Xiaomi 12T Pro: OS, UI, aplicaţii bazate pe un MIUI 13 ultra familiar

2.873 ori
<b>Xiaomi 12T Pro: OS, UI, aplicaţii bazate pe un MIUI 13 ultra familiar</b>Xiaomi 12T Pro se prezintă cu acelaşi software ca şi telefoanele din seria Xiaomi 12 şi mă refer aici la MIUI 13 aplicat peste Android 12. Îl ştim deja de luni bune şi se lauda cu upgrade-uri mai degrabă în culise, precum administrarea mai bună

Xiaomi 12T Pro se prezintă cu acelaşi software ca şi telefoanele din seria Xiaomi 12 şi mă refer aici la MIUI 13 aplicat peste Android 12. Îl ştim deja de luni bune şi se lauda cu upgrade-uri mai degrabă în culise, precum administrarea mai bună de resurse şi utilizarea mai eficientă a RAM-ului şi stocării.

Video-review Xiaomi 12T Pro, secțiunea OS & UI & UX APPS

MIUI înseamnă în continuare zonă Recents cu două coloane pentru aplicaţiile deschise, cu un Cleaner mai la îndemână. Mai înseamnă şi o separare a lui Quick Settings de notificări, dar le putem realipi din setări. Ce e clar e că din fabrica telefonul îţi oferă acces la notificări cu un swipe în jos din stânga sus şi la Quick Settings din dreapta. E o abordare în stil iOS. Îmi place că bulinele pentru opţiuni sunt mari şi nu rişti să apeşi pe altele din greşeală.

App Drawer-ul este împărţit în categorii: ştiri, tools, jocuri, socializare şi altele. Pentru multitasking avem split screen, dar şi ferestre plutitoare suprapuse peste cele deschise deja. Avem şi un Sidebar pentru a deschide mai uşor astfel de aplicaţii. Apropo de Sidebar, el îşi schimbă opţiunile în funcţie de aplicaţie: în YouTube şi alte aplicaţii ne oferă tool-uri legate de calitatea video, în jocuri avem un meniu legat de performanța, captură de ecran, sensibilitate ecran, DND. 

Galerie capturi de ecran Xiaomi 12T Pro

Pe partea de securitate găsim un cititor de amprente integrat în ecran, unul optic, care deblochează destul de rapid şi precis telefonul. Există şi alternativa deblocării faciale. Avem şi opţiuni Privacy Dashboard, dar şi o aplicaţie Security, care scanează sistemul de viruşi şi cauta probleme care încetinesc sistemul. Găsiţi aici şi funcţii ca Deep Clean, Dual Apps, App Lock, Second Space, Privacy protection. 

Putem personaliza experiența Always On Display cu mesaje inspirationale, tipuri de ceas, informaţii afişate. Avem şi teme, sonerii, iconuri de sistem, iluminarea laterală a ecranului, toate personalizabile. Gamerii au şi o aplicaţie Game Turbo, cu profiluri pentru fiecare joc, iar preinstalata găsim şi aplicaţia Mi Remote.

Cu ea folosim emiţătorul infraroşu pentru a controla set top box, televizor şi altele.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×