Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra: Conectivitate la cel mai înalt nivel, Wi-Fi rapid, Bluetooth 6.0, UWB

178 ori 28-07-2026
Samsung Galaxy Z Fold8 Ultra: Conectivitate la cel mai înalt nivel, Wi-Fi rapid, Bluetooth 6.0, UWB

Așa cum era de așteptat, Galaxy Z Fold8 Ultra integrează cele mai noi standarde de conectivitate, oferind o experiență wireless completă și rapidă. Dispozitivul vine echipat cu modem 5G, Wi-Fi 7 tri-band (cu suport Wi-Fi Direct) și adoptă noul standard Bluetooth 6.0 (cu compatibilitate A2DP, LE și aptX HD), element care asigură o conexiune stabilă și un consum redus de energie cu accesoriile audio.

Pe partea de telefonie primim slot pentru nano SIM și suport pentru profiluri multiple eSIM. Suita pentru localizare globală este una completă, incluzând GPS, Galileo, Glonass, BDS și QZSS. Evident, avem NFC pentru plăți contactless rapide, tehnologia Ultra Wideband (UWB) pentru găsirea precisă a obiectelor pierdute și un port USB Type-C 3.2 cu funcție OTG la bază.

Ecosistemul software este gândit excelent pentru multitasking și productivitate. Funcții precum Quick Share, Music Share sau Continue on Other Devices rulează impecabil, iar Multi Control îți permite să folosești aceeași tastatură și mouse între telefon și o tabletă sau un laptop Galaxy.

Samsung DeX rămâne o numai bună pentru cei care vor să transforme pliabilul într-un desktop folosind un monitor extern, alături de Smart View, Android Auto și SmartThings. În apeluri, sunetul este clar și puternic, fără pierderi de semnal.

Performanțele reale ale rețelei au fost testate prin intermediul Ookla Speedtest. Pe o conexiune 5G, viteza maximă a atins 621 Mbps la download și 135 Mbps la upload. Conectat la Wi-Fi, telefonul a arătat o stabilitate și mai mare, urcând până la 757 Mbps la download și un impresionant 821 Mbps la upload, valori mai mult decât suficiente pentru streaming și transferuri rapide de date.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

?>
Continuă lectura

Cele mai noi știri din categoria Telefoane

Știri recente din aceeași zonă editorială, ușor de parcurs după subiectul curent.

?>