Ceea ce părea doar un zvon s-a adeverit pe data de 25 februarie 2026 atunci când Samsung anunța lansarea lui Galaxy S26 Ultra și totodată faptul că telefonul renunță la rama din titaniu în favoarea unui material mai ușor și mai ieftin de prelucrat, adică aluminiu. E o ramă din Armor Aluminum 2 care va ajuta și la răcirea dispozitivului la fel ca pe iPhone.
Video-review Samsung Galaxy S26 Ultra, secțiunea Design
Pe lângă această modificare de materiale, mai există una notabilă pe partea vizuală și anume modulul de cameră. Cele 3 camere principale din spate sunt acum unite într-o pilulă, acolo unde S25 Ultra avea inele care înconjurau fiecare cameră în parte și care la începuturi picau destul de ușor. Acum nu mai e această problemă și cumva simt că îi dă un oarece look mai fresh, dar privit din spate e negreșit un Ultra.
Sunt culori noi: alb, negru, albastru, violet și nuanțele exclusive roz, respectiv argintiu. Le-am văzut pe toate live în afară ce cele exclusive (vândute doar pe site-ul Samsung) și aș zice că albastrul este preferatul meu, fără praf, fără amprente vizibile pe suprafața sa și o tonalitate pastel tare arătoasă. Versiunea de teste a venit la mine pe violet, Cobalt Violet, care prinde tonuri diferite în funcție de lumină. Aș zice că dă și într-un albastru profund la lumină, iar la întuneric un mov vânătă. Amprentele se cam văd pe spate aici. Arată foarte bine și varianta pe alb.
Ca dimensiuni telefonul se modifică de la 162.8 x 77.6 x 8.2 mm la 163.6 x 78.1 x 7.9 mm. Cântărește 214 grame, cu 4 grame mai puțin decât S25U. Grosimea scade cu 0.3mm. Ca feeling în mână eu îl simt la fel ca predecesorul, mai plăcut la atingere ce-i drept, cu acele colțuri mai rotunjite. E mare, un telefon de folosit cu două mâini și nu cel mai comod atunci când porți apeluri.
În spate este desigur sticlă și legat de schimbarea la cameră, parcă telefonul joacă mai mult pe masă, cu o protuberanță ușor crescută. E clar nevoie de o husă care să compenseze diferența de grosime din spate. La bază este și S Pen-ul care are un colț rotunjit și cu toate că va intra și în alt unghi, dacă nu îl pui cum ar trebui o să îi iasă un colț în afară.
Samsung Galaxy S26 Ultra e un telefon premium la final de zi și în materie de construcție nici un reproș. Are certificare IP68.
Disponibilitate
Prețuri actualizate


























