Samsung Galaxy S22 Ultra împarte multe dintre dotări cu Galaxy S21 Ultra, pe hârtie cel puţin, dar în unele cazuri avem noi senzori, noi panouri şi alte extra-uri. Trebuie totuşi să recunoaştem de la început că Samsung porneşte de mai jos configuraţia de această dată, de la 8 GB RAM şi 128 GB stocare, acolo unde S21 Ultra şi S20 Ultra porneau de la 12 GB RAM şi 128 GB stocare.
Video-review Samsung Galaxy S22 Ultra, secțiunea Hardware
Noul flagship are ecran de 6.8 inch Dynamic AMOLED 2X, similar cu cel de la S21 Ultra, doar că mult mai luminos. A pierdut şi câteva zeci de pixeli din rezoluţie, având 3088 x 1440 pixeli, acolo unde S21 Ultra avea 3200 x 1440 pixeli, dar păstrează refresh rate-ul adaptiv de 120 Hz. Are şi suport HDR10+ şi acum protecţie Gorilla Glass Victus+. Procesorul este un Exynos 2200, urmaşul lui 2100 şi care marchează trecerea de la 5 nm la 4 nm şi la un GPU Xclipse cu tehnologie AMD şi ray tracing. Noi avem versiunea cu Exynos 2200 în Europa, dar la nivel internaţional există şi versiunea cu Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 (SUA şi China).
Primim şi 8 sau 12 GB RAM LPDDR5, stocare de 128, 256, 512 GB, 1 TB UFS 3.1, dar nu şi slot microSD. Pentru divertisment avem difuzoarele stereo (nu şi jack audio), iar la conectivitate bifam 5G, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.2, GPS, AGPS, GLONASS, BDS, Galileo, NFC, port USB-C 3.2 jos, plus două sloturi nano SIM. Pentru securitate există cititorul de amprente ultrasonic pentru a patra oară la rând, de la S10 încoace.
- Producător:
- Samsung
- Model:
- Galaxy S22 Ultra
- Data anunțării:
- Februarie 2022
- Disponibilitate
- În curând
- Culori disponibile
- Verde, Negru, Alb, Bronz
- Sistem de operare
- Android
- Servicii Google
- Da
- Interfață
- OneUI
- Chipset
- Exynos 2200
- GPU
- AMD RDNA 2
- Senzori
- Accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, barometru
- GPS
- A-GPS, Glonass, BDS, GALILEO
- Senzor amprente
- Da, Sub display, Ultrasonic
- Greutate
- 227g
- Lungime
- 163,3mm
- Lățime
- 77,9mm
- Grosime
- 8,9mm
- Număr culori ecran
- 1B
- Tip Display
- Dynamic AMOLED 2X
- Diagonală
- 6,8inch
- Rezoluție
- 3080x1440pixeli
- Densitate pixeli
- 500
- Protecție Ecran
- Corning Gorilla Glass Victus
- Touchscreen
- Da
- Rată refresh
- 120Hz
- Camera Principală
- 108megapixeli
- Caracteristici Foto
- autofocus, bliț LED, HDR, panoramă, cameră wide, camera ultra-wide, camera telephoto, cameră periscop, OIS, stabilizare optică
- Cameră Telephoto
- 10megapixeli
- Cameră Telephoto secundară
- 10
- Cameră Ultra-wide
- 12megapixeli
- Camera Frontală
- 40megapixeli
- RAM
- 8GB, 12GB
- Internă
- 128GB, 256GB, 512GB
- Tip stocare
- UFS 3.1
- Mesaje
- SMS, Email
- Formate audio redare
- .mp3
- Formate video redare
- .mp4
- Difuzor
- Stereo
- GPRS
- Da
- EDGE
- Da
- Viteză conexiune
- HSPA, LTE-A, 5G
- Bluetooth
- 5.2
- A2DP
- Da
- LE
- Da
- WLAN
- Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6e
- Wi-Fi Direct
- Da
- Hotspot 3G
- Da
- Hotspot 4G
- Da
- Bandă duală
- Da
- NFC
- Da
- USB
- Type-C
- Tip acumulator
- Li-polymer
- Capacitate
- 5000mAh
- Rezistent la apă/praf
- IP68
Nu am uitat de baterie, una de 5000 mAh, exact ca la ultimii 2 predecesori, cu încărcare pe fir la 45W, încărcare wireless la 15W şi încărcare inversă la 4.5W, putând alimenta ceasuri, căşti, alte telefoane. Pentru a treia dată la rând avem şi camera de 40 MP pentru selfie-uri, decupată în ecran, cu autofocalizare şi filmare 4K la 60 FPS. În spate găsim o cameră quad, de această dată fără modul protuberant şi cu lentilele ieşind direct din spate.
Pe hârtie hardware-ul sună leit ca la S21 Ultra, dar sunt mici diferenţe la deschidere, mărimi de pixeli şi extra-uri la captura nocturnă (Nightography). Camera principală are 108 megapixeli şi acelaşi senzor HM3 ca şi la predecesor, plus stabilizare optică şi telemetru laser. Apare şi o cameră periscopică telephoto de 10 megapixeli, cu zoom optic 10X, Dual Pixel PDAF şi stabilizare optică, plus o cameră de 10 MP telephoto cu zoom optic 3X, OIS şi Dual Pixel PDAF. Camera de 12 MP ultrawide ajuta la filmarea Super Steady şi are şi Dual Pixel PDAF. Bliţul LED e şi el la posturi, iar camera filmează 8K la 24 FPS.
Zoom-ul digital merge până la 100X, iar camera are şi captură nocturnă pentru toate camerele şi la multiple niveluri de zoom. Stylusul este acum integrat într-o fantă în partea stângă, lângă difuzorul de jos, faţă de S21 Ultra la care puteai ataşa S-Pen doar la o husă specială.
Disponibilitate
Prețuri actualizate
- 🛒 eMAGaflă prețul
- 🛒 QuickMobile (cupon -3%: QUICK202)află prețul
- 🛒 evoMAGaflă prețul
- 🛒 Flancoaflă prețul
- 🛒 PC Garageaflă prețul
- 🛒 Orangeaflă prețul
- ⚖️ COMPARIaflă prețul