Sony ne oferă pe Xperia 5 IV un upgrade incremental faţă de Xperia 5 III, ba chiar fără a prelua aşa mult elemente de la Xperia I cum face de obicei. Preia câteva camere şi bateria, dar şi chipsetul. Primim în continuare un corp certificat IP65/68, rezistent la apă şi praf, dar şi slot nano SIM. Există şi un buton dedicat pentru cameră, unul fizic.
Video-review Sony Xperia 5 IV, secțiunea Hardware
Ecranul este un OLED de 6.1 inch, cu rezoluţie de 2520 x 1080 pixeli, fix cum am văzut şi pe Xperia 5 III. Are şi refresh rate de 120 Hz şi suport HDR BT.2020, plus protecţie Gorilla Glass Victus ca noutate în loc de Gorilla Glass 6. Procesorul este un Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 de 4 nm, cu GPU Adreno 730. Există şi 8 GB RAM la bord, dar şi 128 sau 256 GB stocare UFS 3.x. Mă mir să văd că apare şi un slot microSD, partajat cu al doilea nano SIM.
Telefonul are şi difuzoare stereo, orientate spre utilizator şi decupate în faţă, dar şi jack audio. Nu uităm de sistemul de vibraţii dinamice, care potenţează orice sunet. Pentru securitate există cititorul de amprente lateral, integrat în butonul Power, iar bateria de 5000 mAh e binevenită după cea de 4500 mAh de pe Xperia 5 III. Din păcate nu se încarcă prea rapid, pe la un 33W şi nu primim şi încărcător la pachet. Există totuşi încărcare wireless, inclusiv inversă, dar Sony e zgârcită cu detaliile privind viteza sa.
- Producător:
- Sony
- Model:
- Xperia 5 IV
- Data anunțării:
- Septembrie 2022
- Disponibilitate
- În curând
- Culori disponibile
- Alb, Negru, Verde
- Sistem de operare
- Android
- Servicii Google
- Da
- CPU
- Single-core 3.00 GHz + Triple-core 2.40 GHz + Quad-core 1.70 GHz
- Chipset
- Qualcomm Snapdragon 8 Gen1
- GPU
- Adreno 730
- Senzori
- Accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, compas, barometru
- GPS
- A-GPS, Glonass, BDS, GALILEO
- Senzor amprente
- Da, Lateral
- Greutate
- 172g
- Lungime
- 156mm
- Lățime
- 67mm
- Grosime
- 8,2mm
- Număr culori ecran
- 16M
- Tip Display
- OLED
- Diagonală
- 6,1inch
- Rezoluție
- 2520x1080pixeli
- Densitate pixeli
- 449
- Protecție Ecran
- Corning Gorilla Glass Victus
- Touchscreen
- Da
- Raport ecran-corp (%)
- 83,2
- Rată refresh
- 120Hz
- Camera Principală
- 12megapixeli
- Caracteristici Video
- Object Tracking, Eye AF, 4k@120fps, 4K@24/25/30/60/120fps, 1080p@30/60/120/240fps, 5-axis gyro-EIS, OIS
- Caracteristici Foto
- autofocus, ZEISS, Eye Autofocus, Real-time tracking, Object Tracking, 20fps AF/AE burst
- Cameră Telephoto
- 12megapixeli
- Cameră Ultra-wide
- 12megapixeli
- Camera Frontală
- 12megapixeli
- RAM
- 8GB
- Internă
- 128GB
- Slot Card
- microSD ★ Cumpără un card de aici!
- Mesaje
- SMS, Email
- Formate audio redare
- .mp3
- Formate video redare
- .mp4
- Difuzor
- Stereo
- SIM
- Dual-SIM
- Tip SIM
- Nano-SIM
- Rețea 2G
- GSM 850, 900, 1800, 1900
- Rețea 3G
- HSDPA 800, 850, 900, 1700, 1900, 2100
- Rețea 4G
- LTE 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8, 12, 13, 17, 19, 20, 25, 26, 28, 29, 32, 34, 38, 39, 40, 41, 66, 46
- Rețea 5G
- 5G 1, 5G 3, 5G 5, 5G 7, 5G 8, 5G 20, 5G 28, 5G 38, 5G 40, 5G 41, 5G 77, 5G 78, SA/NSA/Sub6
- GPRS
- Da
- EDGE
- Da
- Viteză conexiune
- HSPA, LTE-A, 5G
- Bluetooth
- 5.2
- A2DP
- Da
- LE
- Da
- WLAN
- Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/6
- Wi-Fi Direct
- Da
- Hotspot 3G
- Da
- Hotspot 4G
- Da
- Bandă duală
- Da
- NFC
- Da
- USB
- Type-C
- Tip acumulator
- Li-polymer
- Capacitate
- 5000mAh
- Încărcare rapidă
- 30W
- Încărcare wireless
- Da
- Rezistent la apă/praf
- IP68, IP65
Pe partea de conectivitate avem Wi-Fi 6e, Bluetooth 5.2, GPS dual band, Glonass, BDS, Galileo, QZSS, dar şi NFC şi port USB-C 3.2, care scoate şi semnal video. Camera selfie are 12 MP şi nu e decupată în ecran, ci în muchia de deasupra să. Filmează 4K şi are stabilizare electronică asistată de giroscop. În spate se afla o cameră triplă, cu 3 senzori de 12 MP.
Cel principal are deschidere F/1.7, Dual Pixel PDAf şi stabilizare optică, al doilea este cel telephoto cu zoom optic 2.5X, Dual Pixel PDAF şi OIS. Al treilea e cel ultrawide, cu Dual Pixel PDAF şi teoretic capabil şi de Macro. Nu uităm de optica Zeiss, de peliculă Zeiss T Star pentru protecţia anti ghosting, dar şi blitz LED. Avem şi un senzor color RGB.
Camera filmează în 4K la 120 FPS, încă o raritate în ziua de azi.
Disponibilitate
Prețuri actualizate