: un pic mai Lite, comod de utilizat, gesturi mai coerente + captură acustică premium

2.447 ori
<b>Samsung Galaxy Note 20 primele impresii: un pic mai Lite, comod de utilizat, gesturi mai coerente + captură acustică premium </b>Samsung tocmai a prezentat telefoanele Galaxy Note 20, două modele mai precis, iar flagship-ul este clar Note 20 Ultra. Acest material este dedicat primelor impresii despre Note 20, care pare a merge pe o rută

Samsung tocmai a prezentat telefoanele Galaxy Note 20, două modele mai precis, iar flagship-ul este clar Note 20 Ultra. Acest material este dedicat primelor impresii despre Note 20, care pare a merge pe o rută mai "Lite" decât varianta Ultra. De ce? Pentru că are spate din plastic, stylus cu latență mai mare, ecran FHD la 60 Hz. Păstrează totuși procesorul, funcțiile noi ale lui S-Pen, iar camera e una în stil Galaxy S20. Ce are totuși interesant și atractiv aflați din rândurile de mai jos.

Samsung Galaxy Note 20, prezentare video:

Design

Samsung Galaxy Note 20 este un telefon care are spatele acoperit cu Glasstic, atribut pe care îl asociem mai degrabă telefoanelor din seria Galaxy A. E posibil că decizia de a pune plastic pe spate să polarizeze negativ publicul, mai ales că e un telefon de 900 de euro. Ecranul este plat, ceea ce nu e neapărat ceva rău, mai ales pentru gameri. Mă mir că încă avem certificare IP68 chiar și cu Glasstic. Telefonul e perfect manevrabil și comod, mulțumită muchiilor plate pe toate laturile.

Samsung Galaxy Note 20

Butoanele au revenit în dreapta, după ce au fost în stânga pe Note 10, iar stylus-ul se află în stânga jos. Culorile pe care este acest model disponibil sunt Mystic Bronze, Mystic Green, Mystic Grey. Designul camerei e complet regândit de la Note 10 și are un look mai angular. Lentilele mari aduc cu Oppo Reno 4 pentru mine.

Samsung Galaxy Note 20

Mărturisesc că la hands on nu mi s-a părut că spatele atrage amprente și se simte mult mai premium decât te-ai aștepta. Nu ai crede că e plastic. Cântărește 192 de grame și măsoară 8.3 mm în talie.

Display + Hardware

Samsung Galaxy Note 20

Telefonul are un ecran de 6.7 inch plat, un Super AMOLED+ cu rezoluție Full HD+ și cu refresh rate de 60 Hz plus suport HDR10+. Are aspect 20:9, muchii simetrice și înguste, iar cameră selfie e decupată în ecran sus în centru ca la Note 10, doar că într-un orificiu mai mic.

Iată lista completă de dotări:

  • Display: 6.7 inch, Super AMOLED+, Full HD+, 60Hz
  • Procesor: Exynos 990
  • Configurații: 8 GB LPDDR5 + 256 GB stocare, fără microSD
  • Cameră selfie: 10 MP
  • Cameră spate: 12 MP + 64 MP (zoom hibrid 3x) + 12 MP (ultrawide)
  • Conectivitate: 4G, 5G, WiFi 6, USB-C, Bluetooth 5.0
  • Baterie: 4300 mAh, încărcare la 25W pe fir, 15W wireless, 4.5W alimentare inversă

Cameră

Samsung Galaxy Note 20 are în multe moduri o cameră similară cu cea a unui Galaxy S20. Avem un senzor principal de 12 mpx, cu Phase Detection dual, stabilizare optică și deschidere F/1.8. Este însoțit de o cameră tele de 64 MP, cu deschidere F/2.0, stabilizare optică și zoom hibrid 3x. Cred că cel digital ajunge la 30X. Apare și o cameră ultrawide de 12 MP, cu F/2.2 și câmp de vizualizare peste 120 de grade. Bifam și bliț LED, filmare 4K la 60 FPS și 8K la 30 FPS.

Samsung Galaxy Note 20

O noutate care încă nu era activată pe unitatea testată de mine este filmarea cinematică în 8K la 24 FPS cu aspect 21:9. Samsung a pus mare accent la prezentarea telefoanelor și pe acustică Omnidirecțională. E o zonă specială în aplicația Camera în care poți umblă serios la modul în care capturezi audio la filmare. Poți alege ce microfoane să folosești, dacă să conectezi o cască Bluetooth sau chiar un monitor profi via USB. Ai și indicatoare pe ecran pentru a arăta tăria sunetului. Poți tăia zgomotul de fundal folosind funcții ANC de pe căștile Samsung.

Pro Mode a evoluat, cu multiple opțiuni video modificate în timp real: expunere, balans de alb, zoom și altele. Apare și o histogramă la Pro video, care te ajută cu evaluarea situației de captură. Single Take a fost extins acum și poți alege să dureze până la 15 secunde. Ai și filtre, hyperlapse și altele de activat.

OS, UI, stylus S-Pen

Samsung Galaxy Note 20 rulează One UI 2.5 și la prima vedere nu observăm prea multe schimbări față de One UI 2.1. Ce trebuie menționat e faptul că avem sincronizare Samsung Notes în cloud și posibilitatea de a integra memo-uri audio în documente. O noutate este o opțiune specială de a îndrepta scrisul strâmb și mă refer aici la scrisul de mână cu S-Pen. Putem acum și să exportăm ceea ce scriem în PDF, să luăm notițe pe PDF-uri și să le exportăm în extra formaturi, inclusiv PowerPoint și Samsung Documents.

Samsung a implementat și un nou sistem îmbunătățit de organizare a notițelor, pentru a evita haosul asociat uneori lui Samsung Notes, în cazul celor care iau multe notițe.Pe partea de S-Pen avem 5 gesturi noi de control, care duc totalul la 11. Cele 5 sunt legate de navigare și captură: Back, Recents, Home, Smart Select și Screen Write. Practic în loc să apeși butoane virtuale sau să faci gesturi swipe o să faci gesturi în formă de "V" cu stylusul în aer, doar că "V"-ul o să fie orientat diferit pentru fiecare acțiune. Smart Select e screenshot, iar Screen Write îți permite să scrii pe o captură de ecran.

Samsung Galaxy Note 20

Stylus-ul are o latență de doar 26 ms față de 48 ms la predecesor, dar e sub cea de 9 ms de la Note 20 Ultra. Primești până la 10 ore de funcționare în standby pentru S-Pen. Gesturile clasice de zoom in, out, schimbare cameră au rămas în vigoare. Parteneriatul cu Microsoft e mai "beton" ca niciodată, cu un upgrade de Link to Windows. Acum avem sincronizare și lucru în timp real, cu drag and drop de la telefon la PC și viceversa și sincronizare a fișierelor imediată.

Samsung Galaxy Note 20

Primim și Xbox Game Pass, cu o gratuitate la achiziția telefonului și posibilitatea de a juca jocuri din cloud (100+ jocuri pentru început). Unele piețe primesc 3 luni de Game Pass cadou. Personal am fost mai degrabă impresionat de funcționalitatea nouă Dex Wireless, care permite mirroring pe un smart TV (2019 sau ulterioare) cu latență ce tinde spre zero. Poți face și multitasking pe telefon în vreme ce privești ce ai proiectat de pe terminalul tău pe TV.

Aș menționa la "și altele" tehnologia UWB (Ultra Wide Band), care îți permite să partajezi conținuturi spre alte telefoane Samsung cu o viteză și mai mare acum. Poți folosi terminalul și ca un "secure digital key". Pentru securitate există Knox și avem și cititor de amprente în ecran (ultrasonic).

Preț și disponibilitate

Samsung Galaxy Note 20 va putea fi precomandat de pe 5 august la suma de 949 de euro. Știu că unele țări primesc și Xbox Game Pass bonus pe 3 luni, dar nu știu sigur dacă și la noi

Concluzii

Samsung a reușit la acest model să spargă câteva bariere și preconcepții: plasticul spatelui nu arată și nu se simte ca material plastic, permite încărcare wireless și aduce și rezistență la apă la pachet. În aceste condiții mă întreb dacă mai avem prejudecăți față de Glasstic...? Apoi funcționalitatea stylus-ului și bunătățile capturii audio sunt aceleași pe ambele modele noi. Deși avem diferență de latență pe hârtie eu nu am simțit-o între cele două modele. Da, e o problemă lipsa microSD, poate și refresh rate de 60 Hz dacă ești gamer și rezoluția Full HD, dar dacă vom ajunge la autonomie ca la Note 10 Lite și S10 Lite nu cred că se supără nimeni.

Camera e similară cu cea a lui Galaxy S20 și aici ține foarte mult de pretențiile publicului și așteptările la acest capitol. După un Note 10 camera-centric, accentul pare pus mai mult pe control cu gesturi noi de stylus și captura audio la Note 20, ceea ce mă face să îl văd că pe un telefon pentru jurnaliști, poate și antreprenori.

Prețul e totuși cam piperat la câte s-au tăiat de pe lista de dotări, iar Note 20 e ieftin doar față de Note 20 Ultra și periculos de aproape de S20 Ultra ca preț.  

Samsung Galaxy Note 20, prețuri actualizate:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×