Dacă te-ai gândit vreodată să treci pe un pliabil, dar n-ai fost sigur că merită, 2025 s-ar putea să fie anul în care chiar are sens să faci schimbarea. Iar dacă te uiți la ce pot face Samsung Galaxy Z Fold6 și Z Flip6 după un an de utilizare reală, ai destule argumente.
Le-am luat prin ploi, prin pădure, la festival, în avion și-n cafenele – iar experiența ne-a arătat clar: pliabilele au trecut faza de „gadget cool” și pot înlocui fără emoții un telefon clasic. Hai să-ți arăt cele 3 motive principale pentru care un pliabil are sens în 2025.
Top 3 motive să alegi un pliabil în 2025:
Formatul
Z Flip6 este genul de telefon care te scapă de senzația că porți o cărămidă. Închis, e mic și intră ușor în buzunar sau borsetă, iar odată deschis, ai un ecran AMOLED de 6,7 inci, 120 Hz, cu o experiență vizuală la nivel de flagship. Pe scurt, nu simți niciun compromis față de un telefon clasic – ba chiar câștigi la capitolul versatilitate.
Am apreciat în mod special ecranul exterior, care te lasă să verifici notificări, să răspunzi la mesaje scurte sau să controlezi muzica fără să mai deschizi telefonul. Plus că în Modul Flex, îl poți pune pe masă și ai instant un mini-trepied pentru filmări sau selfie-uri.
Și da, e rezistent. L-am dus la Artmania, l-a stropit cineva cu bere, și-a văzut liniștit de filmat. Are certificare IPX8 și o balama mai solidă decât la generația anterioară. Îți dă încredere că rezistă și-n scenarii mai aventuroase, fără husă de 200 lei.
E un telefon pentru cei care caută echilibrul între stil, portabilitate și funcționalitate. Şi se mai descurcă excelent şi la pozat şi filmat noaptea, aşa cum se vede în această galerie de fotografii de la concerte:
Design și format – 5 avantaje clare față de un candybar
1. Format compact și portabil
- Cu Z Flip6, am un telefon care încape în orice buzunar sau borsetă, spre deosebire de „paletele” clasice. Închis, e mic și stilat; deschis, ai ecran mare.
2.Ecran exterior util, fără să-l mai deschiD
- Pe Flip6 pot verifica mesaje, meteo, notificări sau chiar scrie rapid un răspuns – totul de pe ecranul secundar. Nu mai stau să-l deschid mereu ca la un candybar.
3. Design versatil – telefon, cameră și trepied într-unul
- Modul Flex mă ajută să sprijin telefonul oriunde și să filmez/vloguiesc fără suporturi externe. Îl așez pe o masă și filmez hands-free.
4. Balama solidă, testată în teren
- L-am luat la concerte, festivaluri și l-am stropit cu bere – Flip6 are balama îmbunătățită și certificare IPX8. Candybar-ul ar fi cedat.
5. Două moduri de utilizare într-unul singur
- Fold6 e telefon când e închis, tabletă când îl deschizi. Formatul dual face ca un singur device să acopere două nevoi – lucru pe care un candybar nu îl poate face.
Productivitate la alt nivel
Dacă vrei un dispozitiv care să-ți țină loc de tabletă și smartphone în același timp, Z Fold6 livrează serios. Îl deschizi și ai un ecran de aproape 8 inci, pe care poți face multitasking ca pe un laptop entry-level: 2-3 aplicații deschise simultan, ecran împărțit, ferestre plutitoare. Ai Notes, YouTube și mailul deschise în paralel fără nicio problemă.
Este o stație de lucru mobilă ideală pentru cei care lucrează remote sau din mers. Am folosit S Pen-ul pentru a edita PDF-uri, am tras linii pe o schiță și am notat idei direct în fișiere fără să mai scot laptopul din geantă. Pentru un tech writer sau un antreprenor, Fold6 e mai mult decât un telefon: e un birou în buzunar.
Un alt mare avantaj e cititul și redactatul de text. Ecranul mare face ca mailurile lungi, articolele, chiar și cărțile să fie ușor de parcurs, fără să-ți obosești ochii. Iar dacă ești genul care editează poze sau clipuri direct pe telefon, e spațiu suficient să vezi detalii reale, nu doar thumbnails-uri.
Productivitate – 5 avantaje clare față de un candybar
1. Multitasking real, ca pe un mini-laptop
- Pe Fold6 pot avea deschise 2-3 aplicații simultan: YouTube într-un colț, Notes în altul și încă una plutitoare. Candybar-ul mă obligă să comut mereu între ele.
2. Stylus S Pen compatibil, pentru editare și notițe precise
- Pot edita PDF-uri, desena schițe sau sublinia rapid un text direct cu S Pen-ul. E ca un carnet digital portabil – fără să mai deschid laptopul.
3. AI transcriere și rezumat direct pe telefon
- Am înregistrat interviuri la lansări și AI-ul de pe Fold6 mi-a făcut transcriptul și rezumatul în timp ce beam cafeaua. Pe un telefon clasic, aș fi pierdut ore întregi tastând.
4. Citire și redactare mult mai confortabile
- Ecranul mare e ideal pentru citit documente, redactat articole, răspuns la mailuri. Nici un candybar nu oferă aceeași experiență vizuală, mai ales pe termen lung.
5. Stație de lucru mobilă în deplasare
- În tren, în avion sau într-o cafenea, Fold6 devine un adevărat birou portabil. Am făcut redactare, corectură și social media direct de pe el – fără laptop, fără stres.
Galaxy AI face diferența când lucrezi smart, nu doar mult
Samsung a integrat o serie de funcții AI care, surpriză, chiar sunt utile. Nu doar demo-uri de marketing. Noi am folosit frecvent funcția de transcriere automată voice-to-text – e genul de unealtă care îți salvează ore întregi dacă scrii interviuri sau articole din înregistrări. Rulezi audio-ul, iar Galaxy AI scoate transcriptul și un rezumat aproape gata de publicare. Funcționează pe Fold6 și chiar și pe ecranul extern al Flip6.
Pe lângă asta, avem traduceri în timp real în apeluri (testat cu Uber în Berlin și ghid în Paris), „Circle to Search” pentru identificat rapid produse sau locuri și funcții de rezumat în Notes sau Browser, care chiar prind bine la documentație.
Folosim și Generative Edit pentru poze – scapi de obiecte nedorite sau extinzi fundalul pentru thumbnail-uri de YouTube. Și da, e și Chat Assist, care te ajută să nu suni prea agresiv în mesaje sau îți sugerează cum să scrii mai profesionist. Pe scurt, e genul de AI care te ajută real, nu doar un moft.
Iată o listă cu principalele funcții Galaxy AI și Google Gemini/Circle to Search pe care le folosesc eu, ca jurnalist tech, pe Galaxy Z Fold6 și Z Flip6:
Circle to Search with Google:
- Pur și simplu țin apăsat butonul Home, apoi încercuiesc o imagine, un text sau un obiect pe ecran – fie dintr-un video, fie dintr-un site sau chiar dintr-o poză de pe Instagram.
- Îl folosesc mult când trebuie să identific rapid un produs, un loc sau un artist necunoscut. De exemplu, la o conferință sau concert, încercuiesc un afiș și aflu imediat detalii.
- Am avut momente în care mi-a recunoscut inclusiv melodii de fundal dintr-un story
Transcript Assist (Voice to Text):
- O folosesc în interviuri, conferințe de presă și la redarea înregistrărilor de la evenimente.
- De exemplu, la Samsung Unpacked, redau audio-ul pe Fold6 și în câteva minute am un transcript clar. Textul poate fi exportat sau rezumat direct cu AI.
- Este ideal pentru interviuri cu oficiali sau influenceri – îl pornesc și în 10 minute am un draft de articol deja scris.
Live Translate în apeluri și pe ecran:
- Am vorbit cu șoferi Uber în Germania sau cerut indicații în Franța și AI-ul traducea automat în timp real
- Funcționează și cu aplicații de mesagerie ca WhatsApp sau Google Meet – ceea ce e aur curat în munca de jurnalist tech internațional.
Note Assist & Browsing Assist:
- Când citesc un comunicat de presă lung sau o pagină de produs, apăs pe Galaxy AI Stars și aleg „Summarize”.
- Îmi face un rezumat clar și pot traduce instant conținutul dacă e într-o altă limbă.
- La PDF-uri, le pot deschide direct în aplicația Notes și AI-ul îmi suprapune traducerea – excelent când primesc materiale din Asia sau din alte surse internaționale.
Generative Edit și Sketch to Image:
- Încă din galerie, selectez o poză și pot corecta elemente, extinde fundalul sau elimina obiecte nedorite.
- Pot și desena o schiță și să o transform în imagine AI realistă – o funcție care mă ajută la generat grafică pentru articole sau postări în social media, thumbnail YouTube..
Chat Assist și Composer:
- Scriu în aplicații de mesagerie și AI-ul îmi sugerează un ton mai politicos, un răspuns mai clar sau chiar generează o propoziție completă.
- Folosesc Composer când trebuie să scriu rapid un email sau un mesaj structurat – îl personalizez după tonul dorit: profesional, casual sau „social”.
Ce am concluzionat
Am ajuns şi la finalul acestui material şi lucrurile sunt cât se poate de simple şi clare. Au trecut 6 ani de când s-a lansat primul Samsung Galaxy Fold şi, în aceşti 6 ani, compania sud-coreeană a destrămat de una singură paradigma de iPad Mini şi tableta mică, de 8–9 inch. A influenţat semnificativ direcţia industriei şi i-a încurajat chiar şi pe rivali să exploreze pliabilele tip carte şi cele cu clapetă.
Odată cu seria 6 de Z Fold şi Z Flip s-a ajuns la maturitate. Ca design, rezistenţă, confort de utilizare, productivitate şi divertisment. Cu extra topping de inteligenţă artificială. Eu, personal, cu Z Flip6 în buzunar, mi-am făcut toată treaba, dar şi hobby-urile şi divertismentul în concediu la Sibiu, precum food blogging şi vlogging de la concert. Iar cu Z Fold6, oameni mai antreprenori decât mine îşi pot administra firma şi comunica cu echipa. Eu mă rezum la articole, interviuri, luat notiţe şi să îmi exersez limbile străine în capitale europene.
Este, în acest moment, unul dintre cele mai versatile formate de telefon pe care le poţi alege, dacă vrei ceva diferit, adaptabil şi capabil să acopere atât munca, cât şi distracţia. În plus, în perioada aceasta premergătoare lansării noii generaţii – care se anunţă deja foarte interesantă – există promoţii active pe site-ul Samsung, pentru cei care vor să facă pasul către experienţa Flip sau Fold. Este un moment bun să încerci un pliabil la un preţ mai accesibil decât cel de la lansare. Dacă te tentează ideea unui format nou, mai flexibil şi mai adaptat stilului tău de viaţă, acum e ocazia potrivită să faci migrarea către un telefon pliabil.
Pentru toate aceste benficiii și mult mai multe, noul tău pliabil Samsung Galaxy Z te așteaptă pe site-ul Samsung aici!