Top 5 motive pentru care vivo V21 5G este selfie phone-ul anului 2021... şi mai mult de atât

1.242 ori
<b>Top 5 motive pentru care vivo V21 5G este selfie phone-ul anului 2021... şi mai mult de atât</b>vivo vine după un an ocupat, în care a fost partener oficial EURO 2020, a încheiat un parteneriat cu Zeiss şi a intrat pe piaţa din România cu o ramură locală. Am testat vivo X60 Pro, aşteptăm seria X70, iar în iunie, în plin EURO

vivo vine după un an ocupat, în care a fost partener oficial EURO 2020, a încheiat un parteneriat cu Zeiss şi a intrat pe piaţa din România cu o ramură locală. Am testat vivo X60 Pro, aşteptăm seria X70, iar în iunie, în plin EURO ne-am jucat cu vivo V21 5G preţ de câteva ore. Am făcut un unboxing aici, iar acum în toamnă am mai petrecut câteva săptămâni cu telefonul. E o "maşinărie de selfie", care are şi un spate arătos şi capacitate de productivitate peste medie. Ce concluzii am tras aflaţi mai jos.

Pe scurt:

vivo V21 5G costă în acest moment 1705 lei la eMAG şi se înscrie în segmentul mid-high range. Include un ecran AMOLED cu refresh rate de 90 Hz, procesor MediaTek Dimensity 800U 5G de 7 nm, 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Are şi o cameră triplă în spate cu senzor principal de 64 MP şi filmează în 4K.

Dar ca selling point se remarcă prin camera selfie de 44 MP, care are şi stabilizare optică şi două bliţuri LED şi filmare 4K. Toate într-un corp subţire şi uşor, cu suport 5G şi cu o baterie de 4000 mAh cu încărcare rapidă la 33W. 

Atuuri: 

1. Cea mai bună cameră selfie de pe piaţă.

A. Foto

Atenţie, vivo nu e străină de camere selfie de top, începea experimentele în 2015 cu V1. În martie 2018 venea V9, prima generaţie de telefon cu cameră frontală cu AI, apoi în martie 2019 venea V15, primul smartphone cu camera frontală pop up. În aprilie 2020 venea V19, cu camera frontală duală cu funcţie Super Night Selfie. Iar acum în 2020 a venit şi acest V21 5G, care trece la următorul nivel. 

La 44 de megapixeli, vivo V21 5G are cea mai puternică camera selfie de pe piaţă şi singura de pe un telefon din 2021 cu stabilizare optică. E şi singura cu bliţ dual LED, iar folosind funcţia Dual Selfie Spotlight veți avea parte de selfie-uri bine iluminate şi corecte cromatic chiar şi în mediu întunecat, dar şi să filmaţi clar în condiţii vitrege. 

Şi nu e vorba despre pixeli combinaţi aici pentru a scoate cadre de 12 sau 10 sau 8 MP. Chiar ai poze la rezoluţie mare, de 7296 x 5472 pixeli, doldora de detalii. Se văd clar porii piele, tonalitatea tenului e naturală şi ochii sunt expresivi. Vezi riduri de expresie şi fiecare fir de păr e separat în frizură. Nu mai zic de abundența de filtre foto/video selfie, pe care le-am încercat şi care ar face şi Instagram gelos. 

Pentru a menţine testele obiective am dezactivat orice AI sau Beauty Mode, pentru o redare realistă. Dacă ar fi să aleg ceva din ansamblul de selfie-uri, cred că modul în care pică lumina pe irisul ochilor. 

Avem parte şi de detectarea mişcării cu giroscop şi stabilizare optică pentru imagini clare, dar şi expunere mai lungă şi captarea unei cantităţi generoase de lumină pentru fotografii nocturne mai bune. Bliţul dual Dual Selfie Spotlight, care flanchează prin două LED-uri camera frontală, poate reduce umbrele din portrete, zgomotul excesiv şi imaginile neclare. Există şi mod Portret Nocturn cu AI, care reduce zgomotul şi ajuta la o focalizare mai precisă. 

Aş menţiona şi că avem parte de o focalizare excelentă aici, chiar şi pe timp de noapte, dar şi în condiţii de iluminare din fundal excesivă. 

B. Video

Tot la capitolul selfie, avem o cameră care combină stabilizarea optică şi electronică pentru filmări selfie 4K. La probele făcute de mine am avut parte de o stabilizare excelentă, care pare a mima efectul unui gimbal chiar. Puteţi scoate un vlog din capturile voastre video cu camera selfie fără probleme. Microfoanele izolează binişor zgomotul de fond şi "împing în fața vocea", încă un argument pentru care vivo V21 5G e o unealtă excelentă de vlogging.

Filmarea 4K a fost şocant de bună, echivalentă cu cea realizată cu camera principală a unor telefoane de top. Cel mai mult am apreciat cum pică lumina de apus pe tenul meu şi detaliile cu care e redat atât chipul, cât şi fundalul bogat în elemente de decor din Parcul IOR. Am făcut şi o duzină de filmări cu efecte că Western, Japanese şi altele de gen, filtre care dau un fler cinematic şi romantic capturilor voastre, ajutând la un vlogging mai expresiv. 

2. Productivitate la birou

Camera selfie mai sus menţionată nu e doar pentru distracţie, ci şi pentru munca Remote. La noi în redacţia Mobilissimo, cu redactori în Ploieşti, Roşiori de Vede, Timişoara şi Bucureşti apelurile video sunt cruciale. Aici camera frontală de 44 MP a făcut o treabă excelentă în a ne conecta pe Zoom, Skype, apeluri Facebook Video. Semnalul WiFi a fost mereu puternic şi am putut accesa şi o reţea 5G pentru un apel video din centrul Timișoarei spre Bucureşti, fără picaj şi cu o claritate fantastică, de echipament de videoconferință. Are suport 5G Dual Mode, cu suport 5G SA şi NSA. 

Ecranul luminos ajută la utilizarea la exterior şi am ajuns la aproape 600 de LUX, bătând câteva flagshipuri din acest an. Am rămas bine focalizat şi în cadru la fiecare apel, mulţumită camerei de top. Pentru productivitate e utilă şi bateria care ne-a oferit lejer 2 zile de utilizare medie, său conform testelor 16 ore şi 39 de minute de utilizare în PCMark.

3. Design trendy

Telefonul este fabricat din sticlă şi material plastic, dar un material arătos şi plăcut la atingere. Nuanţele pe care vine telefonul au nume poetic, ca Dusk Blue, Sunset Dazzle, iar secretul lor e gradientul, care "joacă" în bătaia luminii. Este un telefon foarte subţire şi uşor, la doar 7.3 mm în talie şi 176 de grame greutate. 

Designul unic implică două tonuri de culoare, iar modulul camerei este discret şi elegant în spate, în stânga sus. Nu iese prea mult în relief şi nu strică armonia designului. Telefonul e foarte uşor de manevrat, chiar şi cu o singură mână şi are butoane responsive. Textura sa este fină şi aproape că uiţi că îl ai în buzunar. Un plus este şi ecranul cu muchii înguste, pentru extra imersiune. Mă fascinează şi cât de bine a camuflat blitzurile LED frontale. 

4. Funcţionare optimă

Avem parte aici de un procesor de 7 nm MediaTek Dimensity 800U 5G, un CPU octa core însoţit de 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Procesorul e tactat la 2.4 GHz, iar stocarea poate fi extinsă cu microSD în vreme ce RAM-ul poate fi extins cu 4 GB RAM extra (RAM virtual), care îşi face simţită prezenţa pentru o utilizare fără lag şi făcând telefonul mai future proof.

Clar că gamerii vor fi încântaţi, dar şi power userii. Funtouch OS 11.1 rulează fără pic de lag şi e personalizabil. Gamerii au acces şi la un panou AMOLED E3 Full View cu refresh rate de 90 Hz, la fix pentru PUBG Mobile şi Call of Duty Mobile. E foarte luminos şi are unghiuri largi de vizualizare. 

5. Fotografii memorabile şi video special

În spate se află o cameră triplă, cu senzor principal de 64 MP, cu stabilizare optică, alături de o cameră de 2 MP Macro şi una de 8 MP ultrawide. Avem şi bliţ LED şi funcţionalitate AI, dar şi un Bokeh corect aplicat, care separă bine subiectul de fundal. Noaptea putem folosi modul Super Night pentru a scoate la lumină peisaje, persoane, momente speciale. Va încetini viteza obturatorului pentru un timp de expunere mai mare. 

Fotografiile realizate de noi ziua sunt bine iluminate, au obiecte cu contururi bine definite şi au culori realiste calibrate. Nu am văzut saturări exagerate, expuneri extra sau sub expuneri. Avem şi prim planuri cu ultimii trandafiri ai anului, jucării colorate în parc corect redate cromatic şi capturi ultrawide cu un graffiti la Metroul Titan, pentru o doză de artă urbană. Am prins şi un păun spectaculos colorat, dar corect redat de cameră. 

Telefonul are filmare Dual View, care permite înregistrare simultană cu camera frontală şi cea principală, util de integrat într-un vlog sau pentru a descoperi noi perspective ale unei capturi. Filmează în 4K, cu o focalizare rapidă şi precisă şi detalii la fel de bogate ca la un flagship. Stabilizarea îşi face simţită prezenţa şi nu avea probleme nici pe teren accidentat sau făcând slalom printre oameni în parc. 

Stă bine şi la zoom 2X şi panoramează fără efecte neplăcute sau artefacte.

Concluzii

Titlul de "cea mai bună cameră selfie din 2021" cred că poate merge la vivo V21 5G. Are cea mai ridicată rezoluţie, cea mai bună stabilizare, cele mai detaliate fotografii selfie şi cea mai bună iluminarea noaptea. vivo V21 5G este cel mai bun selfie phone din ultimii ani, dar se descurcă şi pe partea de gaming, între RAM virtual şi ecranul de 90 Hz şi pe partea de productivitate, între apeluri video 5G la claritate optimă şi multitasking cu un CPU care nu te lasă greu. Iar la preţul actual este un best buy în zona mid-high range şi nu numai. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×